UiPath a depus documentaţia pentru IPO. Ar putea fi evaluat la peste 20 de miliarde de dolari

Producătorul de software UiPath, primul unicorn românesc, a anunţat joi că a depus documentaţia necesară pentru o ofertă publică iniţială (IPO), o operaţiune la finalul căreia ar putea fi evaluat la peste 20 de miliarde de dolari, transmite Bloomberg.
Economica.net - vin, 18 dec. 2020, 07:49
UiPath a depus documentaţia pentru IPO. Ar putea fi evaluat la peste 20 de miliarde de dolari

UiPath a precizat că mărimea şi preţul IPO-ului nu a fost încă stabilite. Cu toate acestea, sursele citate de Bloomberg susţin că ofertă publică iniţială ar putea să se deruleze în prima jumătate a anului următor.

Printre investitorii la UiPath se numără Accel, Sequoia Capital, Coatue Management, Tiger Global Management LLC şi Tencent Holdings Ltd.

Înfiinţată în România, în anul 2005, sub denumirea DeskOver şi redenumită UiPath în 2015, compania are printre clienţi entităţi precum CIA, forţele navale ale SUA, McDonald’s Corp, Duracell şi Swiss Re. Compania avut anul trecut venituri de 360 milioane dolari, după ce a ajutat unele dintre cele mai mari companii americane să îşi automatizeze procesele de rutină.

În luna iulie a acestui an, UiPath a dat publicităţi un comunicat în care anunţa că a fost evaluat la 10,2 miliarde de dolari, după o nouă rundă de finanţare în valoare de 225 milioane de dolari. Este vorba de o creştere semnificativă faţă de evaluarea de şapte miliarde de dolari obţinută la precedenta rundă de finanţare din luna aprilie 2019.

UiPath ar urma să se alăture mai multor startup-uri din domeniul tehnologiei care intenţionează să demareze un IPO anul următor, precum producătorul de jocuri video Roblox Corp., aplicaţia de online dating Bumble, platforma de livrare a cumpărăturilor Instacart Inc. precum şi furnizorul de credite ipotecare online Better.com.

În prezent, UiPath este interesată să se extindă după ce în perioada pandemiei mai multe companii au devenit interesate să îşi automatizeze procesele pentru a reduce costurile. Directorul general, Daniel Dines, declara în luna martie că clienţii UiPath din sectoarele de retail, sănătate şi finanţe utilizează serviciile companiei pentru a face faţă unei modificări semnificative a cererii provocată de pandemia de coronavirus.

De asemenea, în luna februarie a acestui an, Dines a spus că UiPath are în vedere o posibilă listare publică iniţială (IPO), după ce în 2018 a devenit primul start-up fondat în România care a dobândit statutul de unicorn, adică a fost evaluat la peste un miliard de dolari. Între timp compania şi-a mutat sediul general la New York.

Te-ar mai putea interesa și
Uniunea Europeană scoate Panama de pe lista paradisurilor fiscale, la zece ani de la scandalul ”Panama Papers”
Uniunea Europeană scoate Panama de pe lista paradisurilor fiscale, la zece ani de la scandalul ”Panama Papers”
Uniunea Europeană (UE) anunţă vineri că a retras Panama şi Vietnamul de pe lista europeană a paradisurilor fiscale, în urma unor progrese realizate de cele două ţări, relatează AFP,......
Luca Niculescu: Joi intențione să depun programul de guvernare și lista de miniștri. Toate opțiunile sunt pe masă. Există situații complicate dacă nu facem rectificarea bugetară
Luca Niculescu: Joi intențione să depun programul de guvernare și lista de miniștri. Toate opțiunile sunt pe masă. ...
Premierul desemnat Luca Niculescu a declarat că intenţionează să depună joi la Parlament programul de guvernare şi ...
Bursa de la București a închis în scădere ședința de tranzacționare de vineri. Rulajul a fost unul modest, de peste 44 de milioane de lei
Bursa de la București a închis în scădere ședința de tranzacționare de vineri. Rulajul a fost unul modest, de peste ...
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis în scădere ultima şedinţă din această săptămână, iar valoarea totală ...
Ilie Bolojan: Refuzul de a guverna cu PSD nu ţine de orgolii sau de calcule politice, ci de lecţia pe care am învăţat-o în ultimul an
Ilie Bolojan: Refuzul de a guverna cu PSD nu ţine de orgolii sau de calcule politice, ci de lecţia pe care am învăţat-o ...
România are nevoie de un Guvern funcţional, iar PNL este deschis să contribuie la instalarea acestuia, însă nu va accepta ...