Schimbare în Google Play Store: aplicaţiile Android de pariuri sportive şi jocuri de noroc vor fi permise în 15 ţări, inclusiv România

Google Play Store va opera o modificare a politicilor de utilizare prin care va permite aplicaţiilor Android de jocuri de noroc și de pariuri sportive să poate fi instalate în alte 15 țări, inclusiv România, şi să folosească bani reali, conform 9to5Google. În prezent, aplicațiile pentru jocuri de noroc sunt permise numai în patru țări: Brazilia, Franța, Irlanda și Regatul Unit.
Lidia Neagu - vin, 29 ian. 2021, 12:26
Schimbare în Google Play Store: aplicaţiile Android de pariuri sportive şi jocuri de noroc vor fi permise în 15 ţări, inclusiv România

Noile reguli vor fi aplicate începând cu 1 martie și vor permite instalarea aplicațiilor de jocuri de noroc direct din Googe Play în Australia, Belgia, Canada, Columbia, Danemarca, Finlanda, Germania, Japonia, Mexic, Noua Zeelandă, Norvegia, România, Spania, Suedia și Statele Unite.

Desigur, fiecare țară va avea propriile limitări cu privire la ce tip de jocuri de noroc online este legal, unele țări permițând cazinouri online, pariuri sportive, loterii, iar altele fiind mai restrictive.

Cu toate acestea, modificarea nu va deschide porțile pentru ca oricine să lanseze o aplicație pentru slot machine. În prezent, Google solicită dezvoltatorilor să treacă printr-un proces amplu de aprobare pentru a le fi listate aplicațiile de jocuri de noroc în Google Play, iar noile politici nu vor elimina această cerință.

Google spune că se se asigură că dezvoltatorul care încarcă aplicația este autorizat să desfășoare operațiuni de jocuri de noroc în țara în care aplicația va fi vândută, iar resectiva aplicaţie trebuie să fie în acord cu legislaţia în vigoare.

Totodată, aplicațiile trebuie să fie clasificate „Doar pentru adulți” și „să împiedice utilizatorii de vârstă mică să le folosească”. În plus, utilizatorilor care nu se află într-un stat / teritoriu aprobat nu va avea acces. Aplicația trebuie să poată fi descărcată gratuit și să nu utilizeze sistemul de facturare în aplicație Google Play.

Înainte de această schimbare, utilizatorii care doreau să folosească aplicații de jocuri de noroc pe telefoanele lor Android trebuiau să le descarce din site-urile companiilor care oferă astfel de servicii, o practică pe care Google a descurajat-o tot mai mult de-a lungul timpul.

Utilizatorii iPhone, pe de altă parte, au primit permisiunea să le descarce direct din App Store.

Potrivit sursei citate, reprezentanţii Google nu au comentat subiectul.

Te-ar mai putea interesa și
N-a durat decât o zi. Trump renunță la ideea de a introduce o taxă pentru traversarea Strâmtorii Ormuz și vine cu alta, în urma discuțiilor cu statele din zona Golfului
N-a durat decât o zi. Trump renunță la ideea de a introduce o taxă pentru traversarea Strâmtorii Ormuz și vine cu alta, ...
Preşedintele american Donald Trump a anunţat marţi, pe reţeaua sa Truth Social, că renunţă la ideea, făcută publică luni, de a taxa cu 20% din valoarea încărcăturii toate navele care......
Bursa de la București a închis în scădere ședința de tranzacționare de marți. Rulajul a sărit de 213 milioane de lei
Bursa de la București a închis în scădere ședința de tranzacționare de marți. Rulajul a sărit de 213 milioane de lei
Bursa de Valori Bucureşti a închis în scădere şedinţa de marţi, iar valoarea totală a tranzacţiilor s-a cifrat la ...
Uber este foarte aproape de a prelua platforma de livrări Delivery Hero – surse Bloomberg
Uber este foarte aproape de a prelua platforma de livrări Delivery Hero – surse Bloomberg
Firma americană Uber Technologies este în negocieri avansate pentru a achiziţiona platforma de livrări Delivery Hero, ...
Lia Olguţa Vasilescu: Prin aplicarea noii legi a salarizării, statul român va pierde dublu anual faţă de cât câştigă din PNRR
Lia Olguţa Vasilescu: Prin aplicarea noii legi a salarizării, statul român va pierde dublu anual faţă de cât câştigă ...
Primarul municipiului Craiova, Lia Olguţa Vasilescu (PSD), fost ministru al Muncii, susţine că prin aplicarea noii legi ...