Vulcan-ul lui Tender câştigă un contract de 54 milioane USD în Kuweit

Compania lui Ovidiu Tender a început anul bine: a semnat deja trei contracte de livrare de echipamente energetice cu parteneri străini.
Economica.net - J, 22 mart. 2012, 08:27
Vulcan-ul lui Tender câştigă un contract de 54 milioane USD în Kuweit

Compania bucureşteană Vulcan a câștigat un contract în valoare de 54 milioane de dolari pentru fabricarea a 210 unități de pompare și a pieselor de schimb aferente, beneficiarul fiind Kuweit Oil Company, potrivit unui comunicat al Vulcan. Contractul, câştigat de firma românească în urma unei licitaţii, se va derula pe parcursul a 5 ani, iar producția primelor unități de pompare va începe în circa o lună, după încheierea lucrărilor de proiectare.

Acest contract se adaugă altor două contracte importante semnate de Vulcan de la începutul anului: unul de 4 milioane de euro cu compania Black Sea din Dubai, pentru fabricarea de cazane sub presiune ce vor fi livrate în Irak și un altul cu grupul belgian Wincke pentru construcția unor echipamente sub presiune în Serbia, care se ridică la 1, 2 milioane euro.

„În perioada imediat următoare compania va semna un contract de 7,5 milioane de euro cu firma Babcock Volund, pentru fabricarea a două cazane destinate Primăriei din Copenhaga, și se află în discuții avansate cu o firmă din Israel pentru montajul unor centrale pe gaz de producere a energiei, care ar putea aduce companiei românești încă 15 milioane de euro” se mai arată în comunicat.

„Ne bucurăm de încrederea marilor operatori din energie de peste hotare, parteneri tradiționali ai Vulcan. Vom continua, însă, ofensiva asupra piețelor noi, abordarea directă a clienților și menținerea unor prețuri competitive, care să ne aducă noi contracte și în partea a doua a anului”, spune Adrian Volintiru, directorul general al companiei Vulcan.

Vulcan are circa 900 de angajați şi a înregistrat în 2011 o cifră de afaceri de 23 milioane de euro. „Anul acesta avem ca țintă atingerea unei cifre de afaceri de 35 de milioane de euro”, afirmă Adrian Volintiru. Vulcan produce echipamente pentru industria energetică şi este deţinută de omul de afaceri Ovidiu Tender.

Te-ar mai putea interesa și
ANRE va crește garanțiile cerute investitorilor în regenerabile
ANRE va crește garanțiile cerute investitorilor în regenerabile
Președintele ANRE vrea să crească garanțiile cerute investitorilor care vor să racordeze un proiect la rețea și chiar să condiționeze eventualele prelungiri solicitate ale avizelor tehnice......
2026 este un an de ajustări dificile. 2027 ar putea marca reluarea unei creșteri structurale, PIB-ul ar putea crește cu 2,8% – prognozele economistului-șef al Visa pentru România
2026 este un an de ajustări dificile. 2027 ar putea marca reluarea unei creșteri structurale, PIB-ul ar putea crește cu ...
2026 va fi un an de ajustări dificile, nu de creștere accelerată, iar România intră în acest context cu un consumator ...
CEO-ul Thales, cea mai mare companie de tehnologie din Europa: România are ingineri de foarte bună calitate și vorbesc franceză. Vom continua să investim
CEO-ul Thales, cea mai mare companie de tehnologie din Europa: România are ingineri de foarte bună calitate și vorbesc ...
România rămâne pe harta marilor investiții tehnologice europene, iar inginerii locali sunt un atu strategic pentru unul ...
One United Properties se extinde în 2026 în afara României, după cinci ani de tatonare
One United Properties se extinde în 2026 în afara României, după cinci ani de tatonare
One United Properties speră să demareze anul acesta operațiuni în afara României, după cinci ani de tatonare, spune ...