UE aşteaptă autorizaţia pentru al doilea vaccin „în următoarele ore” – preşedintele Consiliului European

Uniunea Europeană speră că al doilea vaccin împotriva coronavirusului va primi autorizaţie "în următoarele ore", a afirmat marţi preşedintele Consiliului European, Charles Michel, care a anunţat organizarea înainte de sfârşitul lui ianuarie a unui nou summit virtual consacrat crizei sanitare, notează AFP.
Economica.net - mie, 06 ian. 2021, 06:06
UE aşteaptă autorizaţia pentru al doilea vaccin

„Sperăm ca, în următoarele ore, chiar dacă nu avem certitudinea, un al doilea vaccin să poată fi aprobat”, a declarat Charles Michel într-o conferinţă de presă la Lisabona marcând începutul preşedinţiei prin rotaţie a UE, asigurată de Portugalia de la 1 ianuarie.

Sub presiunea mai multor ţări europene pentru a autoriza vaccinul Moderna cât mai curând posibil, Agenţia Europeană pentru Medicamente (EMA) a devansat de la 12 ianuarie la ziua de miercuri, apoi de miercuri al ziua de luni, o reuniune a Comitetului său pentru medicamente umane (CHMP), lăsând să se întrevadă posibilitatea unei decizii iminente care încă nu a intervenit.

EMA a autorizat la 21 decembrie vaccinul împotriva COVID-19 produs de Pfizer/BioNTech, pentru care Comisia Europeană a dat undă verde imediat şi care rămâne până în prezent singurul vaccin autorizat în Europa.

Evocând marţi la Lisabona la „provocarea uriaşă” ridicată de distribuirea acestor vaccinuri, Charles Michel a dat asigurări că „Comisia, cu sprijinul statelor membre, lucrează zi şi noapte pentru a garanta că putem creşte numărul vaccinurilor disponibile”, asigurându-se totodată „respectarea independenţei agenţiei pentru medicamente”.

„Vom continua să fim mobilizaţi pe această temă şi iar din acest motiv, înainte de sfârşitul lunii ianuarie, va avea loc o nouă videoconferinţă la nivelul şefilor de stat sau de guvern cu scopul de a aborda încă o dată problema gestionării crizei COVID-19 care ne loveşte”, a anunţat el alături de premierul portughez, Antonio Costa.

Te-ar mai putea interesa și
Petromidia și-a reorientat livrările de carburanți pe piața internă, în contextul crizei. Conducerea rafinăriei cere predictibilitate legislativă și dialog cu statul: “Nu putem să oprim războaiele din jur, dar putem să facem multe lucruri aici, la noi acasă”
Petromidia și-a reorientat livrările de carburanți pe piața internă, în contextul crizei. Conducerea rafinăriei cere ...
Petromidia, cea mai mare rafinărie din România, și-a reorientat livrările de carburanți preponderent către piața internă, în contextul crizei care afectează toată Europa. Conducerea......
CNAIR a semnat primul contract pentru concesionarea a două benzinării pe Autostrada Moldovei
CNAIR a semnat primul contract pentru concesionarea a două benzinării pe Autostrada Moldovei
Directorul general al Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Cristian Pistol, a semnat, ...
Inflația în SUA și-a continuat tendința de creștere și a ajuns în septembrie la 3,7% în ritm anual
Inflația în SUA și-a continuat tendința de creștere și a ajuns în septembrie la 3,7% în ritm anual
Preţurile de consum în Statele Unite au continuat să crească în septembrie, când au înregistrat un avans de 3,7% faţă ...
Trafic restricționat în Pipera până la sfârșitul anului. Care este ruta ocolitoare și ce se întâmplă cu transportul public și accesul la clădiri
Trafic restricționat în Pipera până la sfârșitul anului. Care este ruta ocolitoare și ce se întâmplă cu transportul ...
Traficul rutier pe Bulevardul Dimitrie Pompeiu, una dintre principalele artere din zona de birouri Pipera, va fi restricționat ...