Consiliul Judeţean Timiş cere ca autostrada spre graniţa cu Serbia să conecteze Timişoara prin două bretele rutiere

Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Timiş, Alin Nica, le-a solicitat reprezentanţilor CNAIR şi ai companiei care realizează studiul de fezabilitate al autostrăzii Timişoara - Moraviţa, să genereze o propunere de traseu care să conecteze reşedinţa judeţului prin două bretele, pe părţile de est şi vest, în perspectiva dezvoltării zonei, pe termen lung.
Economica.net - vin, 08 ian. 2021, 11:09
Consiliul Judeţean Timiş cere ca autostrada spre graniţa cu Serbia să conecteze Timişoara prin două bretele rutiere

„Există o serie de variante de traseu pentru autostrada care va lega Timişoara de capitala Serbiei, însă argumentul final ţine de dezvoltare strategică, nu de realizarea lucrării cu cât mai puţini bani. Am cerut ca autostrada să cuprindă Timişoara prin două bretele, asigurând astfel o centură la nivel de autostradă, atât pe partea de est cât şi pe cea de vest. Trebuie să gândim la nivel mare şi pe termen lung, să folosim ocazia de a valorifica potenţialul de pol regional al Timişoarei”, a anunţat, vineri, preşedintele CJ Timiş, Alin Nica.

Nica spune că în cadrul şedinţei de lucru cu reprezentanţii Ministerului Transportului şi CNAIR, care a avut loc joi, au fost aduse în discuţie variante care ocolesc municipiul Timişoara atât prin est cât şi prin vest, cu legături la viitorul drum care va face legătura între A1 şi DN 69, aceasta fiind varianta cea mai îndepărtată de Timişoara.

„Traseul prin est, are un avantaj de conectare la actualul nod de la Remetea Mare, conform proiectanţilor, şi ar fi şi drumul de patru benzi pe care Consiliul Judeţean îl construieşte între această descărcare şi centura Timişoarei, în proximitatea aeroportului. Toate variantele de traseu discutate au caracter de linii directoare, urmând a fi rafinate în funcţie de propunerile, problemele şi soluţiile înaintate”, a explicat Nica.

Te-ar mai putea interesa și
România a ajuns raiul falsurilor. Poate rezolva AI problema fraudelor din artă?
România a ajuns raiul falsurilor. Poate rezolva AI problema fraudelor din artă?
România este vulnerabilă, deoarece piața de artă are puțini experți, infrastructură este insuficientă pentru autentificare și investigații, iar cadrul legislativ deficitar, în timp ce......
Două noi centrale termoelectrice vor funcționa în această iarnă în România, la Constanța și Arad. Încep probele
Două noi centrale termoelectrice vor funcționa în această iarnă în România, la Constanța și Arad. Încep probele
Premierul interimar Ilie Bolojan afirmă că CET Palas din Constanţa şi CET Hidrocarburi din Arad sunt racordate, începând ...
Cele mai vândute telefoane din lume în 2026: Xiaomi dispare din top 10
Cele mai vândute telefoane din lume în 2026: Xiaomi dispare din top 10
iPhone 17 a fost cel mai vândut smartphone din lume în trimestrul al doilea din 2026, cu 6% din vânzările globale, în ...
Bolojan: Menţinerea centralelor pe cărbune va determina pierderea a până la 100 de milioane de euro din PNRR
Bolojan: Menţinerea centralelor pe cărbune va determina pierderea a până la 100 de milioane de euro din PNRR
Premierul interimar Ilie Bolojan a declarat vineri că amânarea închiderii centralelor pe lignit de la Turceni şi Craiova ...