Camera Reprezentanţilor va dezbate miercuri impeachment-ul împotriva lui Trump – congresman democrat

Preşedintele Comitetului pentru regulamente din Camera Reprezentanţilor a SUA a declarat luni că articolul pentru demiterea şi punerea sub acuzare (impeachment) a preşedintelui republican în exerciţiu al SUA, Donald Trump, va ajunge miercuri la vot în plenul acestei camere şi acesta va trece, relatează Reuters.
Economica.net - lun, 11 ian. 2021, 13:23
Camera Reprezentanţilor va dezbate miercuri impeachment-ul împotriva lui Trump - congresman democrat

”Este important să acţionăm şi este important să acţionăm într-o manieră foarte serioasă şi deliberativă”, a declarat la postul CNN congresmanul democrat Jim McGovern. ”Ne aşteptăm să ajungă la vot miercuri. Şi mă aştept să treacă”, a adăugat acesta.

Acelaşi congresman a mai spus că ar dori ca republicanii să aducă obiecţii faţă de această cerere de impeachment printr-o rezoluţie în care să-i ceară vicepreşedintelui Mike Pence să-l înlăture pe Trump prin invocarea articolului 25 din Constituţia SUA. Respectivul articol prevede că un preşedinte poate fi înlăturat dacă este considerat ”inapt” să-şi îndeplinească atribuţiile.

În acest caz, acel comitet condus de congresmanul democrat va întocmi un regulament pentru a vota legislaţia în Camera Reprezentanţilor, iar 24 de ore mai târziu comitetul va prezenta o altă rezoluţie pentru impeachment.

Democraţii îl acuză pe preşedintele republican, care-şi încheie mandatul miercurea viitoare, că este responsabil pentru incidentele din 6 ianuarie, ei susţinând că prin declaraţiile sale el şi-ar fi încurajat simpatizanţii să pătrundă în clădirea Capitoliului.

Te-ar mai putea interesa și
Navi Pillay consideră inacceptabile sancţiunile SUA împotriva CPI
Navi Pillay consideră inacceptabile sancţiunile SUA împotriva CPI
Jurista sud-africană Navi Pillay, laureată a Premiului Nobel pentru Pace în 2026, a calificat sâmbătă drept ''inacceptabile'' sancţiunile anunţate vineri de Statele Unite contra Curţii......
Donald Trump, criticat după ce i s-a văzut eticheta sacoului: Susţinătorul „America First” purta un costum ieftin al unui brand ce produce în Asia
Donald Trump, criticat după ce i s-a văzut eticheta sacoului: Susţinătorul „America First” purta un costum ieftin ...
O simplă etichetă a contrazis discursul preşedintelui american. Donald Trump, un fervent susţinător al conceptului „Made ...
Cum poți cumpăra mai ieftin de la IKEA
Cum poți cumpăra mai ieftin de la IKEA
Retailerul suedez de mobilă IKEA a introdus prețuri cu până la 25% mai mici la unele produse comercializate în magazinele ...
Alexandru Nazare: Am cerut la ECOFIN mai mult capital pentru companiile româneşti şi reguli europene care să funcţioneze pentru pieţele în curs de dezvoltare
Alexandru Nazare: Am cerut la ECOFIN mai mult capital pentru companiile româneşti şi reguli europene care să funcţioneze ...
România a solicitat, în cadrul reuniunii ECOFIN, ca integrarea pieţelor europene de capital să faciliteze accesul companiilor ...