Transportul aerian din Europa este afectat de interzicerea zborurilor din Marea Britanie

Europa se confruntă cu o perturbare serioasă a transportului aerian în condiţiile în care un număr din ce în ce mai mare de ţări interzic zborurile din Marea Britanie din cauza îngrijorărilor cu privire la o nouă tulpină de coronavirus, transmite Reuters.
Economica.net - lun, 21 dec. 2020, 14:35
Transportul aerian din Europa este afectat de interzicerea zborurilor din Marea Britanie

Directorul general de la Eurocontrol, Eamonn Brennan, spune că, săptămâna trecută, au fost 900 de zboruri zilnice între Marea Britanie şi cele 27 de state membre UE începând de luni şi până sâmbătă. „Vedem un impact semnificativ asupra zborurilor ca urmare a noii tulpini de coronavirus din Marea Britanie”, a spus Eamonn Brennan într-un mesaj publicat pe Twitter.

În condiţiile în care sufereau deja de pe urma pierderii a şase milioane de zboruri începând din luna martie, ca urmare a pandemiei, companiile europene se confruntă peste noapte cu noi restricţii care reamintesc de impactul brusc al erupţiei vulcanului din Islanda în 2010.

„Măsurile au fost impuse într-un interval extrem de scurt de timp”, a declarat un oficial din industria transportului aerian.

Conform restricţiilor iniţiale, care au intrat în vigoare începând de luni, companiile aeriene trebuie să facă faţă unor condiţii diverse. De exemplu, Italia şi Germania au exceptat zborurile de marfă şi cele medicale de pe lista zborurilor interzise din Marea Britanie. La rândul său România a exceptat şi zborurile care transportă scrisori, însă deocamdată nu este clar în ce măsură serviciile poştale vor fi afectate în cazul altor ţări. În schimb, Franţa, Letonia şi Bulgaria au interzis toate zborurile din Marea Britanie, fără excepţii.

Între timp, companiile aeriene care operează de pe aeroportul londonez Heathrow au fost avertizate să se asigure că pasagerii lor nu rămân blocaţi în Marea Britanie „şi pot fi redirecţionaţi în mod adecvat spre destinaţia lor finală”.

Călătoriile pe distanţe lungi au fost şi ele afectate, chiar dacă în cazul lor traficul era deja grav afectat de prăbuşirea cererii provocată de pandemie. Autorităţile din Hong Kong au anunţat că vor interzice toate zborurile din Marea Britanie începând de la miezul nopţii, aceasta fiind prima decizie de acest fel în Asia. Autorităţile din Canada au anunţat încă de duminică că vor opri zborurile de pasageri din Marea Britanie timp de 72 de ore.

Pe măsură ce oficialii UE se întâlnesc, în încercarea de a pune la punct un răspuns coordonat, companiile aeriene au fpcut un nou apel pentru extinderea testării în ideea de a putea menţine graniţele deschise. „Guvernele trebuie să coopereze pentru a pune la punct capacităţi de testare recunoscute reciproc astfel încât graniţele să poată rămâne deschise pentru marea majoritate a pasagerilor sănătoşi”, a informat Asociaţia Internaţională de Transportat Aerian (IATA).

Te-ar mai putea interesa și
Radu Miruță a discutat cu președintele companiei Elbit Systems cu privire la întârzierea livrării dronelor Watchkeeper X. A fost invocată inclusiv posibilitatea rezilierii contractului
Radu Miruță a discutat cu președintele companiei Elbit Systems cu privire la întârzierea livrării dronelor Watchkeeper ...
Ministrul Apărării Naţionale, Radu Miruţă, s-a întâlnit vineri cu Bezhalel Machlis, preşedintele companiei israeliene Elbit Systems, în prezenţa ambasadorului Israelului în România, Lior......
Donald Trump spune că a interzis Israelului să mai bombardeze Libanul
Donald Trump spune că a interzis Israelului să mai bombardeze Libanul
Preşedintele american Donald Trump a declarat vineri că SUA au interzis Israelului să mai bombardeze Libanul, folosind ...
Primăria Capitalei a început desființarea construcțiilor ilegale din Parcul Cișmigiu
Primăria Capitalei a început desființarea construcțiilor ilegale din Parcul Cișmigiu
Reprezentanţii Poliţiei Locale a Capitalei şi ai ALPAB au început, vineri, desfiinţarea construcţiilor ilegale din ...
Acțiunile Alstom s-au prăbușit cu 30%, în contextul temerilor privind lichiditățile companiei
Acțiunile Alstom s-au prăbușit cu 30%, în contextul temerilor privind lichiditățile companiei
Acţiunile Alstom au scăzut vineri cu 30%, după ce producătorul francez de trenuri a retras estimările privind fluxul ...