Universitatea Oxford lansează un studiu asupra combinării a două doze de vaccin anti-COVID-19 diferite

Universitatea Oxford a anunţat joi că lansează un studiu pentru a stabili dacă o combinaţie de două doze de vaccinuri diferite la acelaşi pacient rămâne eficientă pentru a proteja populaţia împotriva coronavirusului, notează AFP.
Economica.net - J, 04 feb. 2021, 06:00
Universitatea Oxford lansează un studiu asupra combinării a două doze de vaccin anti-COVID-19 diferite

„Dacă arătăm că aceste vaccinuri pot fi utilizate în mod interschimbabil, va creşte considerabil flexibilitatea distribuirii lor”, a subliniat profesorul Matthew Snape, cercetător la Oxford însărcinat cu aceste teste, într-un comunicat.

Acest studiu, prezentat ca o premieră mondială, va implica 820 de voluntari în vârstă de peste 50 de ani şi se va concentra pe combinarea celor două vaccinuri utilizate în prezent pe teritoriul britanic, cel al alianţei Pfizer/BioNTech şi cel de la AstraZeneca/Oxford.

El va evalua, de asemenea, eficienţa protecţiei în funcţie de distanţa dintre cele două injecţii, testând un interval de patru săptămâni, apropiat de cel recomandat iniţial, şi un interval de 12 săptămâni reţinut de autorităţile britanice pentru a vaccina mai multe persoane.

Ţara din Europa cea mai afectată de pandemie cu peste 108.000 de decese, Regatul Unit a făcut din vaccinare o cauză naţională pentru a ieşi din criza sanitară, în faţa unei mutaţii mai contagioase care a obligat-o să impună la începutul lui ianuarie al treilea lockdown.

Director medical adjunct pentru Anglia, Jonathan Van-Tam, a subliniat interesul de a „dispune de date care să sprijine un program de vaccinare mai suplu”, în special din cauza „constrângerile legate de ofertă”.

„Este chiar posibil ca prin combinarea vaccinurilor răspunsul imunitar să fie mai bun, cu niveluri mai ridicate de anticorpi şi care să dureze mai mult”, a afirmat el.

Prima ţară occidentală care şi-a început campania, Regatul Unit a vaccinat până acum peste 10 milioane de persoane şi are ca ţintă 15 milioane de persoane până la jumătatea lunii februarie, incluzându-i pe cei în vârstă de peste 70 de ani, îngrijitori şi persoanele cu risc ridicat.

Te-ar mai putea interesa și
Delta Dunării nu mai închide iarna
Delta Dunării nu mai închide iarna
Fără aglomerația verii, dar cu resorturi deschise și pe frig — Delta devine o destinație pentru toate cele douăsprezece luni....
Un nou atac al Rusiei în Ucraina. O centrală electrică şi mai multe instalaţii au fost lovite în Kiev
Un nou atac al Rusiei în Ucraina. O centrală electrică şi mai multe instalaţii au fost lovite în Kiev
Mai multe regiuni din Ucraina au fost afectate miercuri de atacuri cu rachete ruseşti, conform autorităţilor, inclusiv ...
Două nave au fost lovite de proiectile în Strâmtoarea Ormuz
Două nave au fost lovite de proiectile în Strâmtoarea Ormuz
Un tanc petrolier şi un portcontainer au fost lovite de proiectile de origine necunoscută în Strâmtoarea Ormuz, în centrul ...
Gazoductul gigant din Alaska – Trump anunţă că Taiwanul cumpără 30% din producţia viitorului proiect
Gazoductul gigant din Alaska – Trump anunţă că Taiwanul cumpără 30% din producţia viitorului proiect
Preşedintele american Donald Trump a declarat în cursul unui miting electoral marţi seară că Taiwanul a acceptat să ...