Cupru Min contamina economia cu molima datoriilor şi trebuia privatizată – Tudor Şerban

Cupru Min nu era în insolvenţă, aveam un oarecare profit, dar abia îşi trăgea sufletul, iar menţinerea companiei într-o economie centralizată echivala cu transmiterea molimei datoriilor şi la alte societăţi, a declarat joi Tudor Şerban, consilier al ministrului Economiei.
Economica.net - J, 05 apr. 2012, 09:01
Cupru Min contamina economia cu molima datoriilor şi trebuia privatizată - Tudor Şerban

„La Cupru Min nu s-au privatizat rezervele enorme de cupru. Societatea nu era în stare de insolvenţă, însă practic îşi trăgea sufletul, arieratele se strângeau.

Peste 80 milioane de euro erau datoriile doar la electricitate. Să ţii o astfel de societate într-o economie centralizată era să transmiţi molima şi la alte societăţi”, a afirmat Şerban la un seminar pe tema strategiei energetice a României.

Cupru Min a încheiat anul 2010 cu un profit de 18,8 milioane lei, iar la sfârşitul anului 2011 a înregistrat o cifră de afaceri netă de 150,6 milioane lei şi un profit net de 30,7 milioane lei.

La sfârşitul anului 2011 compania acumulase datorii de 64,4 milioane lei, la o valoare a capitalurilor proprii de 32,6 milioane lei, cea mai mare datorie fiind către Electrica Distribuţie Transilvania Sud, de 58 milioane lei, potrivit unui document oficial obţinut de MEDIAFAX. Din acest considerent, statul a tratat Cupru Min ca fiind în faliment.

„Avem dorinţa şi crediţa că procesul se va desfăşura corect în continuare, că vor veni companii care vor şti ce să facă, cu banii necesari. Probleme de mediu sunt şi azi nerezolvate. Acolo s-a transformat totul în ceva care nu este sustenabil”, a mai spus Şerban.

La începutul săptămânii trecute, firma canadiană Roman Copper Corp. a câştigat licitaţia pentru preluarea Cupru Min Abrud la preţul de 200,77 milioane euro, de 3,5 ori peste preţul de pornire a licitaţiei, de 57,3 milioane euro.

Roman Copper este o corporaţie fondată de banca de investiţii Bayfront Capital Partners din Toronto (Canada). Bayfront Capital Partners este o companie canadiană cu activităţi de investment banking, care oferă servicii de consultanţă pentru finanţare corporatistă, restructurare financiară şi în domeniul fuziunilor şi achiziţiilor.

Alte companii de stat, precum CFR, Oltchim sau CNH, au datorii de sute de milioane de euro către stat şi furnizori.

Guvernul a avizat marţi începerea procedurii prin care datoriile înregistrate de CFR SA la finele anului trecut, de 3,99 miliarde lei (aproximativ 917 milioane euro), sunt anulate prin conversia în acţiuni.

Te-ar mai putea interesa și
Trump a spus în fața Adunării Generale a ONU că regimul comunist cubanez va cădea în urma presiunilor americane
Trump a spus în fața Adunării Generale a ONU că regimul comunist cubanez va cădea în urma presiunilor americane
Preşedintele american Donald Trump a declarat că statul cubanez a eşuat şi că libertatea va ajunge pe insula condusă de comunişti, într-un discurs susţinut marţi la ONU, prin care a......
Un senator republican cere Congresului SUA declanșarea unei anchete privind plata de către omul de afaceri rus Umar Kremlev a petrecerilor organizate după nunta lui Donald Trump Jr
Un senator republican cere Congresului SUA declanșarea unei anchete privind plata de către omul de afaceri rus Umar Kremlev ...
Senatorul republican John Curtis a cerut marţi o anchetă a Congresul american privind plata de către un afacerist rus ...
Lucrările de pe lotul Joseni-Ditrău al Autostrăzii „Unirii” A8 au ajuns la un stadiu de 10%, anunță CNIR
Lucrările de pe lotul Joseni-Ditrău al Autostrăzii „Unirii” A8 au ajuns la un stadiu de 10%, anunță CNIR
Lucrările pe lotul 1D Joseni-Ditrău al Autostrăzii "Unirii" A8 Târgu Mureş-Târgu Neamţ au ajuns la un stadiu de execuţie ...
Ministerul rus de Finanțe prognozează un deficit bugetar de 3% pentru 2026, aproape dublu față de ținta pe care și-a propus-o Guvernul
Ministerul rus de Finanțe prognozează un deficit bugetar de 3% pentru 2026, aproape dublu față de ținta pe care și-a ...
Rusia va avea anul acesta un deficit bugetar de 3% din PIB, aproape dublu faţă de plan şi mai ridicat faţă de 2025, ...