Fostul rege al Spaniei a reușit să-și achite datoriile către fisc în urma împrumuturilor primite de la mai mulți prieteni

Fostul suveran al Spaniei Juan Carlos, aflat în prezent în exil la Abu Dhabi şi care este vizat de mai multe anchete judiciare, a reuşit să-şi achite datoria la fisc în valoare de 4,4 milioane de euro datorită împrumuturilor primite de la mai mulţi prieteni, au anunţat sâmbătă media spaniole citate de AFP, relatează Agerpres.
Economica.net - S, 27 feb. 2021, 12:01
Fostul rege al Spaniei a reușit să-și achite datoriile către fisc în urma împrumuturilor primite de la mai mulți prieteni

Este vorba de circa zece „binefăcători”, în majoritate oameni de afaceri şi aristocraţi, care însă i-au acordat prietenului regal credite şi nu donaţii, acestea din urmă fiind impozitate cu 40%, potrivit El Pais şi El Mundo.

Unele din aceste împrumuturi au fost parafate la notar, pentru a evita problemele juridice.

Un alt aspect rămâne problematic, semnalează El Pais, şi anume că Juan Carlos I, la cei 83 de ani ai săi, nu s-ar putea angaja la un credit pe termen lung decât dacă achitarea lui le-ar reveni moştenitorilor, după deces. Or, fiecare din împrumuturile contractate, a căror sumă diferă de la un binefăcător la altul, prevede şi o dobândă (care poate fi 0%), precum şi un termen de rambursare.

Avocatul regelui a anunţat vineri că Juan Carlos şi-a achitat datoria de 4.395.901,96 euro la fiscul spaniol.

Te-ar mai putea interesa și
Trenurile Alstom 23 si 24, recepționate preliminar
Trenurile Alstom 23 si 24, recepționate preliminar
Astăzi, 12 octombrie 2026, o echipă de proiect a autorității și reprezentanți ai EGIS și ALSTOM au efectuat recepția preliminară a două rame electrice interregionale Coradia Stream –......
Împrumut de 695 milioane de lei de la bănci, al Ministerului Finanţelor
Împrumut de 695 milioane de lei de la bănci, al Ministerului Finanţelor
Ministerul Finanţelor (MF) a împrumutat, luni, 695 milioane lei de la bănci, printr-o emisiune de obligaţiuni de tip ...
Ce spune PSD despre noul guvern şi alegeri anticipate
Ce spune PSD despre noul guvern şi alegeri anticipate
PSD va fi foarte bine pregătit dacă se va intra pe scenariul alegerilor anticipate, deşi acest scenariu nu este unul bun ...
UE anunţă noi sancţiuni pentru Rusia
UE anunţă noi sancţiuni pentru Rusia
Miniştrii de externe ai UE au adoptat noi sancţiuni împotriva a aproape 1.600 de entităţi şi persoane prin care vizează ...