Venezuela a avut o inflaţie de aproape 3.000% în 2020

Venezuela a încheiat anul 2020 cu o rată a inflaţiei de 2.959,8% în 2020, cea mai mare inflaţie din lume, arată cifrele publicate joi de Banca Centrală a Venezuelei (BCV), informează AFP.
Economica.net - vin, 12 feb. 2021, 08:20
Venezuela a avut o inflaţie de aproape 3.000% în 2020

Rata comunicată de BCV, instituţie loială preşedintelui Nicolas Maduro, este mai mică decât estimările precedentului Parlament, ales în 2015 şi dominat de opoziţie. Începând din 2017 acesta publică propriile sale cifre privind inflaţia. În luna decembrie a anului trecut, Parlamentul a raportat că în perioada cuprinsă între lunile ianuarie şi noiembrie, Venezuela a avut o rată a inflaţiei de 3.045,92%, scrie AFP.

Potrivit băncii centrale, în luna ianuarie variaţia preţurilor a fost de 46,6%, în scădere faţă de 77,5% în luna decembrie.

În mod frecvent, Banca Centrală a Venezuelei publică datele cu privire la indicatorii economici cu întârziere, şi deseori nu dezvăluie niciun fel de cifre timp de mai multe luni. Ultimele cifre actualizate vorbeau de o inflaţie de 844,1% între lunile ianuarie şi septembrie, conform AFP.

Venezuela se află într-o profundă criză economică şi politică din istoria modernă, fiind în recesiune de şapte ani. În paralel, valoarea monedei locale, bolivarul, a scăzut brusc, iar dolarul a câştigat teren în această ţară petrolieră care se confruntă cu cea mai puternică inflaţie din lume.

Totuşi, inflaţia în Venezuela este pe un tren descendent, comparativ cu un nivel de 9.585,5% în 2019 şi o rată a inflaţiei de 130.060% în 2018.

Preşedintele Nicolas Maduro susţine că de vină pentru problemele economie ale Venezuelei este embargoul petrolier impus de SUA. Petrolul este responsabil pentru 96% din veniturile Venezuelei însă în prezent ţara sud-americană mai produce doar 900.000 de barili de ţiţei pe zi comparativ cu un vârf de 3,2 milioane barili pe zi în urmă cu un deceniu.

Te-ar mai putea interesa și
România, cu Guvern fără drepturi depline. Bolojan: Starea de provizorat s-a lungit prea mult
România, cu Guvern fără drepturi depline. Bolojan: Starea de provizorat s-a lungit prea mult
România are nevoie de Guvern, starea de provizorat s-a lungit prea mult, a declarat, vineri, premierul interimar Ilie Bolojan, care a menţionat că ultimele luni au reprezentat o perioadă "foarte......
Ministrul german de finanţe îi cere lui Trump să pună capăt războiului „iresponsabil” cu Iranul
Ministrul german de finanţe îi cere lui Trump să pună capăt războiului „iresponsabil” cu Iranul
Ministrul german de finanţe Lars Klingbeil i-a cerut vineri preşedintelui american Donald Trump să pună capăt războiului ...
Ministerul Energiei a efectuat plăţi din PNRR în valoare de 233,07 milioane de euro, până la 28 august 2026
Ministerul Energiei a efectuat plăţi din PNRR în valoare de 233,07 milioane de euro, până la 28 august 2026
inisterul Energiei a efectuat, până pe 28 august 2026, plăţi către beneficiarii proiectelor finanţate prin Planul Naţional ...
D Vance va reprezenta executivul american la comemorările de la 11 septembrie la New York
D Vance va reprezenta executivul american la comemorările de la 11 septembrie la New York
Vicepreşedintele JD Vance va reprezenta guvernul la New York la comemorările de 11 septembrie, relatează vineri AFP, după ...