Digi reduce tarifele pentru apeluri şi date mobile în roaming de la 1 ianuarie 2021

Utilizatorii Digi Mobil vor beneficia de tarife mai mici la apelurile primite în spațiul european și la datele mobile efectuate în roaming. Astfel, operatorul anunţă că tariful pentru date în spațiul UE și Spațiul Economic European (SEE) se va reduce cu aproximativ 21%, de la 1,4 euro/GB la 1,1 euro/ GB, iar tariful pentru apelurile de voce primite în spațiul european se va diminua de la 0,0079 euro/minut la 0,0076 euro/minut. Tarifele pentru apelurile efectuate în deplasările în țările din SEE și UE vor rămâne nemodificate. 
Lidia Neagu - mie, 23 dec. 2020, 10:28
Digi reduce tarifele pentru apeluri şi date mobile în roaming de la 1 ianuarie 2021

În ceea ce privește tarifele aplicate pentru apelurile și datele mobile efectuate de abonații aflați în Marea Britanie, „Brexitul” nu va afecta prețurile practicate de operatorul Digi. Utilizatorii Digi Mobil vor beneficia și în 2021 de prețurile pentru apeluri internaționale și roaming la același nivel ca pentru celelalte destinații din SEE și UE, atât timp cât autoritățile europene sau naționale nu vor face alte recomandări operatorilor de comunicații mobile. Decizia vizează și utilizatorii care vizitează/ tranzitează Gibraltarul.

După adoptarea principiului „Roam it like at home”, Digi Mobil a primit acordul autorității naționale de reglementare în telecomunicații, ANCOM, să aplice o suprataxă de sustentabilitate față de tarifele aplicate la apeluri și date mobile, pe teritoriul României, conform prevederilor europene în vigoare.

Noile condiții tarifare aplicate pentru 12 luni au fost aprobate de ANCOM la 1 iulie 2020, permițând operatorului să recupereze o parte din costurile generate de furnizarea serviciilor de roaming, în conformitate cu poziția sa pe piața europeană și dimensiunea operațiunilor sale în domeniul comunicațiilor electronice mobile. 

Practic, prin tarifele anunțate de la 1 ianuarie 2021, Digi Mobil va utiliza prețuri mai avantajoase pentru clienți față de plafoanele aprobate de ANCOM, în vara anului 2020.

Pentru apelurile și traficul de date efectuate în roaming către numere din SEE, abonații vor achita doar suprataxa, de la primul minut de apel sau prima unitate de date înregistrată ca trafic în roaming. 

 

Te-ar mai putea interesa și
Ce a spus președinta Venezuelei despre cel mai mare acord petrolier din istoria mondială, încheiat recent. Impact asupra prețul benzinei
Ce a spus președinta Venezuelei despre cel mai mare acord petrolier din istoria mondială, încheiat recent. Impact asupra ...
Preşedinta interimară a Venezuelei, Delcy Rodriguez, a spus sâmbătă că acordul energetic cu SUA va rămâne în vigoare timp de 25 de ani, va viza creşterea producţiei de ţiţei la 1,5......
Întâlnire Trump, Putin, Zelenski. Cine a propus întrevederea
Întâlnire Trump, Putin, Zelenski. Cine a propus întrevederea
Directorul CIA, John Ratcliffe, a propus o întâlnire trilaterală între preşedintele Donald Trump, liderul rus Vladimir ...
Bursa de la Bucureşti a pierdut în această săptămână peste 8,44 miliarde de lei la capitalizare
Bursa de la Bucureşti a pierdut în această săptămână peste 8,44 miliarde de lei la capitalizare
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a pierdut, în această săptămână, peste 8,44 miliarde de lei la capitalizare (-1,16%), ...
ANPC a început controalele în stațiile de carburanți
ANPC a început controalele în stațiile de carburanți
Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a început controalele în stațiile de carburanți din țară, ...