România a început anul 2021 cu una dintre cele mai ridicate inflaţii din UE

Rata anuală a inflaţiei în zona euro a revenit în teritoriul pozitiv în luna ianuarie 2021, în timp ce în Uniunea Europeană a crescut semnificativ, de la 0,3% până la 1,2%, ţările membre cu cele mai ridicate rate ale inflaţiei fiind, la fel ca şi la finele anului trecut, Polonia, Ungaria, Cehia şi România, arată datele publicate, marţi, de Eurostat.
Economica.net - mar, 23 feb. 2021, 10:41
România a început anul 2021 cu una dintre cele mai ridicate inflaţii din UE

Comparativ cu situaţia din luna decembrie 2020, rata anuală a inflaţiei în ianuarie 2021 a scăzut în trei state membre, a rămas stabilă în şase ţări şi a crescut în 18. În România, rata anuală a inflaţiei a crescut până la 2% în ianuarie, de la 1,8% în decembrie. Comparativ, în prima lună din 2020, rata anuală a inflaţiei în România era de 3,9%.

Cele mai ridicate rate anuale ale inflaţiei din UE au fost înregistrate, luna trecută, în Polonia (3,6%), Ungaria (2,9%), Cehia (2,2%) şi România (2%). La polul opus sunt două state membre UE unde rata anuală a inflaţiei a fost negativă: Grecia (minus 2,4%) şi Slovenia (minus 0,9%).

În zona euro, cel mai semnificativ impact asupra creşterii anuale a preţurilor l-au avut serviciile, cu majorare de 0,65 puncte procentuale, urmate de preţurile la bunuri industriale (creştere de 0,37 puncte procentuale) şi preţurile la alimente, băuturi alcoolice şi ţigări (plus 0,30 puncte procentuale). În schimb, scăderea preţurilor la energie a şters 0,41 puncte procentuale din avansul inflaţiei, în luna ianuarie.

Revenirea în teritoriul pozitiv a inflaţiei în luna ianuarie, după mai multe luni în care zona euro a avut o inflaţie negativă, aduce acest indicator mai aproape de ţinta de 2% urmărită de Banca Centrală Europeană pe termen mediu.

În cazul României, Institutul Naţional de Statistică (INS) a informat anterior că rata anuală a inflaţiei a urcat la 2,99% în luna ianuarie a acestui an, de la 2,1% în decembrie, în condiţiile în care mărfurile nealimentare s-au scumpit cu 3,25%, mărfurile alimentare cu 2,88% iar serviciile cu 2,51%.

„Preţurile de consum în luna ianuarie 2021 comparativ cu luna decembrie 2020 au crescut cu 1,3%. Rata medie a preţurilor de consum în ultimele 12 luni (februarie 2020 – ianuarie 2021) faţă de precedentele 12 luni (februarie 2019 – ianuarie 2020), calculată pe baza IPC, este 2,6%”, se arată în comunicatul INS.

Banca Naţională a României (BNR) estimează o inflaţie de 2% la sfârşitul primului trimestru din acest an, de 2,2% la finalul trimestrului II şi de 2,4% la sfârşitul trimestrului III. La finalul anului se estimează o inflaţie de 2,5%.

Te-ar mai putea interesa și
Armata americană anunţă că Strâmtoarea Ormuz este „deschisă” şi navele tranzitează calea navigabilă
Armata americană anunţă că Strâmtoarea Ormuz este „deschisă” şi navele tranzitează calea navigabilă
Armata americană a anunţat duminică că Strâmtoarea Ormuz este "deschisă" şi că navele circulă prin strâmtoare, în pofida anunţului făcut de Iran privind închiderea acestei căi......
Transgaz alocă până la 34,05 milioane lei pentru asigurări voluntare de sănătate destinate angajaţilor
Transgaz alocă până la 34,05 milioane lei pentru asigurări voluntare de sănătate destinate angajaţilor
Societatea Naţională de Transport Gaze Naturale Transgaz SA intenţionează să încheie un acord-cadru pe o perioadă ...
Bani din MotoGP: Marc Marquez a câştigat Marele Premiu al Germaniei
Bani din MotoGP: Marc Marquez a câştigat Marele Premiu al Germaniei
Pilotul spaniol Marc Marquez (Ducati) a câştigat pentru zecea oară în cariera sa Marele Premiu al Germaniei la MotoGP, ...
FOTO „Automotorul nemuritor”: CFR Călători, nevoit să reintroducă pe o rută tren Malaxa vechi de 80 de ani
FOTO „Automotorul nemuritor”: CFR Călători, nevoit să reintroducă pe o rută tren Malaxa vechi de 80 de ani
CFR Călători a reintrodus pe ruta Slobozia - Ciulnița un automotor Malaxa, după ce s-a defectat trenul care circula în ...