Redeschiderea şcolilor – Azi este aşteptată o decizie privind reluarea cursurilor

O decizie privind revenirea elevilor în şcoli, începând cu semestrul al doilea, ar putea fi luată marţi de oficialii statului, scrie Agerpres.
Economica.net - mar, 02 feb. 2021, 06:08
Redeschiderea şcolilor - Azi este aşteptată o decizie privind reluarea cursurilor

Premierul Florin Cîţu declara luni că împreună cu preşedintele Klaus Iohannis va fi luată decizia cu privire la modul de desfăşurare a cursurilor şcolare începând din data de 8 februarie, adică după vacanţa inter-semestrială.

„Vom avea mâine toate informaţiile şi, pe baza acestor informaţii, vom lua decizia. (…) Dacă până mâine vor apărea şi alte informaţii, vom vedea ce decizie luăm împreună cu domnul preşedinte în ceea ce priveşte şcolile”, a declarat Cîţu, care a subliniat că prioritatea o reprezintă siguranţa în şcoli.

De altfel, încă de la mijlocul lunii ianuarie, preşedintele Klaus Iohannis anunţa că, din 8 februarie, urmează ca majoritatea şcolilor să se redeschidă, dar o decizie finală va fi luată pe 2 februarie.

Luni, ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a declarat că elevii care îşi vor relua fizic cursurile vor primi măşti de protecţie, existând un stoc de peste 37 de milioane de măşti doar în învăţământul preuniversitar.

Iată care sunt cele patru situații în care poate funcționa în continuare școala online explicate de ministrul Educaţiei:

1. Elevii au contraindicații medicale pentru prezență fizică, au vulnerabilități. Ei vor face în continuare online.

2. Elevii au aparținători în familie care au vulnerabilități medicale, certificate ca atare. Pentru aceștia, învățământul va fi în continuare online.

3. Elevii prezintă simptome. Recomandarea „apăsată” a Ministerului Sănătății, dar și a Ministerului Educației este să rămână acasă.

4. Profesorii prezintă vulnerabilități sau simptome. Profesorul stă acasă și se va face predare-învățare online.

El a reiterat că îşi doreşte ca şcoala să se reia fizic la începutul semestrului al doilea.

Cîmpeanu a explicat că învăţământul hibrid (online şi fizic) se va păstra acolo unde există profesori şi elevi care au indicaţie medicală pentru a continua cursurile de acasă.

Ministerul Educaţiei a informat, luni seară, că la acest moment numărul angajaţilor din sistemul de învăţământ care şi-au declarat disponibilitatea de vaccinare (inclusiv cei deja vaccinaţi până la data de 1 februarie) este de 193.573 de persoane (147.314 persoane din sistemul de învăţământ preuniversitar şi 46.259 – personal din sistemul de învăţământ universitar).

Conform ME, numărul angajaţilor din sistemul de educaţie deja imunizaţi anti-COVID cel puţin cu prima doză este de 27.033, reprezentând 14% din angajaţii cu disponibilitate de vaccinare (17.357 din sistemul de învăţământ preuniversitar şi 9.676 din sistemul de învăţământ universitar, inclusiv cadrele didactice din învăţământul superior medical).

Te-ar mai putea interesa și
Bolojan nu regretă că s-a întâlnit cu preşedinta CCR la Senat: A fost o întâlnire într-o instituţie publică
Bolojan nu regretă că s-a întâlnit cu preşedinta CCR la Senat: A fost o întâlnire într-o instituţie publică
Premierul interimar Ilie Bolojan a declarat vineri că nu are de ce să regrete că s-a întâlnit cu preşedinta Curţii Constituţionale, Simina Tănăsescu, la Senat, o instituţie publică în......
România, cu Guvern fără drepturi depline. Bolojan: Starea de provizorat s-a lungit prea mult
România, cu Guvern fără drepturi depline. Bolojan: Starea de provizorat s-a lungit prea mult
România are nevoie de Guvern, starea de provizorat s-a lungit prea mult, a declarat, vineri, premierul interimar Ilie Bolojan, ...
Ministrul german de finanţe îi cere lui Trump să pună capăt războiului „iresponsabil” cu Iranul
Ministrul german de finanţe îi cere lui Trump să pună capăt războiului „iresponsabil” cu Iranul
Ministrul german de finanţe Lars Klingbeil i-a cerut vineri preşedintelui american Donald Trump să pună capăt războiului ...
Ministerul Energiei a efectuat plăţi din PNRR în valoare de 233,07 milioane de euro, până la 28 august 2026
Ministerul Energiei a efectuat plăţi din PNRR în valoare de 233,07 milioane de euro, până la 28 august 2026
inisterul Energiei a efectuat, până pe 28 august 2026, plăţi către beneficiarii proiectelor finanţate prin Planul Naţional ...