Polonia a intrat în cel de-al treilea val de COVID-19 – Ministerul Sănătăţii

Polonia se află la începutul celui de-al treilea val de infectări cu COVID-19, a declarat vineri un purtător de cuvânt al Ministerului Sănătăţii, în momentul în care la nivel naţional s-a anunţat o creştere mare a numărului de cazuri zilnice, relatează Reuters.
Economica.net - vin, 19 feb. 2021, 11:26
Polonia a intrat în cel de-al treilea val de COVID-19 - Ministerul Sănătăţii

Polonia a ridicat unele restricţii, deschizând recent pârtiile de schi, precum şi cinematografele, hotelurile şi teatrele care funcţionează în prezent la o capacitate de 50%, însă autorităţile au avertizat că restricţii ar putea fi reintroduse în funcţie de situaţia pandemică.

„Suntem la începutul celui de-al treilea val, situaţia nu este atât de dinamică ca în Slovacia sau Cehia…, însă, din păcate, observăm această tendinţă ascendentă”, a declarat Wojciech Andrusiewicz pentru jurnalişti. „Săptămânal observăm, din păcate, o tendinţă în creştere cu 20% a cazurilor”, a mai spus oficialul polonez.

El a adăugat că aproximativ 10% din cazurile de COVID-19 din Polonia sunt cazuri de infectare cu varianta britanică a coronavirusului.

Polonia a raportat vineri 8.777 de noi cazuri de coronavirus şi 241 de decese.

În total, ţara a raportat 1.623.218 cazuri şi 41.823 de decese asociate COVID-19.

Te-ar mai putea interesa și
Mesaj clar de la vârful BNR: Austeritatea nu e o soluție. Marinescu, viceguvernator: Corectarea dezechilibrelor macroeconomice trebuie însoţită şi de măsuri care să asigure reluarea creşterii economice
Mesaj clar de la vârful BNR: Austeritatea nu e o soluție. Marinescu, viceguvernator: Corectarea dezechilibrelor macroeconomice ...
România traversează o perioadă de ajustare economică dificilă, consolidarea finanţelor publice trebuie continuată credibil, însă corectarea dezechilibrelor macroeconomice trebuie însoţită......
Date incredibile despre STB ies la suprafață în insolvență. Remus Borza, administrator judiciar: Se fură motorină de 6 milioane de euro
Date incredibile despre STB ies la suprafață în insolvență. Remus Borza, administrator judiciar: Se fură motorină ...
Administratorul judiciar Remus Borza a estimat că furtul de motorină generează o pagubă de 6 milioane de euro la nivelul ...
Valea Oltului scapă de restricții. Lucrările de protecție a versanților pe DN7, finalizate cu nouă luni înainte de termen
Valea Oltului scapă de restricții. Lucrările de protecție a versanților pe DN7, finalizate cu nouă luni înainte de ...
Lucrările de protecție a versanților pe DN7 – Valea Oltului au fost finalizate înainte de termen, anunță vineri Direcția ...
Ciucu: Voi fi de acord cu majorarea tarifului STB doar după restructurare. Ce preţ propune administratorul judiciar şi ce spune despre datoria de un miliard de lei către Electroputere VFU Paşcani
Ciucu: Voi fi de acord cu majorarea tarifului STB doar după restructurare. Ce preţ propune administratorul judiciar şi ...
Primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, a declarat vineri că va fi de acord cu o creştere a tarifului STB doar după ...