Parlamentul European va cere oprirea proiectului Nord Stream 2 din cauza arestării lui Navalnîi

Parlamentarii europeni sunt aşteptaţi să adopte joi o rezoluţie care cere blocului comunitar să oprească finalizarea gazoductului Nord Stream 2, care ar urma să transporte gaze naturale din Rusia în Germania, ca răspuns la arestarea opozantului rus Aleksei Navalnîi, critic acerb al preşedintelui rus Vladimir Putin, informează Reuters.
Economica.net - J, 21 ian. 2021, 11:47
Parlamentul European va cere oprirea proiectului Nord Stream 2 din cauza arestării lui Navalnîi

Aleksei Navalnîi a fost arestat la sfârşitul săptămânii trecute şi plasat în detenţie pentru presupusă încălcare a eliberării sale condiţionate, după ce a revenit în Rusia pentru prima dată de la otrăvirea sa cu un agent neurotoxic de tip Noviciok.

Potrivit Reuters, parlamentarii europeni ar urma să supună la vot la ora 15:30 GMT rezoluţia, care este aşteptată să fie adoptată, în care cere blocului comunitar să revizuiască relaţiile cu Rusia în urma arestării lui Navalnîi.

Conform unei variante preliminare a acestei rezoluţii, consultate de Reuters, Parlamentul European vrea oprirea imediată a lucrărilor de construcţie la conducta Nord Stream 2. „Parlamentul European cere UE şi statelor membre să revizuiască cooperarea cu Rusia în diferite domenii de politică externă şi cu privire la proiecte precum Nord Stream 2, a cărui finalizare UE trebuie să o oprească imediat”, se arată în rezoluţia consultată de Reuters.

Gazoductul Nord Stream 2 reprezintă o investiţie de 11 miliarde de dolari, finanţată jumătate de Gazprom şi jumătate de cinci companii europene (OMV, Wintershall, Engie, Uniper şi Shell). Nord Stream 2 va permite dublarea capacităţii de transport a Nord Stream 1, până la 110 miliarde de metri cubi pe an, astfel că o cantitate mai mare de gaze naturale ruseşti va ajunge direct în Germania via Marea Baltică, fără a mai trece prin Ucraina.

Chiar dacă cei 1.230 de kilometri ai conductei sunt aproape finalizaţi, proiectul a fost oprit brusc în luna decembrie 2019, după decizia SUA de a sancţiona companiile angajate în acest proiect. Lucrările au fost reluate luna trecută iar Gazprom speră să finalizeze conducta Nord Stream 2 sub Marea Baltică pentru a dubla capacitatea liniei existente. Proiectul este finalizat în proporţie de 90% cu doar o porţiune de 100 km în apele adânci din largul Danemarcei rămasă să fie terminată.

Te-ar mai putea interesa și
Liberalii decid, sâmbătă, cum vor vota la învestirea Guvernului Niculescu
Liberalii decid, sâmbătă, cum vor vota la învestirea Guvernului Niculescu
Biroul Politic Naţional al PNL se reuneşte sâmbătă pentru a lua o decizie finală în privinţa votului în Parlament la învestirea Guvernului propus de premierul desemnat Luca Niculescu....
România nu vrea nici în 2028 taxă de carbon pe gaz și carburanți. Mesaj transmis de Nicușor Dan Bruxelles-ului pe tema ETS 2
România nu vrea nici în 2028 taxă de carbon pe gaz și carburanți. Mesaj transmis de Nicușor Dan Bruxelles-ului pe tema ...
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat vineri, la Bruxelles, că România a solicitat, împreună cu alte state, încă de ...
Cărbunele românesc dă o nouă lovitură în piata de energie. CE Oltenia a vândut energie bandă la extraordinarul preț de 1.200 de lei/MWh
Cărbunele românesc dă o nouă lovitură în piata de energie. CE Oltenia a vândut energie bandă la extraordinarul preț ...
Complexul Energetic Oltenia, singurul producător semnificativ de energie electrică pe bază de cărbune din România, a ...
Execuția bugetară. Deficitul a ajuns la 3,82% din PIB după primele nouă luni din 2026
Execuția bugetară. Deficitul a ajuns la 3,82% din PIB după primele nouă luni din 2026
Execuţia bugetului general consolidat în primele nouă luni ale anului 2026 s-a încheiat cu un deficit de 78,52 de miliarde ...