Soluții extreme pentru încălzirea Capitalei: se pun cazane mobile în curtea CET-urilor, se dau bani de la Guvern pentru intervenții la avarii

În condițiile în care săptămâna aceasta au fost și 4.000 de apartamente care nu au avut apă caldă și/sau căldură din cauza avariilor, Guvernul și Primăria au prezentat soluțiile pe termen scurt. Avariile nu vor dispărea, vor fi de oridinul a 15-20 pe zi și în viitor, dar oficialii estimează că situația se va îmbunătăți, de luni-marți, față de cea din această săptămână.
Economica.net - vin, 11 dec. 2020, 11:54
Soluții extreme pentru încălzirea Capitalei: se pun cazane mobile în curtea CET-urilor, se dau bani de la Guvern pentru intervenții la avarii

Primarul Capitalei, Nicușor Dan, a declarat că instituția a primit din Fondul de Urgență al Guvernului suma de 20 de milioane de lei pentru a putea interveni mai rapid la avariile care vor fi o constantă a funcționării sistemului în această iarnă. Primarul a explicat că banii vor fi folosiți de Termoenergetica și de firmele cu care aceasta are contracte pentru a putea suplimenta numărul de echipe și materialele de care este nevoie ca să se intervină mi rapid la avariile din rețea. Astfel, se va scurta timpul în care, ca urmare a avariilor inerente cauzate de rețeaua învechită, cetățenii vor sta fără apă caldă și căldură.

„Astăzi de dimineaţă, am avut o discuţie cu mai mulţi membri ai Cabinetului care pot să aibă soluţii pentru ca, împreună cu autorităţile locale ale municipiului Bucureşti, să identificăm ceea ce avem de făcut. Sigur, nu să rezolvăm problema, pentru că este o problemă care vine de cu foarte mulţi ani în urmă, dar să identificăm acele soluţii care să asigure livrarea de apă caldă şi căldură populaţiei Capitalei”, a declarat și premierul interimar Nicolea Ciucă.

Cât despre ce se va întâmpla în viitor în această iarnă, primarul Dan nu a dat mari motive de optimism, spunând că vom avea, în continuare „10-15-20 de avarii pe zi”, dar a estimat că situația din această săptămână, când și 4.000 de blocuri au rămas zile în șir fără agent termic, și pe care a catalogat-o drept excepțională, nu se va mai repeta iar sistemul va funcționa măcar ca iarna trecută.

La îmbunătățirea situației va contribui printr-o soluție extremă și Elcen, producătorul de energie termică ce pompează apa fierbinte prin rețeaua Termoenergetica. Elcen va închiria capacităţi modulare de producţie a energiei termice, pe care le va monta în diverse zone ale Capitalei, pentru a suplini pierderile uriaşe din reţeaua de termoficare, a declarat ministrul Economiei și Energiei, Virgil Popescu, care are în subordine Elcen.

Potrivit acestuia, weekendul trecut a avut loc o avarie la CET Sud, din cauza pierderilor mari de pe rețea, care trebuie compensate cu cantități crescute de apă de adaos. Mai exact o pompă a fost supraturată (funcționează din anii 60) , s-a produs un scurt circuit, iar staţia de 6 kV s-a oprit. Pompa a fost reparată şi a fost pusă înapoi în două zile şi este în curs de încărcare spre capacitate maximă, apa e la 75 de grade şi este posibil ca până luni totul să revină la normal la CET Sud, după cum au spus și ministrul și primarul. Nu se va putea pompa însă apa la 90 de grade, așa cum ar fi normal, pentru că rețeaua nu suportă, ci doar la maximum 85.

„Acum patru ani, pierderile erau de 800 de tone pe oră. Astăzi sunt de 2.500 de tone pe oră, acolo a ajuns neinvestiţia, nepăsarea, acolo e reţeaua. Trebuie să facem eforturi ca în această iarnă sistemul să fie ţinut în stare de funcţionare şi echilibru”, a afirmat Popescu.

„În paralel, trebuie să găsim soluţii pentru a mări capacitatea de producţie, pentru a suplini aceste pierderi, pentru că iarna asta, vrem, nu vrem, trebuie să o trecem aşa. Elcen a luat decizia să caute şi a găsit capacităţi suplimentare modulare de închiriat, să le pună în diverse zone, în zona sudului, ca să poată produce cât mai multă energie termică şi să suplinească aceste pierderi. E un efort uriaş pentru a asigura confortul termic, ne cerem scuze bucureştenilor pentru ce se întâmplă, dar trebuie să ne pregătim pentru iarnă. Încă Dumnezeu ne ajută că e cald, dar nu ştim cât va dura. În acest moment ne pregătim să montăm aceste capacităţi modulare în diverse zone din Bucureşti”, a mai spus Popescu.
Contactați de noi, cei de la Elcen au explicat că vor aduce mai multe cazane ignitubulare, care vor fi amplasate în incinta CET-urilor (s-a vorbit despre CET Sud și Grozăvești) și se vor „mufa” la capacitățile existente pentru a se putea asigura mai mult agent termic în rețea.

Te-ar mai putea interesa și
Veniturile Norvegiei din petrol și gaze au scăzut masiv, ca urmare a scăderii prețurilor
Veniturile Norvegiei din petrol și gaze au scăzut masiv, ca urmare a scăderii prețurilor
Norvegia a înregistrat ăn primul trimestru  încasări din participațiile sale la zăcămintele de petrol și gaze offsahore aproape la jumătate comparativ cu aceeași perioadă din 2023, în......
Reconstrucția Fâșiei Gaza va costa 40 de miliarde de dolari și ar putea dura zeci de ani – ONU
Reconstrucția Fâșiei Gaza va costa 40 de miliarde de dolari și ar putea dura zeci de ani – ONU
Organizaţia Naţiunilor Unite (ONU) a estimat joi la 30-40 de miliarde de dolari costurile pentru reconstrucţia Fâşiei ...
Declaraţia unică poate fi trimisă la Fisc, fără penalităţi, până la 25 mai inclusiv. Plafoane minime, CAS şi CASS datorate pentru veniturile estimate în 2024
Declaraţia unică poate fi trimisă la Fisc, fără penalităţi, până la 25 mai inclusiv. Plafoane minime, CAS şi CASS ...
Termenul-limită privind trimiterea, fără penalităţi, a declaraţiei unice la Fisc pentru definitivarea contribuţiilor ...
Leoni închide fabrica de la Luduș, salariații au protestat azi
Leoni închide fabrica de la Luduș, salariații au protestat azi
Aproximativ 200 de angajaţi ai Fabricii LEONI din Luduş (producţie cablaje auto) au protestat, joi, după decizia de închidere ...