Valeriu Gheorghiţă: Prima persoană care va fi vaccinată anti-COVID-19 va fi un cadru medical. România are o strategie de vaccinare în trei etape

Şeful Comitetului naţional de coordonare a activităţilor privind vaccinarea, doctorul Valeriu Gheorghiţă, a anunţat vineri că în cadrul strategiei de vaccinare există trei etape şi a arătat că prima persoană vaccinată va fi din rândul personalului medical.
Economica.net - vin, 25 dec. 2020, 15:08
Valeriu Gheorghiţă: Prima persoană care va fi vaccinată anti-COVID-19 va fi un cadru medical. România are o strategie de vaccinare în trei etape

„Avem o strategie de vaccinare în care sunt prevăzute cele trei etape. Prima etapă este cea adresată personalului medical şi personalului din sistemul social. În etapa a doua este vaccinată populaţia la risc şi persoanele care definesc activităţi esenţiale şi în etapa a treia vorbim de vaccinarea populaţiei generale. Din acest punct de vedere, astăzi, în prima zi de Crăciun se concretizează speranţa noastră că vom avea, în sfârşit, o modalitate sigură, eficientă şi rapidă de a pune capăt acestei pandemii, care ne-a schimbat viaţa poate unora pentru totdeauna”, a explicat Gheorghiţă.

Gheorghiţă a subliniat că această strategie va fi respectată ca în orice altă ţară şi a precizat că prima persoană vaccinată va fi din rândul personalului medical.

„Este această persoană stabilită. O s-o aflaţi la momentul în care va fi vaccinată”, a menţionat dr. Valeriu Gheorghiţă.

El a dat asigurări că „astăzi suntem martorii unui progres ştiinţific, unui progres medical, prin care un vaccin a dovedit că îndeplineşte toate standardele de siguranţă, de calitate şi de eficacitate”.

„Mă bucur să constat că există atât interes pe tema vaccinării COVID-19, mă bucur că există dezbatere publică legată de acest subiect. Toate aceste lucruri ne obligă şi ne motivează să asigurăm o demarare a campaniei de vaccinare în condiţii cât se poate de sigure împreună cu grupul de experţi pe care îl coordonez. Toate aceste activităţi sunt perfect sincronizate şi în acord cu ceea ce se întâmplă în restul ţărilor membre al Uniunii Europene. Este un efort logistic fără precedent pe care l-am organizat. Suntem pregătiţi să demarăm campania de vaccinare împotriva COVID-19 în condiţii de siguranţă, într-un mediu favorabil, într-un mediu de normalitate, pentru ca fiecare cetăţean, în final, să aibă acces la vaccinare în momentul în care îşi va dori acest lucru”, a arătat dr. Gheorghiţă.

Medicul a menţionat că o campanie de informare referitoare la necesitatea vaccinării împotriva COVID-19 „a început deja”.

„Ştim de platforma naţională de informare vaccinare-covid.gov.ro. Există de asemenea o pagină de socializare, o pagină de Facebook, oficială, există un canal YouToube, au fost distribuite în ţară peste un milion de afişe şi pliante pentru a fi la îndemâna tuturor, pentru a fi expuse în locurile frecvent vizitate de fiecare om în parte, aşa încât să ajungem cu mesajul nostru la fiecare cetăţean, chiar acolo unde informaţiile ajung mai greu”, a spus Valeriu Gheorghiţă.

Şeful Comitetului naţional de coordonare a activităţilor privind vaccinarea a accentuat necesitatea respectării normelor sanitare.

„Încă ne aflăm în pandemie, încă sunt mii de persoane confirmate în fiecare zi, avem, din păcate, un număr mare de pacienţi în secţiile de terapie intensivă, iar din acest punct de vedere este extrem de important să continuăm respectarea măsurilor de prevenţie tocmai pentru noi, pentru cei dragi nouă, pentru binele comunităţii şi pentru a asigura protecţia fiecărui cetăţean”, a mai spus Valeriu Gheorghiţă.

Te-ar mai putea interesa și
Donald Trump, nevoit să devină un „Elvis Presley fără chitară”
Donald Trump, nevoit să devină un „Elvis Presley fără chitară”
Confruntat cu retragerea a tot mai mulţi artişti programaţi iniţial să concerteze la celebrarea celei de-a 250-a aniversări a independenţei SUA, preşedintele Donald Trump a anunţat că ia......
FOTO Premieră în România. Revolut lansează primul card secret din țară. Cum funcționează și cum poate fi accesat
FOTO Premieră în România. Revolut lansează primul card secret din țară. Cum funcționează și cum poate fi accesat
Premieră în sistemul bancar din România. Revolut lansează primul card secret din țară. Cei care au deja instalată ...
AnimaWings își va transporta pasagerii „business” la avion cu limuzine Audi
AnimaWings își va transporta pasagerii „business” la avion cu limuzine Audi
AnimaWings și retailerul auto Porsche Inter Auto România au anunțat lansarea unui parteneriat exclusiv dedicat pasagerilor ...
Donald Trump grăbește retragerea armatei SUA din Europa. Șeful Pentagonului: „Nu ne mai faceți morală!”
Donald Trump grăbește retragerea armatei SUA din Europa. Șeful Pentagonului: „Nu ne mai faceți morală!”
Washingtonul grăbește retragerea militarilor din bazele din Europa. Șeful Pentagonului critică dur aliații NATO și ...