Cele mai multe state din UE au început să susțină schimbarea modului de impozitare a multinaționalelor

Uniunea Europeană face progrese cu noua legislaţie care forţează multinaţionalele să dezvăluie plata taxelor, impozitelor şi activităţile fiscale pentru fiecare stat membru, informează publicaţia Irish Times şi DPA, citate de Agerpres.
Economica.net - J, 25 feb. 2021, 17:58
Cele mai multe state din UE au început să susțină schimbarea modului de impozitare a multinaționalelor

Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OECD) a lansat o reformă globală a modului în care multinaţionalele ar trebui taxate. Reformele care sunt analizate în prezent se concentrează pe practica multinaţionalelor de a-şi înregistra profiturile în ţările cu impozite mici, mai degrabă decât în ţările unde au cei mai mulţi clienţi. În cazul în care companiile ar plăti taxe acolo unde îşi desfăşoară afacerile, în loc de zona unde au subsidiarele, veniturile fiscale naţionale ar putea creşte în total cu 100 de miliarde de dolari pe an, estimează OECD.

Conform aşa-numitei raportări pe fiecare ţară, multinaţionalelor li se va cere să publice datele financiare-cheie şi informaţiile privind impozitele – cum ar fi unde şi care e nivelul celor plătite – la nivelul fiecărei ţări, susţin oficialii UE.

Ideea raportării pe fiecare ţară era blocată din 2016, în urma opoziţiei unor state, cum ar fi Germania, Olanda, Portugalia, Irlanda, Luxemburg, Cipru, Malta, Austria, Slovenia, Estonia şi Suedia. Dar Portugalia, care a preluat preşedinţia Consiliului UE, a făcut progrese cu propunerea privind raportarea pe fiecare ţară şi a cerut joi o discuţie publică pe acest subiect, care a relevat că nu mai există o majoritate care să blocheze iniţiativa.

„O majoritate extinsă a statelor membre este acum în favoarea legii şi vom merge mai departe pentru a fi finalizată în Parlamentul European”, a anunţat ministrul portughez al Economiei, Pedro Siza Vieira, la o conferinţă de presă după întâlnirea cu omologii săi din blocul comunitar. Acesta a adăugat: „Sunt fericit să spun că am primit un sprijin extrem de solid de la o largă majoritate a statelor membre”.

În condiţiile în care majoritatea celor 27 de oficiali UE prezenţi la reuniunea de joi şi-au exprimat sprijinul pentru transparenţa fiscală internaţională, decizia va trebui acum adoptată în scris, document care va constitui baza negocierilor între Consiliului UE, Parlamentul European şi Comisia Europeană.

Te-ar mai putea interesa și
Trei noi parcuri fotovoltaice, 15 MW în total, avizați de ANRE în Mehedinți. Investitori sunt turcii de la Defic Globe
Trei noi parcuri fotovoltaice, 15 MW în total, avizați de ANRE în Mehedinți. Investitori sunt turcii de la Defic Globe
Heliodor Solar Innovations, o companie locală controlată de compania turcă Defic Globe, a primit de la ANRE autorizația de înființare a trei parcuri fotovoltaice de dimensiuni mai mici în......
La un an după maximul istoric al Bitcoinului… ce urmează?
La un an după maximul istoric al Bitcoinului… ce urmează?
Cu un an în urmă, Bitcoin a doborât recorduri, ajungând la peste 126.000 de dolari. Astăzi, se tranzacționează în ...
Parteneriatul dintre BCR și BID, care permite finanțarea IMM-urilor cu peste 1 miliard de lei, se schimbă. Noi servicii vor fi oferite clienților
Parteneriatul dintre BCR și BID, care permite finanțarea IMM-urilor cu peste 1 miliard de lei, se schimbă. Noi servicii ...
Banca Comercială Română (BCR) anunță că parteneriatul său cu Banca de Investiții și Dezvoltare din România (BID) ...
România nu mai are nevoie de stimulente. Are nevoie de restructurare
România nu mai are nevoie de stimulente. Are nevoie de restructurare
România a ajuns într-un punct în care întrebarea nu mai este cum să stimuleze economia, ci cum să o facă să funcționeze ...