Adama a vândut în România, în ultimii trei ani, 660 de apartamente. Care a fost prețul mediu

Dezvoltatorul imobiliar Adama, deţinut de fondul austriac de investiţii Immofinanz, a vândut în ultimii trei ani aproape 660 locuinţe în România, în valoare de 50 milioane euro, astfel că preţul mediu de vânzare al unui apartament a fost de circa 72.000 euro.
Economica.net - lun, 30 apr. 2012, 10:57
Adama a vândut în România, în ultimii trei ani, 660 de apartamente. Care a fost prețul mediu

„În 2011, 2010 şi 2009, compania (Adama – n.r.) a livrat prin subsidiarele sale 200, 221 şi 236 de apartamente în România. Astfel, din vânzarea apartamentelor în fiecare din acest an, compania a încasat 16,9 milioane de euro, 17,6 milioane de euro, respectiv 13 milioane de euro”, se arată într-un raport al dezvoltatorului.

Veniturile obţinute în ultimii trei ani din vânzarea de locuinţe din România sunt comparabile cu investiţia alocată de companie pentru dezvoltarea unuia dintre cele mai importante proiecte din Bucureşti, Armonia Titan, cu peste 390 de apartamente.

Peste 10% din vânzările din perioada analizată au fost realizate către un singur client, veniturile totale realizate în acest caz fiind de 8,1 milioane de euro la finalul anului trecut, reprezentând 5,7 milioane de euro pentru 46 de apartamente în proiectul Armonia Titan şi 2,4 milioane de euro pentru 34 de locuinţe în ansamblul Optima. În 2010, acelaşi client a achiziţionat locuinţe în complexurile Adama de 4,7 milioane de euro.

Adama este unul dintre cei mai mari dezvoltatori de locuinţe din România, fiind activ şi în Republica Moldova, Ucraina şi Turcia. Compania a construit până în prezent peste 1.500 de apartamente în România, în proiecte din Bucureşti, Ploieşti, Bacău, Braşov, Iaşi şi Cluj. Numărul unităţilor vândute de către Adama se ridică la peste 1.000 de apartamente, potrivit declaraţiilor anterioare ale companiei.

Compania are planuri pentru dezvoltarea a încă 40 de proiecte în România, cu o suprafaţă totală de peste 1,36 milioane de metri pătraţi.

Grupul austriac Immofinanz a preluat în noiembrie anul trecut 69,22% din acţiunile Adama Holding, tranzacţie de 42,43 milioane euro, devenind astfel acţionar unic al dezvoltatorului imobiliar. Immofinanz a cumpărat acţiunile de la fondul de hedging american Tiger Global, de la Morgan Stanley, o companie care administrează Lehman Brothers Marea Britanie şi de la acţionarii fondatori.

Te-ar mai putea interesa și
Atacuri în Marea Neagră: Turcia îl convoacă pe ambasadorul Ucrainei
Atacuri în Marea Neagră: Turcia îl convoacă pe ambasadorul Ucrainei
Turcia l-a convocat pe ambasadorul Ucrainei la Ankara după atacul din această săptămână asupra unei nave turceşti în Marea Neagră şi apoi asupra unei a doua nave, venite să o remorcheze pe......
Polonia e în alertă. Tusk: Rusia ar putea provoca NATO, riscul de escaladare în Ucraina şi în zonă este mare
Polonia e în alertă. Tusk: Rusia ar putea provoca NATO, riscul de escaladare în Ucraina şi în zonă este mare
Prim-ministrul polonez Donald Tusk a avertizat că Rusia ar putea escalada războiul din Ucraina şi provoca NATO, postând ...
400 de nave sunt în continuare blocate în Golful Persic – Organizaţia Maritimă Internaţională
400 de nave sunt în continuare blocate în Golful Persic – Organizaţia Maritimă Internaţională
Circa 400 de nave au rămas izolate în Golf la şase luni după începerea războiului din Iran, mii de marinari din regiune ...
Nazare, întâlnire cu o delegaţie americană, la Bucureşti. Ministrul Finanţelor spune că vrea mai mult capital american în România, mai multe proiecte comune de producție și tehnologie
Nazare, întâlnire cu o delegaţie americană, la Bucureşti. Ministrul Finanţelor spune că vrea mai mult capital american ...
Ministrul interimar al Finanțelor, Alexandru Nazare, a avut o întâlnire cu delegația Congresului SUA condusă de congresmanul ...