Germania comandă deja vaccinuri pentru anul viitor

Germania comandă deja vaccinuri împotriva coronavirusului pentru anul viitor, în caz că vor fi necesare doze de rapel pentru a menţine imunitatea, a declarat sâmbătă ministrul sănătăţii, Jens Spahn, citat de Reuters.
Economica.net - D, 31 ian. 2021, 06:19
Germania comandă deja vaccinuri pentru anul viitor

La o întâlnire cu lucrătorii din domeniul sanitar, oficialul a susţinut că s-au făcut progrese la achiziţia şi administrarea vaccinurilor, arătând că au fost vaccinaţi cu prima doză 2,3 milioane din cei 83 de milioane de locuitori ai Germaniei.

Guvernele europene au fost criticate pentru problemele din fluxurile de producţie şi aprovizionare, după ce toţi cei trei producători de vaccinuri aprobate până acum în UE – AstraZeneca, Pfizer şi Moderna – au anunţat reducerea cantităţilor care urmează să fie livrate.

Germania, ţara cu cea mai mare economie din Europa, a fost paralizată din noiembrie, a doua oară, de restricţii de circulaţie, iar mulţi germani invidiază Regatul Unit, Israelul sau Statele Unite pentru ritmul mai rapid de vaccinare, arată Reuters.

„Comandăm efectiv chiar acum noi vaccinuri pentru 2022, pentru a dispune de cel puţin anumite cantităţi. Nimeni nu ştie dacă vom avea nevoie de un rapel. (…) Cu extinderea actuală a capacităţilor de producţie, vom comanda vaccinuri din precauţie. Dacă nu vom avea nevoie de ele, bine, dar dacă da, atunci vor fi disponibile”, a spus Spahn.

Sâmbătă, premierii mai multor landuri germane s-au alăturat criticilor la adresa guvernului federal de la Berlin, înaintea următoarei reuniuni a grupului de lucru pentru vaccinare, care va avea loc luni. Actorii naţionali şi regionali vor discuta cu reprezentanţii companiilor farmaceutice şi ai Uniunii Europene.

Prim-ministrul landului Bavaria, Markus Soeder, a propus noi reguli, care să lase landurilor mai multă libertate în desemnarea celor care au nevoie mai urgentă de vaccin. „Avem nevoie de o economie de urgenţă a vaccinului în care landul stabileşte reguli clare”, a declarat el ziarului Die Welt. Oficialul bavarez a făcut de asemenea apel la autorităţi să aibă în vedere utilizarea în Europa şi a vaccinurilor chinezeşti şi ruseşti.

În Germania s-au raportat sâmbătă 13.321 de cazuri noi de infectare cu coronavirus şi 794 de decese asociate cu COVID-19, dar numărul de cazuri la 100.000 de locuitori în ultimele şapte zile a scăzut de la 94 la 91. Guvernul afirmă că pentru a evita suprasolicitarea spitalelor acest indice trebuie să scadă sub 50.

Te-ar mai putea interesa și
Mesaj clar de la vârful BNR: Austeritatea nu e o soluție. Marinescu, viceguvernator: Corectarea dezechilibrelor macroeconomice trebuie însoţită şi de măsuri care să asigure reluarea creşterii economice
Mesaj clar de la vârful BNR: Austeritatea nu e o soluție. Marinescu, viceguvernator: Corectarea dezechilibrelor macroeconomice ...
România traversează o perioadă de ajustare economică dificilă, consolidarea finanţelor publice trebuie continuată credibil, însă corectarea dezechilibrelor macroeconomice trebuie însoţită......
Date incredibile despre STB ies la suprafață în insolvență. Remus Borza, administrator judiciar: Se fură motorină de 6 milioane de euro
Date incredibile despre STB ies la suprafață în insolvență. Remus Borza, administrator judiciar: Se fură motorină ...
Administratorul judiciar Remus Borza a estimat că furtul de motorină generează o pagubă de 6 milioane de euro la nivelul ...
Valea Oltului scapă de restricții. Lucrările de protecție a versanților pe DN7, finalizate cu nouă luni înainte de termen
Valea Oltului scapă de restricții. Lucrările de protecție a versanților pe DN7, finalizate cu nouă luni înainte de ...
Lucrările de protecție a versanților pe DN7 – Valea Oltului au fost finalizate înainte de termen, anunță vineri Direcția ...
Ciucu: Voi fi de acord cu majorarea tarifului STB doar după restructurare. Ce preţ propune administratorul judiciar şi ce spune despre datoria de un miliard de lei către Electroputere VFU Paşcani
Ciucu: Voi fi de acord cu majorarea tarifului STB doar după restructurare. Ce preţ propune administratorul judiciar şi ...
Primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, a declarat vineri că va fi de acord cu o creştere a tarifului STB doar după ...