Ungureanu i-a spus lui Isărescu că va majora salariile, dar încă nu a stabilit cu cât

Premierul Ungureanu i-a transmis guvernatorului BNR că intenţionează să majoreze salariile bugetarilor, cu un cuantum care urmează să fie stabilit, Isărescu spunându-i că aceasta este exclusiv decizia Guvernului şi că pe el îl interesează creşterea consumului, potrivit unor surse oficiale.
Economica.net - vin, 09 mart. 2012, 14:24
Ungureanu i-a spus lui Isărescu că va majora salariile, dar încă nu a stabilit cu cât

Premierul Mihai Răzvan Ungureanu şi guvernatorul băncii centrale, Mugur Isărescu, au discutat, vineri, la Guvern, timp de două ore, la Palatul Victoria sosind, spre finalul discuţiilor, şi ministrul Finanţelor, Bogdan Drăgoi.

„Premierul i-a spus guvernatorului BNR că va mări salariile, dar că încă nu ştie cu cât, iar guvernatorul a evitat să indice care dintre măsurile aflate în analiza Guvernului este mai bună, respectiv majorarea salariilor sau reducerea CAS, spunându-i doar că în acest caz este vorba exclusiv de opţiunea Guvernului şi că pe el îl interesează să crească consumul în economie”, au declarat sursele.

Potrivit acestora, una dintre variantele aflate în analiză este ca pierderea salarială în sectorul bugetar să fie recuperată în etape, dintre care una aplicată începând cu luna iunie, iar restul banilor să fie acordaţi ulterior.

„Cert este că va fi o creştere, iar în fond creşterea poate fi făcută şi în etape, în funcţie de posibilităţile economiei”, au arătat sursele.

După reducerea salariilor cu 25% în iulie 2010, bugetarii au beneficiat anul trecut de o majorare salarială cu 15%, iar pentru refacerea completă a veniturilor iniţiale ar mai fi necesară o creştere cu circa 16%.

Guvernul nu a exclus încă varianta reducerii CAS împreună cu majorarea salariilor pentru bugetari, iar o decizie va fi luată în următoarele săptămâni.

Întâlnirea dintre premier şi guvernatorul BNR a fost organizată după declaraţiile din ultimele zile ale preşedintelui Traian Băsescu şi premierului Ungureanu privind relaxările fiscale, prin reîntregirea salariilor bugetarilor şi reducerea cu 3-5 puncte procentuale a contribuţiilor de asigurări sociale.

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, miercuri, în Parlament, că puterea are datoria de a găsi soluţii ca în jurul datei de 1 iunie să fie „reîntregite” salariile bugetarilor.

Băsescu a menţionat că nu este suficient sprijinul politic pentru creşterea salariilor, arătând că Executivul trebuie să găsească soluţii pentru asigurarea resurselor financiare.

Cu două zile înainte, premierul Ungureanu a declarat că Guvernul analizează o posibilă reducere a contribuţiilor de asigurări sociale într-o marjă cuprinsă între 3-5%, „sigur pentru angajaţi, poate şi pentru angajatori”, dacă situaţia economică internă şi externă va favoriza aplicarea unei astfel de măsuri.

Vineri, ministrul Finanţelor, Bogdan Drăgoi, a declarat că Guvernul urmăreşte majorarea veniturilor populaţiei, dar în limitele care permit finanţarea acestei măsuri în anii viitori şi menţinând ţinta de deficit pentru acest an, de 1,9% din PIB, astfel că orice surplus va depinde de creşterea economică.

El a arătat că majorarea salariilor bugetarilor cu 16% din luna iunie ar avea un impact bugetar pentru acest an de două miliarde lei, în timp ce reducerea CAS cu 5 puncte procentuale ar însemna un efort bugetar în ultimele 7 luni de 2,3 miliarde lei.

Te-ar mai putea interesa și
Creșterea prețurilor de consum din SUA a accelerat în luna august, în contextul scumpirii motorinei. E posibil ca Fed să crească dobânda cheie
Creșterea prețurilor de consum din SUA a accelerat în luna august, în contextul scumpirii motorinei. E posibil ca Fed ...
Indicele preţurilor de consum în SUA a accelerat în august, pe fondul majorării costului motorinei, consolidând aşteptările pieţelor financiare privind majorarea dobânzii de către Rezerva......
Guvernul francez abandonează ținta de reducere a deficitului bugetar pentru acest an, în condițiile în care economia va crește sub așteptări
Guvernul francez abandonează ținta de reducere a deficitului bugetar pentru acest an, în condițiile în care economia ...
Economia Franţei va creşte anul acesta mai puţin decât se estima, iar Guvernul va rata ţinta de reducere a deficitului ...
Răzvan Coman, președintele ACA: România nu mai exportă miere din 2022 din cauza concurenței din China și Ucraina. Cum încearcă est-europenii să vândă ceva miere în Vest, Ucraina scade şi mai mult preţul
Răzvan Coman, președintele ACA: România nu mai exportă miere din 2022 din cauza concurenței din China și Ucraina. Cum ...
Producţia de miere a României anul acesta o putem plasa sub jumătate dintr-un an obişnuit, cu un număr normal de familii ...
De ce s-au scos din circulație 7 trenuri de metrou de pe magistrala M2 exact când a început școala și bucureștenii merg înghesuiți ca sardelele
De ce s-au scos din circulație 7 trenuri de metrou de pe magistrala M2 exact când a început școala și bucureștenii ...
Retragerea din circulație a șapte trenuri de metrou CAF de pe Magistrala M2 Tudor Arghezi - Pipera, cunoscută ca "Magistrala ...