Umbrărescu rămâne câștigător pe Drumul Expres Brăila – Galați, după respingerea contestației italienilor de la Astaldi la CNSC. Urmează CAB

Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor (CNSC) a respins contestația Astaldi la licitația pentru Drumul Expres Brăila - Galați, câștigată de Dorinel Umbărescu. Victoria constructorului român nu este însă definitivă, având în vedere că italienii au făcut recurs la Curtea de Apel București (CAB).
Anemona Andone - lun, 04 ian. 2021, 19:46
Umbrărescu rămâne câștigător pe Drumul Expres Brăila - Galați, după respingerea contestației italienilor de la Astaldi la CNSC. Urmează CAB

Respinge contestația formulată de către ASTALDI SPA, în calitate de lider al asocierii ASTALDI SPA – S.C. TANCRAD S.R.L., reprezentată convențional prin S.C.A. ŢUCĂ ZBÂRCEA & ASOCIAŢII, în contradictoriu cu COMPANIA NAŢIONALĂ DE ADMINISTRARE A INFRASTRUCTURII RUTIERE S.A., cu sediul în București, bd. Dinicu Golescu nr. 38, sectorul 1, ca nefondată.
Admite cererea de intervenție formulată de către S.C. SA & PE CONSTRUCT S.R.L., în calitate de lider al asocierii S.C. SA & PE CONSTRUCT S.R.L. – S.C. SPEDITION UMB S.R.L. – S.C. TEHNOSTRADE S.R.L., reprezentată prin Cabinet de Avocat Nistor Alina Maria, cu sediul în Bacău, Calea Mărășești nr. 145, județul Bacău”, se arată în decizia CNSC din 10 decembrie, publicată în SEAP pe 29 decembrie.

La finele documentului care conține 92 de pagini se mai menționează că împotriva deciziei CNSC se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate. Conform informațiilor ECONOMICA.NET, italienii de la Astaldi au atacat decizia CNSC la Curtea de Apel București.

Dacă italienii nu mergeau mai departe la CAB, contractul pentru Drumul Expres Brăila – Galați putea fi semnat pe 11 ianuarie 2021, conform informațiilor de pe site-ul Companiei de Drumuri.

Amintim că pe 23 septembrie 2020, directorul general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) Mariana Ioniță a anunțat câștigătorul licitației pentru construirea celor 11 kilometri ai Drumului Expres Brăila – Galați. Este vorba de constructorul din Bacău, Dorinel Umbărescu, care va executa și centura orașului-port la Dunăre. Rezultatul licitației a fost însă contestat de italienii de la Astaldi, care mai lucrează în zonă la mega-podul peste Dunăre.

Pe 29 aprilie 2020 a avut loc depunerea ofertelor pentru procedura de atribuire a contractului „Proiectare și Executie „Drum Expres Brăila – Galați”.

Până la termenul limită de depunere au depus oferte cinci ofertanți:

1. SC ARCADA COMPANY SA

2. Asocierea ASTALDI SpA – TANCRAD SRL

3. Asocierea MAVGO HOLDING SRL – SC AQUA PARC SRL- SC BDU MAXI CONSTRUCT SRL – HYDROSTROY AD

4. RIZZANI de ECCHER SpA

5. Asocierea SA&PE CONSTRUCT SRl – SC SPEDITION UMB SRL – SC TEHNOSTRADE SRL

Valoarea estimată a contractului este de 530.312.447,16 lei fără TVA. Lungimea estimată a traseului este de aproximativ 11 km. Prețul pe kilometru ofertat de asocierea câștigătoare este de 33,49 milioane de lei, fără TVA iar durata contractului este de 154 luni și cuprinde 10 luni perioada de proiectare, 24 luni perioada de execuție a lucrărilor și 120 de luni perioada de garanție a acestora.

Te-ar mai putea interesa și
Anunț de la cea mai mare firmă de taxi din România. Atac pe față la Uber și Bolt
Anunț de la cea mai mare firmă de taxi din România. Atac pe față la Uber și Bolt
Speed Taxi, una dintre cele mai mari companii de taxi, anunță că începând din ianuarie 2026, aplicația va functiona la nivel național, în toate orașele din România unde existà taxiuri......
Studiu: Bunăstarea animalelor se vede în farfuria noastră: ouă mai gustoase și mai sănătoase de la găini crescute liber
Studiu: Bunăstarea animalelor se vede în farfuria noastră: ouă mai gustoase și mai sănătoase de la găini crescute liber
În România, milioane de găini ouătoare trăiesc în ferme industriale, în condiții care le limitează comportamentele ...
AFDD – dispozitivele de detecție a arcului electric care previn incendiile în instalații
AFDD – dispozitivele de detecție a arcului electric care previn incendiile în instalații
AFDD (Arc Fault Detection Device, în traducere „dispozitiv de detectare a defectului de arc electric”) este noua generație ...
E oficial. Ministrul Educației Daniel David a demisionat din Guvern
E oficial. Ministrul Educației Daniel David a demisionat din Guvern
Ministrul Daniel David și-a dat demisia luni din Guvernul României. Informația a fost confirmată pentru TVR Info de insuși ...