Ce venituri vor avea românii în 2020

Peste trei ani, aproape trei din cinci gospodării din România vor avea venituri de peste 830 de dolari pe lună, iar la nivelul lui 2020, patru din cinci gospodării vor depăşi acest prag.
Alina Stanciu - J, 05 apr. 2012, 21:03
Ce venituri vor avea românii în 2020

După ce criza financiară şi măsurile de austeritate impuse de guvern au redus semnificativ ponderea persoanelor cu venituri decente, la nivelul anilor 2015-2020 se întrevede o îmbunătăţire a situaţiei, estimează într-un studiu specialiştii companiei de cercetare Euromonitor Internaţional. Până în 2015, 68% dintre gospodăriile din România vor avea venituri anuale de peste 10.000 de dolari, ceea ce înseamnă, în medie, 833 de dolari pe lună, în timp ce în 2020 ponderea acestora din total gospodăriilor va ajunge la 81%. Potrivit Euromonitor, în 2009 doar 51% din gospodăriile din România încasau într-un an peste 10.000 de dolari.

Potrivit Euromonitor, în următorii opt ani, numărul gospodăriilor cu venituri de peste 25.000 de dolari pe an va creşte cu 156,2% faţă de 2010. Altfel spus, peste 6 milioane de gospodării vor încasa într-o lună peste 2.000 de dolari, ceea ce înseamnă în jur de 17% din cele peste 7,4 milioane de gospodării din ţară. La nivelul lui 2010, doar 6,7% dintre gospodării încasau într-un an peste 25.000 de dolari pe an.

Schimbări importante se vor produce şi la categoria de venituri de peste 45.000 de dolari pe an. Creşterea estimată a numărului de gopodării ce vor face parte din această categorie este de 97,7%, de la 193 de milioane de gospodării în 2010, la 381 de milioane în 2010. În consecinţă, peste opt ani, 5% dintre gospodăriile din ţara noastră vor avea venituri ce depăşesc 45.000 de dolari pe an, faţă de 2,5% din total în 2010.

De asemenea, în 2020 în 175.000 de gospodării, adică în 2,3% din total, se va câştiga peste 75.000 de dolari pe an (6.250 de dolari pe lună). Comparativ cu 2010, numărul acestora va fi cu 74,2% mai mare. 

Cei de la Euromonitor au făcut estimări şi în ceea ce priveştea numărul celor care vor încasa în 2020 peste 75.000 de dolari pe an. Este vorba despre 72.000 de gospodării, cu 74,7% mai multe decât în 2010.

În 2008,  60% dintre gospodării aveau venituri între 10.000-25.000 de dolari, în timp ce 12% dintre ele reuşeau să câştige peste 25.000 de dolari. Recesiunea şi-a spus însă cuvântul astfel că, în 2009, numărul familiilor cu venituri cuprinse între 10.000-25.000 de euro a scăzut cu 28%, iar pe segmentul peste 25.000 de dolari scăderea a fost de 42%.

 

Te-ar mai putea interesa și
Petromidia și-a reorientat livrările de carburanți pe piața internă, în contextul crizei. Conducerea rafinăriei cere predictibilitate legislativă și dialog cu statul: “Nu putem să oprim războaiele din jur, dar putem să facem multe lucruri aici, la noi acasă”
Petromidia și-a reorientat livrările de carburanți pe piața internă, în contextul crizei. Conducerea rafinăriei cere ...
Petromidia, cea mai mare rafinărie din România, și-a reorientat livrările de carburanți preponderent către piața internă, în contextul crizei care afectează toată Europa. Conducerea......
CNAIR a semnat primul contract pentru concesionarea a două benzinării pe Autostrada Moldovei
CNAIR a semnat primul contract pentru concesionarea a două benzinării pe Autostrada Moldovei
Directorul general al Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Cristian Pistol, a semnat, ...
Inflația în SUA și-a continuat tendința de creștere și a ajuns în septembrie la 3,7% în ritm anual
Inflația în SUA și-a continuat tendința de creștere și a ajuns în septembrie la 3,7% în ritm anual
Preţurile de consum în Statele Unite au continuat să crească în septembrie, când au înregistrat un avans de 3,7% faţă ...
Trafic restricționat în Pipera până la sfârșitul anului. Care este ruta ocolitoare și ce se întâmplă cu transportul public și accesul la clădiri
Trafic restricționat în Pipera până la sfârșitul anului. Care este ruta ocolitoare și ce se întâmplă cu transportul ...
Traficul rutier pe Bulevardul Dimitrie Pompeiu, una dintre principalele artere din zona de birouri Pipera, va fi restricționat ...