Balcanii de Vest mai au de aşteptat câteva săptămâni pentru a obţine vaccinuri anti-COVID-19

Uniunea Europeană s-a preocupat în mod activ să le furnizeze partenerilor săi din Balcanii de Vest vaccinuri anti-COVID-19, cu toate acestea statele din regiune s-ar putea să mai aibă de aşteptat câteva săptămâni până le vor primi, a declarat vicepreşedintele Comisiei Europene pentru promovarea modului de viaţă european, Margaritis Schinas, citat de agenţia MIA.
Economica.net - mie, 20 ian. 2021, 07:56
Balcanii de Vest mai au de aşteptat câteva săptămâni pentru a obţine vaccinuri anti-COVID-19

„Nu banii sunt problema, problema este disponibilitatea dozelor de vaccin anti-COVID-19”, a declarat marţi înalta oficialitate europeană într-o conferinţă de presă desfăşurată la Bruxelles pe tema strategiei de vaccinare a UE.

Răspunzând întrebării unui reporter pe tema campaniei de vaccinare pentru Balcanii de Vest, Schinas a menţionat că asistenţa financiară este disponibilă. „Situaţia în care ne aflăm necesită răbdare, încă câteva săptămâni. Problema o reprezintă disponibilitatea vaccinurilor. Nu sunt suficiente doze de vaccin pe piaţă, nici măcar pe bani”, a explicat Schinas.

Joi urmează să aibă loc un summit european virtual pe tema crizei sanitare, la care liderii UE vor discuta despre un răspuns coordonat la pandemia de coronavirus.

„Un semn vizibil al solidarităţii ar fi începerea vaccinării anumitor grupuri în Balcanii de Vest, printre care angajaţii din domeniul sanitar şi social. Ar fi un gest simbolic din partea UE”, a explicat Margaritis Schinas, adăugând că Uniunea Europeană rămâne angajată să furnizeze doze de vaccin pentru regiune şi pentru ţările învecinate.

În aceeaşi notă, comisarul european pentru sănătate, Stella Kyriakides, a declarat că ”nimeni nu este sigur până când toată lumea este sigură”. Ea şi-a exprimat speranţa că liderii UE vor ajunge joi la un acord de furnizare a vaccinului pentru ţările din Balcanii de Vest înainte ca mecanismul COVAX (schema globală de distribuţie, coordonată de Organizaţia Mondială a Sănătăţii – n.r.) să înceapă să funcţioneze.

Te-ar mai putea interesa și
Expoziție cu Trenul Prezidențial al lui Ceaușescu și automotor Malaxa în Gara de Nord
Expoziție cu Trenul Prezidențial al lui Ceaușescu și automotor Malaxa în Gara de Nord
Asociația de Dezvoltare Intercomunitară de Transport Public București - Ilfov (TPBI) anunță organizarea unei expoziții în Gara de Nord, în cadrul Săptămânii Europene a Mobilității....
Ce spune Comisia Europeană despre reluarea exporturilor de oi și capre din România
Ce spune Comisia Europeană despre reluarea exporturilor de oi și capre din România
Într-un răspuns pentru Economica, reprezentanții Comisiei Europene au transmis că urmează noi etape până la o decizie ...
Aeroportul Henri Coandă (Otopeni) îşi modernizează saloanele de lux. Licitaţie de 400.000 de euro pentru două spații Premium de la Business Lounge
Aeroportul Henri Coandă (Otopeni) îşi modernizează saloanele de lux. Licitaţie de 400.000 de euro pentru două spații ...
Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti (CNAB) a lansat licitaţia pentru închirierea şi modernizarea noilor Business ...
Starea Uniunii – Cele mai importante declaraţii ale şefului CE Ursula von der Leyen despre UE
Starea Uniunii – Cele mai importante declaraţii ale şefului CE Ursula von der Leyen despre UE
Preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a lansat miercuri un apel la combaterea "ultranaţionaliştilor" şi ...