O comisie a Parlamentului britanic critică Guvernul pentru măsurile insuficiente luate cu privire la ieșirea din piață unică europeană

Un raport parlamentar britanic a avertizat sâmbătă asupra pregătirii insuficiente a Marii Britanii pentru ieşirea de pe piaţa unică europeană şi din uniunea vamală la 31 decembrie, exprimând îngrijorări legate de perturbările aşteptate în porturi şi de repercusiunile asupra securităţii ţării, transmite AFP, citată de Agerpres.
Economica.net - S, 19 dec. 2020, 12:55
O comisie a Parlamentului britanic critică Guvernul pentru măsurile insuficiente luate cu privire la ieșirea din piață unică europeană

„Cu numai şapte zile până la sfârşitul perioadei de tranziţie, persistă îngrijorări semnificative”, a declarat laburistul Hilaray Benn, preşedintele comisiei care a elaborat documentul.

„Guvernul încă nu este în măsură să le spună cu certitudine companiilor, comercianţilor şi cetăţenilor ce se va întâmpla în toate domeniile afectate de negocieri”, a adăugat el.

„Companiile care exportă în Uniunea Europeană se vor confrunta cu mai multă birocraţie, formulare cu care nu sunt obişnuite şi costuri suplimentare începând de la 1 ianuarie indiferent ce se întâmplă”, fie că un acord de liber schimb va fi încheiat sau nu, a avertizat el.

Chiar dacă au fost realizate progrese, comisia se arată îngrijorată de perturbările din porturi şi îşi exprimă preocuparea în ce priveşte securitatea Regatului Unit, care nu va mai avea acces la bazele de date ale forţelor de securitate europene.

Raportul subliniază că guvernul trebuie să aibă pregătite măsuri de urgenţă solide pentru 1 ianuarie. Un eşec în această privinţă ar însemna pentru multe persoane şi firme „cel mai rău început de an cu putinţă”, într-o perioadă oricum dificilă din cauza pandemiei, afirmă deputatul de opoziţie.

Documentul notează că firmelor le mai rămâne foarte puţin timp pentru a se pregăti în utilizarea sistemului informatic de declaraţii vamale, comisia insistând pe necesitatea unui personal instruit în domeniu şi suficient numeric.

Raportul mai remarcă riscurile unor dificultăţi în porturile din Irlanda de Nord – singurul teritoriu britanic cu frontieră terestră cu un stat membru al UE, Republica Irlanda -, în pofida acordului intervenit recent între Londra şi Bruxelles pe acest subiect.

Te-ar mai putea interesa și
Ieftinire majoră a motorinei azi, în benzinăriile Rompetrol și MOL
Ieftinire majoră a motorinei azi, în benzinăriile Rompetrol și MOL
Mai multe lanțuri mari de distribuție a carburanților au ieftinit destul de agresiv motorina azi, după ce Petrom, liderul pieței de distribuție a carburanților, scăzuse prețurile la......
Mesajul liderului PSD înainte de o decizie crucială pentru Guvernul Bolojan. Ce spune Grindeanu înainte de referendumul intern PSD: România are nevoie urgent de o resetare
Mesajul liderului PSD înainte de o decizie crucială pentru Guvernul Bolojan. Ce spune Grindeanu înainte de referendumul ...
România are nevoie "urgent" de o resetare pentru a schimba actuala direcţie a ţării, care este "greşită", a transmis, ...
Buluc de turiști la înflorirea cireşilor din Ţara soarelui-răsare. Japonia a avut un număr record de turişti străini în martie
Buluc de turiști la înflorirea cireşilor din Ţara soarelui-răsare. Japonia a avut un număr record de turişti străini ...
În plin sezon al cireşilor înfloriţi, Japonia a atras un număr record de vizitatori străini în luna martie, conform ...
VIDEO Primul tren nou de la Alstom operat de un privat a plecat astăzi în prima cursă cu călători pe ruta București – Brașov
VIDEO Primul tren nou de la Alstom operat de un privat a plecat astăzi în prima cursă cu călători pe ruta București ...
Pas important spre o piață concurențială a contractelor de servicii publice atribuite prin licitații, anunță miercuri ...