Rusia cere Uniunii Europene să înregistreze vaccinul Sputnik V

Autorităţile ruse au cerut Uniunii Europene (UE) înregistrarea vaccinului rusesc anti-COVID Sputnik V şi speră ca procesul de revizuire să înceapă în februarie, a anunţat miercuri Fondul de Investiţii Directe din Rusia (FIDR), relatează EFE.
Economica.net - mie, 20 ian. 2021, 12:32
Rusia cere Uniunii Europene să înregistreze vaccinul Sputnik V

FIDR a anunţat că experţi ai Agenţiei Europene pentru Medicamente (EMA) au avut o consultare ştiinţifică cu echipa care a dezvoltat vaccinul Sputnik V la care au participat peste 20 de experţi şi specialişti.

„Recomandările în baza dezbaterii vor fi trimise dezvoltatorilor vaccinului Sputnik V în următoarele 7 sau 10 zile”, a informat FIDR.

Până în prezent, vaccinul Sputnik V a fost autorizat în Rusia, Belarus, Serbia, Argentina, Bolivia, Algeria, Palestina, Venezuela, Paraguay şi Turkmenistan.

FIDR a informat de asemenea că, vineri 22 ianuarie, Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) va demara procedurile pentru prezentarea preliminară a solicitării de autorizare a vaccinului Sputnik V.

Rusia, unde campania masivă de vaccinare cu Sputnik V a început săptămâna aceasta, speră să vaccineze 70 de milioane de persoane până la jumătatea acestui an, potrivit ministrului rus al industriei şi comerţului, Denis Manturov.

Ministrul a reamintit că în februarie va începe producţia masivă a vaccinului EpiVacCorona, dezvoltat de centrul de cercetare din Siberia Vektor. „Acest lucru va spori capacităţile de vaccinare”, a subliniat Denis Manturov.

La rândul său, ministrul rus al sănătăţii, Mihail Murashko, a declarat că, pentru „a obţine o imunitate colectivă, este necesar să se vaccineze 60 % din populaţia adultă, altfel spus 68,6 milioane de persoane”.

„Preconizăm să atingem această cifră în actualul semestru”, a precizat el.

Potrivit datelor centrului operativ de combatere coronavirusului, Rusia a înregistrat în total 3.633.952 de cazuri de COVID-19, dintre care 21.152 în ultimele 24 de ore.

Aceste date situează Rusia pe locul patru mondial al contagierilor, după SUA, India şi Brazilia.

Te-ar mai putea interesa și
Ucraina – Musk sugerează că guvernul SUA este responsabil pentru o potenţială încetinire a reţelei militare securizate Starshield
Ucraina – Musk sugerează că guvernul SUA este responsabil pentru o potenţială încetinire a reţelei militare securizate ...
Elon Musk a declarat miercuri că orice încetinire a reţelei militare Starshield în Ucraina se datorează guvernului american, nu companiei sale SpaceX, relatează AFP....
Ce spune ministrul Apărării despre atacurile cu drone din Marea Neagră
Ce spune ministrul Apărării despre atacurile cu drone din Marea Neagră
Ministrul Apărării, Radu Miruţă, afirmă că este nevoie de o prezenţă aliată mai mare în zona Mării Negre, subliniind ...
Director global de vânzări Dacia: În acest an vom înregistra o ușoară scădere a vânzărilor, însă în 2027 noile Striker și Spring, dar și Sandero sau Bigster ne vor asigura creșterea
Director global de vânzări Dacia: În acest an vom înregistra o ușoară scădere a vânzărilor, însă în 2027 noile ...
Într-o discuție cu un grup de jurnaliști români prezenți la expoziția auto de la Paris, Frank Marotte, vicepreședinte ...
Cât de sănătoase sunt pâinea, lactatele și mezelurile din magazinele românești față de cele din celelalte state UE
Cât de sănătoase sunt pâinea, lactatele și mezelurile din magazinele românești față de cele din celelalte state UE
Conținutul de nutrienți afișat pe etichetele alimentelor ambalate prezintă diferențe majore între țările europene ...