Cursul a încheiat şedinţa în creştere uşoară, la 4,3730 – 4,3740 lei/euro

Cursul a încheiat şedinţa de vineri în creştere foarte uşoară, la 4,3730 - 4,3740 lei/euro, într-o piaţă în care volumele de tranzacţionare au urcat în a doua parte a zilei, ca urmare a operaţiunilor realizate de unii jucători străini şi a unor ordine comerciale de cumpărare de euro.
Economica.net - vin, 23 mart. 2012, 15:23
Cursul a încheiat şedinţa în creştere uşoară, la 4,3730 - 4,3740 lei/euro

Primele tranzacţii pe cursul de schimb leu/euro au fost realizate la 4,3690 – 4,3705 lei/euro, cu 0,25 bani sub ultimele cotaţii de joi, de 4,3715 – 4,3730 lei/euro. Ulterior, paritatea a variat în jurul nivelului de 4,37 lei/euro, într-o piaţă liniştită şi cu volume reduse de valută tranzacţionată.

După ora 12:00, cotaţiile s-au stabilizat peste 4,37 lei/euro şi au urcat până la un nivel maxim al zilei de 4,3730 – 4,3740 lei/euro.

„În a doua parte a şedinţei piaţa a fost puţin mai animată, iar volumele de tranzacţionare au crescut uşor. Se pare că au fost prezenţi atât jucători străini, dar au fost şi unele ordine comerciale de cumpărare de euro”, a afirmat un dealer.

La finalul şedinţei de la Bucureşti, zlotul şi forintul erau în stagnare, după ce pe parcursul şedinţei au oscilat uşor în raport cu euro.

Cursul de referinţă anunţat vineri de Banca Naţională a României (BNR) a scăzut nesemnificativ, de la 4,3718 lei/euro la 4,3712 lei/euro, leul înregistrând a patra zi de apreciere în raport cu euro, după ce luni rata oficială a fost la nivelul maxim istoric, de 4,3794 lei/euro.

Leul s-a apreciat mai vizibil în raport cu dolarul, paritatea oficială coborând cu 2,3 bani, de la 3,3210 lei/dolar, la 3,2980 lei/dolar.

Moneda naţională s-a apreciat nesemnificativ şi în faţa francului elveţian, astfel că rata anunţată de BNR a crescut de la 3,6262 lei/franc elveţian la 3,6265 lei/franc elveţian.

Pentru plasamentele cu scadenţă la o zi băncile au afişat vineri dobânzi în creştere uşoară, la 2,73% – 3,23%, după ce joi randamentele au fost de 2,5% – 3%. Vineri este ultima zi a actualei perioade de constituire a rezervelor minime obligatorii cerute băncilor de BNR, iar acestea au ridicat dobânzile de vineri având în vedere că noua perioadă de constituire a rezervelor va începe de sâmbătă, când însă este zi nebancară.

Dobânzile pentru sumele plasate pe termen de o săptămână au scăzut foarte încet, la 3,99% – 4,49%, după ce joi au fost de 4,03% – 4,53%.

Te-ar mai putea interesa și
Înmatriculările de mașini electrice au crescut cu 88% în mai 2026, față de aceeași lună a anului trecut – APIA
Înmatriculările de mașini electrice au crescut cu 88% în mai 2026, față de aceeași lună a anului trecut – APIA
Înmatriculările de autoturisme noi în România au crescut cu 7% în luna mai 2026, faţă de perioada similară din 2025, în timp ce pe segmentul "electrice 100%" avansul a fost de 88%, ajungând......
FOTO O legendară berărie din Ucraina se extinde în România. Deschide 50 de magazine doar în prima fază
FOTO O legendară berărie din Ucraina se extinde în România. Deschide 50 de magazine doar în prima fază
Umanpyvo, una dintre cele mai mari berării din Ucraina, se extinde în România și anunță deschiderea a 50 de magazine. ...
Încep lucrările la turnurile de 20 de etaje din Aria Verdi, un complex de lux de 500 de milioane de euro din București
Încep lucrările la turnurile de 20 de etaje din Aria Verdi, un complex de lux de 500 de milioane de euro din București
Dezvoltatorul Impact începe construcția ansamblului rezidențial Aria Verdi din zona Barbu Văcărescu din Capitală, un ...
O mie de organizații din România pot beneficia gratuit de evaluarea maturității cibernetice, prin intermediul unui program finanțat de PNRR
O mie de organizații din România pot beneficia gratuit de evaluarea maturității cibernetice, prin intermediul unui program ...
O mie de organizaţii din România vor putea beneficia gratuit de un sistem dedicat autoevaluării nivelului de maturitate ...