Profitul AstraZeneca s-a dublat în 2020 pe fondul pandemiei

Producătorul farmaceutic AstraZeneca a raportat joi un profit de 3,2 miliarde de dolari pentru 2020, mai mult decât dublu comparativ cu 2019, într-un an marcat de o pandemie de coronavirus împotriva căreia grupul britanic a pus la punct un vaccin împreună cu Universitatea Oxford, transmite AFP.
Economica.net - J, 11 feb. 2021, 08:56
Profitul AstraZeneca s-a dublat în 2020 pe fondul pandemiei

De asemenea, vânzările grupului AstraZeneca au crescut cu 9% până la 26,6 miliarde de dolari, graţie noilor medicamente şi cererii puternice pentru produsele împotriva problemelor generate de virus, cum este astmul. Această creştere a compensat scăderea veniturilor generate de alte produse, în cazul cărora distribuţia către pacienţi a fost încetinită de pandemie, în special în oncologie, ca urmare a amânării tratamentelor pentru a da prioritate celor împotriva coronavirusului.

„Reuşita medicamentelor aflate în dezvoltare, accelerarea performanţelor companiei noastre şi progresul vaccinului împotriva Covid-19 arată ceea ce putem realiza, în timp ce proiectul de achiziţionare a Alexion pentru 39 miliarde de dolari vizează accelerarea evoluţiei noastre comerciale şi ştiinţifice”, a comentat directorul general Pascal Soriot.

Pentru 2021, AstraZeneca se aşteaptă la o creştere a veniturilor cu câteva procente şi un profit mai mare decât în 2020, dar subliniază că aceste previziuni nu iau în calcul vânzările de vaccinuri contra virusului, pentru care va începe să publice rezultate începând din trimestrul următor.

Grupul farmaceutic reaminteşte că în luna decembrie a primit aprobarea de urgenţă pentru a începe să îşi distribuire vaccinul în Marea Britanie, urmată de India, Argentina, Mexic, Maroc şi Agenţia Europeană a Medicamentului. AstraZeneca subliniază de asemenea că a demarat cea de-a treia fază de testare pentru un medicament pe bază de anticorpi contra Covid-19.

AstraZeneca s-a angajat să pună la dispoziţie 170 de milioane doze de vaccin în 190 de ţări.

Cu o eficienţă medie evaluată în prezent la 70%, vaccinul AstraZeneca/Oxford se situează sub performanţele atribuite Pfizer/BioNTech sau Moderna, cu o eficacitate de peste 90%. Însă, acest vaccin foloseşte o tehnologie mai tradiţională, ceea ce-l face mai puţin costisitor, mai uşor de stocat şi deci mai adaptat campaniilor de vaccinare în masă.

În România, cea de-a doua tranşă de vaccin AstraZeneca, 92.400 de doze, soseşte joi în România pe cale terestră, a informat Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea (CNCAV) împotriva COVID-19.

Te-ar mai putea interesa și
N-a durat decât o zi. Trump renunță la ideea de a introduce o taxă pentru traversarea Strâmtorii Ormuz și vine cu alta, în urma discuțiilor cu statele din zona Golfului
N-a durat decât o zi. Trump renunță la ideea de a introduce o taxă pentru traversarea Strâmtorii Ormuz și vine cu alta, ...
Preşedintele american Donald Trump a anunţat marţi, pe reţeaua sa Truth Social, că renunţă la ideea, făcută publică luni, de a taxa cu 20% din valoarea încărcăturii toate navele care......
Bursa de la București a închis în scădere ședința de tranzacționare de marți. Rulajul a sărit de 213 milioane de lei
Bursa de la București a închis în scădere ședința de tranzacționare de marți. Rulajul a sărit de 213 milioane de lei
Bursa de Valori Bucureşti a închis în scădere şedinţa de marţi, iar valoarea totală a tranzacţiilor s-a cifrat la ...
Uber este foarte aproape de a prelua platforma de livrări Delivery Hero – surse Bloomberg
Uber este foarte aproape de a prelua platforma de livrări Delivery Hero – surse Bloomberg
Firma americană Uber Technologies este în negocieri avansate pentru a achiziţiona platforma de livrări Delivery Hero, ...
Lia Olguţa Vasilescu: Prin aplicarea noii legi a salarizării, statul român va pierde dublu anual faţă de cât câştigă din PNRR
Lia Olguţa Vasilescu: Prin aplicarea noii legi a salarizării, statul român va pierde dublu anual faţă de cât câştigă ...
Primarul municipiului Craiova, Lia Olguţa Vasilescu (PSD), fost ministru al Muncii, susţine că prin aplicarea noii legi ...