Entităţile din Marea Britanie care furnizau în România servicii bancare necesită o autorizaţie de la BNR

Entităţile din Marea Britanie care furnizau în România servicii bancare necesită o autorizaţie de la Banca Naţională a României, începând cu data de 1 ianuarie 2021, sau de la o autoritate competentă dintr-un alt stat membru al Uniunii Europene (UE), potrivit unui comunicat al băncii centrale.
Economica.net - mie, 13 ian. 2021, 11:51
Entităţile din Marea Britanie care furnizau în România servicii bancare necesită o autorizaţie de la BNR

„Începând cu data de 1 ianuarie 2021, entităţile din Marea Britanie (inclusiv cele autorizate în Gibraltar), care furnizau în România, la data de 31 decembrie 2020, servicii bancare, de plată şi de emitere de monedă electronică, prin intermediul sucursalelor/agenţilor/distribuitorilor sau în mod direct, nu mai beneficiază de regimul paşaportului unic european, în baza autorizaţiei acordate de autoritatea competentă de origine din Marea Britanie. Prin urmare, de la data de 1 ianuarie 2021, acestea sunt tratate ca entităţi din state terţe în ceea ce priveşte posibilitatea de a desfăşura activitate în România prin intermediul sucursalelor/ agenţilor/distribuitorilor sau în mod direct, necesitând în acest sens, o autorizaţie acordată de către Banca Naţională a României sau de către o autoritate competentă dintr-un alt stat membru UE”, se spune în comunicat.

BNR menţionează că, în lipsa unei astfel de autorizaţii, activitatea entităţilor din Marea Britanie (inclusiv cele autorizate în Gibraltar) care au notificat furnizarea de servicii pe teritoriul României prin intermediul sucursalelor/ agentilor/distribuitorilor sau în mod direct, a încetat.

Conform BNR, pentru asigurarea continuităţii cooperării în domeniul supravegherii, în luna ianuarie 2020, Banca Naţională a României a încheiat cu autorităţile competente din Regatul Unit al Marii Britanii (Bank of England – Prudential Regulation Authority şi Financial Conduct Authority) un Memorandum de înţelegere, care formalizează cooperarea şi schimbul de informaţii în materie de supraveghere.

Te-ar mai putea interesa și
Rata șomajului din București a ajuns la 0,46% în luna ianuarie
Rata șomajului din București a ajuns la 0,46% în luna ianuarie
Un număr de 6.025 de şomeri, din care 3.709 femei, erau înregistraţi la sfârşitul lunii ianuarie în evidenţele Agenţiei Municipale pentru Ocuparea Forţei de Muncă Bucureşti (AMOFM), iar......
Rusia oprește operațiunile la centrala atomică iraniană de la Bushehr și își evacuează personalul
Rusia oprește operațiunile la centrala atomică iraniană de la Bushehr și își evacuează personalul
Agenţia nucleară rusă Rosatom a anunţat marţi încetarea operaţiunilor la centrala atomoelectrică iraniană de la ...
Criza din Orientul Mijlociu aduce petrolul într-o situație incertă
Criza din Orientul Mijlociu aduce petrolul într-o situație incertă
Piețele urăsc incertitudinea, iar în acest moment investitorii se confruntă cu unul dintre cele mai incerte contexte ...
Fondul suveran de investiţii al Norvegiei anunţă prima investiţie în active de energie regenerabilă din SUA
Fondul suveran de investiţii al Norvegiei anunţă prima investiţie în active de energie regenerabilă din SUA
Fondul suveran de investiţii al Norvegiei, cel mai mare din lume, a anunţat marţi că a făcut prima investiţie în active ...