Grecia: Cea mai mare restructurare a unei datoriei suverane din istorie s-a încheiat

Guvernul elen a obţinut o rată de participare de 95,7% în schimbul de datorie cu sectorul privat. Pentru restul obligaţiunilor s-au activat clauzele de acţiune colectivă, iar astăzi vom afla dacă evenimentul este calificat drept default de ISDA.
Mediafax - vin, 09 mart. 2012, 06:41
Grecia: Cea mai mare restructurare a unei datoriei suverane din istorie s-a încheiat

Investitori privaţi care deţin obligaţiuni ale statului elen în valoare de 172 miliarde euro, din totalul de 206 de miliarde euro, au acceptat preschimbarea datoriei, au anunţat autorităţile de la Atena, precizând că preschimbarea va deveni obligatorie pentru toţi creditorii privaţi ce deţin titluri sub incidenţa legii din Grecia, scrie MEDIAFAX.

Grecia va activa clauza impactului colectiv, astfel încât preschimbarea va deveni obligatorie şi pentru cei care au refuzat.

Grecia a primit acceptul pentru preschimbare de la investitori ce deţin obligaţiuni de 152 miliarde de euro sub incidenţa legii elene, 85,8% din totalul de 177 de miliarde de euro, potrivit unui comunicat al Ministerului de Finanţe din Grecia.

La oferta de preschimbare au participat şi investitori cu obligaţiuni sub incidenţa legii elene care au refuzat să accepte. Obligaţiunile acestora reprezintă 5,3% din totalul de 177 miliarde de euro.

Creditori privaţi care au în portofoliu obligaţiuni în valoare de 20 de miliarde de euro sub incidenţa legii altor state, sau emise de companii de stat şi garantate de guvernul elen, s-au angajat, de asemenea să participe la preschimbarea titlurilor vechi cu unele noi.

„În numele Greciei, vreau sa mulţumesc creditorilor care ne-au susţinut programul ambiţios de reformă şi ajustare şi au suportat împreună cu poporul elen sacrificiile din acest proces istoric”, a declarat ministrul de Finanţe, Evangelos Venizelos.

Autorităţile elene au anunţat că vor recomanda activarea clauzei de impact colectiv, prin care deţinătorii privaţi de obligaţiuni ale statului vor fi obligaţi să accepte termenii propuşi. Rezultatele ofertei de preschimbare a obligaţiunilor trebuie confirmate de către banca centrală de la Atena.

Suma de 20 de miliarde de euro reprezintă 69% din totalul obligaţiunilor sub incidenţa legii altor state sau emise de companii de stat şi garantate de guvernul elen, se arată în comunicat.

În plus, autorităţile elene au extins până pe 23 martie termenul până la care investitorii cu astfel de obligaţiuni pot accepta oferta de preschimbare a obligaţiunilor.

Cumulat, valoarea obligaţiunilor elene care vor fi în mod sigur preschimbate se situează la 197 miliarde de euro, obligaţiunile sub incidenţa legii elene (după aplicarea clauzei impactului colectiv), la care se adaugă titlurile de 20 de miliarde de euro.

Suma de 197 de miliarde de euro reprezintă 95,7% din obligaţiunile de peste 200 de miliarde de euro deţinute de investitorii privaţi.

Preschimbarea obligaţiunilor şi reducerea datoriilor către creditorii privaţi reprezintă o condiţie a statelor din zona euro şi a FMI în pachetul de ajutor financiar de 130 de miliarde de euro.

În cadrul celei mai mari restructurări de datorie suverană din istorie, creditorii privaţi vor accepta pierderi de 53,5% din valoarea nominală a obligaţiunilor. Dacă sunt luate însă în calcul şi dobânzile neîncasate pentru obligaţiunile preschimbate, precum şi costurile prelungirii scadenţei, pierderile reale se ridică la 74%.

Datoria Greciei se situează în prezent la circa 350 de miliarde de euro, echivalentul a aproximativ 160% din PIB, iar ştergerea datoriilor vizează diminuarea nivelului de îndatorare spre 120% din PIB până în 2020.

Te-ar mai putea interesa și
Scumpire masivă a motorinei în rețeaua Rompetrol azi, după ieftinirea mare de săptămâna trecută
Scumpire masivă a motorinei în rețeaua Rompetrol azi, după ieftinirea mare de săptămâna trecută
Rompetrol, unul dintre marile lanțuri de distribuție a carburanților, care ieftinise considerabil motorina săptămâna trecută, a crescut azi masiv prețurile....
Criză în Ungaria – Premierul Magyar susţine că guvernul va începe procedura legală de demitere a preşedintelui, dacă acesta nu demisionează
Criză în Ungaria – Premierul Magyar susţine că guvernul va începe procedura legală de demitere a preşedintelui, ...
Prim-ministrul ungar Peter Magyar a declarat luni, după ce s-a întâlnit cu preşedintele Tamas Sulyok, că dacă acesta ...
34 de ani de colaps demografic. Populaţia României continuă să scadă – Numărul deceselor, aproape dublu faţă de naşteri, conform celor mai recente date INS
34 de ani de colaps demografic. Populaţia României continuă să scadă – Numărul deceselor, aproape dublu faţă ...
Populaţia României a înregistrat, din nou, un spor natural negativ, în martie 2026, conform celor mai recente date comunicate ...
Lidl vs Kaufland. Cum s-au descurcat cele mai mari lanțuri de magazine alimentare din România în 2025. Lidl a renunțat la aproximativ 150 de angajați
Lidl vs Kaufland. Cum s-au descurcat cele mai mari lanțuri de magazine alimentare din România în 2025. Lidl a renunțat ...
Lidl și Kaufland, parte a aceluiași grup german Schwarz din care va face parte și Supermarket La Cocoș, și-au crescut ...