Israelul închide graniţele. Toate zborurile internaţionale sunt suspendate, pentru prevenirea infecţiilor cu mutaţiile coronavirusului

Israelul va suspenda începând de luni traficul aerian internaţional de pasageri, măsură luată pentru a preveni intrarea în ţară a unor persoane infectate cu variantele mai contagioase ale coronavirusului SARS-CoV-2 descoperite recent, scrie Agerpres.
Economica.net - lun, 25 ian. 2021, 06:19
Israelul închide graniţele. Toate zborurile internaţionale sunt suspendate, pentru prevenirea infecţiilor cu mutaţiile coronavirusului

”Cu rare excepţii, închidem ermetic spaţiul aerian pentru a preveni intrarea variantelor virusului şi de asemenea pentru a asigura o avansare rapidă în campania noastră de vaccinare”, a declarat premierul Benjamin Netanyahu într-un mesaj transmis public la începutul unei şedinţe de guvern, potrivit agenţiei Reuters. Suspendarea zborurilor intră în vigoare luni, de la ora 22:00 GMT.

De altfel, de la începutul pandemiei graniţele Israelului au fost aproape complet închise pentru cetăţenii străini, numai deţinătorilor de paşapoarte israeliene fiindu-le permisă intrarea în ţară, şi acestora cu măsuri de carantină.

Pe de altă parte, tot duminică guvernul premierului Netanyahu a decis extinderea campaniei de vaccinare şi pentru adolescenţii cu vârste între 16 şi 18 ani, ”pentru a permite revenirea lor rapidă la şcoală şi participarea în condiţii normale la examene”, a declarat o purtătoare de cuvânt a Ministerului Educaţiei. Dar titularul acestui portofoliu, ministrul Yoav Galant, a declarat că încă este prea devreme pentru a spune dacă şcolile vor putea fi redeschise începând din februarie.

Israelul desfăşoară cea mai rapidă campanie de vaccinare anti-COVID-19, fiind prima ţară care a reuşit să-şi vaccineze cel puţin cu prima doză un sfert din populaţie.

Te-ar mai putea interesa și
Nicuşor Dan: România, pregătită să îşi asume o parte mai mare din responsabilitatea propriei apărări
Nicuşor Dan: România, pregătită să îşi asume o parte mai mare din responsabilitatea propriei apărări
România este pregătită să îşi asume o parte mai mare din responsabilitatea propriei apărări, sporindu-şi angajamentele şi respectându-le, afirmă preşedintele Nicuşor Dan duminică, pe......
Majoritatea bucureştenilor consideră că România merge într-o direcţie greşită. Sondaj CURS:
Majoritatea bucureştenilor consideră că România merge într-o direcţie greşită. Sondaj CURS:
Majoritatea bucureştenilor (73%) consideră că România merge într-o direcţie greşită, arată un sondaj de opinie realizat ...
AUR propune modificarea Constituţiei pentru soluţionarea crizelor guvernamentale
AUR propune modificarea Constituţiei pentru soluţionarea crizelor guvernamentale
Alianţa pentru Unirea Românilor a decis, în cadrul Consiliului Naţional de Conducere reunit în judeţul Mehedinţi, ...
De la 1 septembrie fără bilet de trimitere pe hârtie dacă vă faceţi cont în portalul e-sănătatea mea
De la 1 septembrie fără bilet de trimitere pe hârtie dacă vă faceţi cont în portalul e-sănătatea mea
La 1 septembrie 2026 intră în vigoare utilizarea componentei aferente formularelor medicale din portalul e-sănătatea ...