Cum au evoluat prețurile apartamentelor în primele patru luni din 2012

Preţurile apartamentelor din Bucureşti au înregistrat variaţii nesemnificative în primele patru luni, în cazul garsonierelor şi locuinţelor cu două camere remarcându-se o scădere de 2-3%, în timp ce cele cu trei şi patru camere au avut o evoluţie în uşoară urcare, potrivit anunţuriparticulari.ro.
Economica.net - mar, 01 mai 2012, 08:10
Cum au evoluat prețurile apartamentelor în primele patru luni din 2012

„După perioada de criză abruptă, când preţurile apartamentelor scădeau vertiginos pe intervale de 30 de zile, 2012 pare a fi anul stagnării şi stabilizării în piaţa imobiliară. Astfel ar putea fi descrisă situaţia din real estate după primele patru luni ale anului. Statisticile obţinute lună de lună vin să accentueze această conjunctură”, se arată într-un comunicat al portalului anunţuriparticulari.ro.

Preţurile medii solicitate de proprietari în luna aprilie au înregistrat variaţii insesizabile atât în scădere, cum este cazul garsonierelor şi apartamentelor de două camere, cât şi în creştere, situaţie observată la apartamentele de 3 şi 4 camere.

Astfel, preţul mediu de strigare în cazul garsonierelor se învârte în aprilie în jurul valorii de 36.000 euro, cu o variaţie de -3% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, dar fără să suporte schimbări considerabile comparativ cu luna martie.

Apartamentele de două camere rămân şi ele la pragul de 56.600 euro, cu 2% mai puţin decât în aprilie 2011, dar păstrând aceleaşi valori ca în martie 2012. Faţă de începutul acestui an, preţurile solicitate de proprietari la apartamentele de două camere au suferit o uşoară scădere, de sub 2%.

Pentru un apartament de trei camere, proprietarii au solicitat în medie un preţ de 79.400 euro, în uşoară creştere faţă de luna precedentă şi cu doar 2% mai puţin faţă de începutul anului sau faţă de aprilie 2011.

Chiar şi în cazul unităţilor de 4 camere, unde oferta nu este atât de vastă şi, automat, nici presiunea preţurilor solicitate, se poate vorbi de o stabilizare. Preţul mediu de strigare s-a situat în luna aprilie în jurul valorii de 104.900 euro, nivel similar comparativ cu aprilie 2011 şi în uşoară creştere faţă de luna martie a acestui an, care ajunge la aproape 4%.

Datele portalului mai arată că, deşi luna aprilie a fost în calendarul ortodox luna Sărbătorilor Pascale, în ciuda mini-vacanţei, numărul ofertelor scoase pe piaţă păstrează o medie ridicată, peste 2.200 de bucureşteni alegând să scoată apartamentul la vânzare.

Te-ar mai putea interesa și
Victor Căpitanu, One United Properties: Cererea de locuințe este cu 15-20% mai mică. Cumpărătorii negociază mai mult, mai ales la apartamentele scumpe
Victor Căpitanu, One United Properties: Cererea de locuințe este cu 15-20% mai mică. Cumpărătorii negociază mai mult, ...
Cererea din piața imobiliară a scăzut cu până la 20% în acest an, iar cumpărătorii de apartamente scumpe au început să negocieze tot mai intens prețurile, avertizează Victor Căpitanu,......
Primăria Bucureşti anunţă primele măsuri de eficientizare după ”dezastrul găsit la STB” – Digitalizare şi controlul consumurilor, reducerea cheltuielilor de personal, renegocierea contractului colectiv de muncă şi folosirea eficientă a atelierelor proprii
Primăria Bucureşti anunţă primele măsuri de eficientizare după ”dezastrul găsit la STB” – Digitalizare şi ...
Primăria Bucureşti anunţă, vineri seară, primele măsuri de eficientizare după ”dezastrul găsit la STB”. Este ...
FOTO Cine îi va lua locul lui Jensen Huang la conducerea Nvidia. Financial Times: Sunt deja discuții cu Rene Haas
FOTO Cine îi va lua locul lui Jensen Huang la conducerea Nvidia. Financial Times: Sunt deja discuții cu Rene Haas
oard-ul Nvidia face demersuri pentru a găsi un potenţial succesor al lui Jensen Huang şi l-a abordat pe şeful Arm Holdings, ...
Când va fi repornită Unitatea 1 a centralei nucleare de la Cernavodă, amânată din nou
Când va fi repornită Unitatea 1 a centralei nucleare de la Cernavodă, amânată din nou
Nou grafic de repornire a Unității 1 a centralei nucleare de la Cernavodă: sincronizarea cu sistemul energetic național ...