Alt proiect imobiliar mare „ucis” de criză: Laguna Residence a intrat oficial în faliment

Dezvoltatorul ansamblului Laguna Residence, GEA Internaţional Development a intrat oficial în faliment pe 14 martie. Tribunalul Bucureşti a dat câştig de cauză unuia dintre creditori.
Alina Stanciu - mar, 20 mart. 2012, 12:22
Alt proiect imobiliar mare

În urmă cu şase zile, Tribunalul Bucureşti a acceptat cererea creditorului Pâtpâiac Mitrea şi a dispus deschiderea procedurii falimentului în cazul debitoarei SC Gea Internaţional Development, dezvoltatorul complexului rezidenţial de lux Laguna Residence,apare pe site-ul instituţiei. Lichidatorul judiciar a fost numită compania lui Arin Stănescu, RVA Insolvency Specialists, care va trebui, în termen de 5 zile de la declanşarea procedurii de faliment să notifice toţi creditorii societăţii spaniole.
 
Şi alţi creditori obţinuseră dreptul de executare silită a proiectului, dar până la pronunţarea falimentului nu a fost găsit cumpărător.

Potrivit Mediafax, proiectul Laguna Residence, cu 500 de apartamente, trebuia finalizat încă din 2009, dar lucrările au fost stopate iniţial din cauza unor neînţelegeri între dezvoltatori, grupurile spa­niole GEA 21 şi Prasa.

În vara anului 2010, proiectul a fost preluat integral de GEA 21, care a obţinut o finanţare de 10,5 milioane de euro de la banca La Caixa şi a anunţat că va finaliza primele blocuri cu 140 de apartamente la sfârşitul anului 2010 sau în primele luni din 2011. Gea International Development este un vehicul special creat pentru această investiţie, care a preluat activul de la Gea Prasa International Construct SRL, societate care mai deţine şi alte terenuri în Bucureşti.

Pentru a fi de acord cu schimbarea antecontractelor de pe Gea Prasa International Construct pe Gea International Development, spaniolii au oferit reduceri de 20-30% clienţilor care plătiseră avansuri şi au emis bilete la ordin în contul sumelor achitate de către aceştia.

Proiectul trebuia să cuprindă într-o primă fază 252 de apartamente pentru care existau aproximativ 80 de clienţi, dar majoritatea au cerut încă din 2010 rezilierea contractelor, ca urmare a numeroaselor amânări.

Locuinţele din cadrul proiectului aveau preţuri de peste 2.000 de euro/metrul pătrat, astfel că un apartament cu trei camere, de 104 mp, avea un preţ de 240.000 de euro.

Spaniolii au investit peste 30 de milioane de euro în acest proiect, pentru care au accesat şi un credit de 10 mil. euro de la banca La Caixa, dar nu au reuşit să livreze nicio locuinţă.

Te-ar mai putea interesa și
Alexandru Angelo, analist: Faptul că ne-am aflat în proximitatea conflictului din Ucraina ne-a ajutat
Alexandru Angelo, analist: Faptul că ne-am aflat în proximitatea conflictului din Ucraina ne-a ajutat
„Avem o mișcare structurală pe piețele emergente, iar România este lider între ele. Dacă facem o comparație între America Latină sau Africa de Sud și România, bursa din România a......
FNGCIMM a semnat primele 16 protocoale de colaborare cu brokeri de credite
FNGCIMM a semnat primele 16 protocoale de colaborare cu brokeri de credite
Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii (FNGCIMM) a semnat primele 16 protocoale ...
Iranul atacă o navă container în apropiere de Strâmtoarea Ormuz – agenţie maritimă
Iranul atacă o navă container în apropiere de Strâmtoarea Ormuz – agenţie maritimă
O barcă rapidă înarmată, aparţinând Corpului Gărzilor Revoluţionare Iraniene (IRGC), a deschis focul asupra unei ...
Record de migranţi – Câţi locuiesc în România, care este totalul din UE şi care sunt destinațiile preferate. Ţările cu cea mai mare pondere de imigranţi şi refugiaţi
Record de migranţi – Câţi locuiesc în România, care este totalul din UE şi care sunt destinațiile preferate. ...
Numărul imigranţilor care locuiesc în Uniunea Europeană a ajuns la un nivel record de 64,2 milioane în 2025, cu aproximativ ...