Metrorex în 2020: A inaugurat Metroul de Drumul Taberei, a primit oferte pentru Metroul de Otopeni, a semnat contract pentru trenuri

Conducerea Metrorex a transmis miercuri o retrospectivă a principalelor evenimente care au marcat activitatea companiei anul acesta. Printre ele se numără inaugurarea secțiunii Eroilor - Drumul Taberei a Magistralei 5, depunerea de oferte pentru prima secțiune a Magistralei 6 și semnarea contractului cu Alstom pentru achiziția de trenuri.
Economica.net - mie, 30 dec. 2020, 07:33
Metrorex în 2020: A inaugurat Metroul de Drumul Taberei, a primit oferte pentru Metroul de Otopeni, a semnat contract pentru trenuri
„Anul 2020 a fost unul neobișnuit pentru noi toți, și chiar dacă mulți ne dorim să îl uităm, acesta și-a pus amprenta pe întreaga noastră activitate. În acest timp, am trecut totuși cu bine prin pandemie și am continuat să ne îndeplinim sarcinile de serviciu și chiar să construim, finalizând, după multă așteptare ce-i drept, Magistrala 5 de metrou: Secțiunea Râul Doamnei – Eroilor, inclusiv stația, galeria de legătură și depoul Valea Ialomiței. De asemenea, s-au finalizat și lucrările la extensia sistemului de control trafic al Magistralei 4  – Laminorului – Depou Străulești, astfel încât s-a putut reduce timpul de succedare între trenuri, cu circa 40%”, a declarat Gabriel Mocanu, directorul general al Metrorex.
 
El a adăugat că la final de an s-au terminat și lucrările de modernizare a sistemului de taxare, astfel încât am început imprimarea cartelelor contactless creând premisele unei integrări depline cu STB și alți operatori de transport. Aceasta, după ce în prima parte a anului a fost implementată plata cu cardul bancar. Tot pe final de an s-a semnat contractul pentru achiziția a 13 trenuri noi de metrou dedicate Magistralei 5, cu posibilitatea de extensie cu încă 17 trenuri.
 
Mocanu a mai spus că Metrorex are încă multe lucruri de pus la punct, atât în interior, cât și cu partenerii din serviciile de pază, curățenie și mentenanță.
 
„Sigur că trebuie să fim mai exigenți cu noi pentru a oferi servicii de calitate și pentru a implementa mai rapid proiectele de realizare a Magistralei 6 (pentru care s-au depus 4 oferte la lotul 1- lucrări de structură și pentru care s-a finalizat și încărcat în SICAP documentația de achiziție pentru lotul 2 – lucrări de structură), precum și pentru continuarea Magistralei 5 până la Piața Iancului, a Magistralei 4 între Gara de Nord 2 și Gara Progresul, achiziția de noi trenuri, modernizarea Magistralelor 1, 2, 3 și realizarea de extensii spre Mogoșoaia, Berceni, Pantelimon, Tunari”, a enumerat diretorul general al Metrorex proiectele pe care se va concentra compania anii viitori.
 
Totodată, împreună cu specialiștii din cadrul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii și consultanți ai UE, se urmărește realizarea proiectelor pentru Bragadiru – Voluntari (Magistrala 7) și a semiinelului Crângași – Dristor 2 (Magistrala 8), a mai spus directorul general al Metrorex.
Te-ar mai putea interesa și
O mare fabrică din România a fost vândută. Justrite își cedează operațiunile de la Galați către un fond italian
O mare fabrică din România a fost vândută. Justrite își cedează operațiunile de la Galați către un fond italian
Fabrica din Galați a Justrite Romania, care produce echipamente pentru depozitarea și manipularea în siguranță a substanțelor periculoase, a trecut sub controlul companiei italiene de......
Celebrul economist Paul Krugman avertizează că Franța ar putea intra în criză. ”Franţa ar putea să fi trecut de la statutul de prea mare pentru a fi lăsată să se prăbuşească la cel de prea mare pentru a fi salvată”
Celebrul economist Paul Krugman avertizează că Franța ar putea intra în criză. ”Franţa ar putea să fi trecut de ...
Franţa riscă să intre într-o criză a datoriei publice şi ar putea deveni prea mare pentru ca Banca Centrală Europeană ...
Turcia interzice accesul la rețelele sociale a minorilor cu vârsta sub 15 ani
Turcia interzice accesul la rețelele sociale a minorilor cu vârsta sub 15 ani
Turcia a interzis sâmbătă accesul în reţelele sociale până la vârsta de 15 ani, publicând în gazeta oficială o ...
Peste 20.000 de apartamente şi case de vacanţă din România sunt listate pe Booking. Care sunt cele mai populare destinații
Peste 20.000 de apartamente şi case de vacanţă din România sunt listate pe Booking. Care sunt cele mai populare destinații
Peste 20.000 de apartamente şi case de vacanţă din România sunt listate pe platforma Booking.com, iar printre cele mai ...