Vicepremierul bulgar: cele două părţi ale podului Vidin-Calafat vor fi unite în luna august

Podul Vidin-Calafat a început deja să atragă o serie de investitori din Germania şi Austria interesaţi de această regiune, a declarat marţi vice-premierul bulgar, Simeon Diankov după inspectarea lucrărilor de construcţie şi a infrastructuri adiacente din Bulgaria şi România, transmite agenţia bulgară Focus, citată de Agerpres.
Economica.net - mar, 01 mai 2012, 15:48
Vicepremierul bulgar: cele două părţi ale podului Vidin-Calafat vor fi unite în luna august

Podul Vidin-Calafat a început deja să atragă o serie de investitori din Germania şi Austria interesaţi de această regiune, a declarat marţi vice-premierul bulgar, Simeon Diankov după inspectarea lucrărilor de construcţie şi a infrastructuri adiacente din Bulgaria şi România, transmite agenţia bulgară Focus, citată de Agerpres.

Potrivit lui Simeon Diankov, infrastructura adiacentă din România va fi finalizată până la mijlocul lunii iunie. Diankov a adăugat că pe partea românească mai sunt de construit două elemente, în timp ce pe partea bulgară lucrările s-au finalizat. Inginerii i-au spus oficialului bulgar că ultimele două elemente ale podului vor fi construite la începutul lunii august, după care cele două părţi ale podului Vidin-Calafat vor fi unite.

Luna trecută, compania spaniolă de construcţii FCC a anunţat că podul Vidin-Calafat a fost finalizat în proporţie de 73%.

Construcţia podului Vidin-Calafat trebuia să se finalizeze până în luna octombrie 2010, însă au apărut întârzieri semnificative din cauza dificultăţilor tehnice şi a solicitărilor firmei FCC.

În luna februarie a acestui an, Ministerul bulgar al Transporturilor a anunţat că podul Vidin-Calafat va fi finalizat până la sfârşitul lunii noiembrie 2012, în condiţiile în care Parlamentul bulgar a votat aprobarea măsurilor luate de ministrul de resort, Ivailo Moskovski, în ultimii doi ani, cu scopul de a asigura finalizarea lucrării.

Podul Calafat-Vidin va avea o lungime de aproximativ 2 kilometri, două benzi rutiere pe sens, o linie de cale ferată, două trotuare şi o pistă pentru biciclişti. Costul construcţiei podului, care până în anul 2011 era estimat la circa 225 de milioane de euro, se va ridica cel mai probabil la peste 250 milioane de euro până la finalizarea proiectului. 70 de milioane sunt asigurate prin programul ISPA, grant al Fondului de Coeziune, alte 70 de milioane sunt acordate de Banca Europeană de Investiţii sub formă de împrumut, bugetul de stat al Bulgariei asigură 60 de milioane, banca germană de dezvoltare KfW (Kreditanstalt fur Wiederaufbau) acordă 2 milioane de euro sub formă de ajutor şi 18 milioane sub formă de împrumut, iar Agenţia Franceză de Dezvoltare – un ajutor de 5 milioane de euro. Finanţarea accesului de pe malul românesc este asigurată de Uniunea Europeană prin programul ISPA, cu 34 de milioane de euro, şi de bugetul de stat al României, cu 33 de milioane de euro.

În momentul de faţă, România şi Bulgaria sunt legate de un singur pod pe toată lungimea porţiunii comune a Dunării – 470 km. Acesta se află între Giurgiu şi Ruse şi a fost inaugurat în anul 1954.

Te-ar mai putea interesa și
Un parc de stocare prin baterii de 20 MWh a fost inaugurat la Caracal
Un parc de stocare prin baterii de 20 MWh a fost inaugurat la Caracal
Un parc de stocare a energiei electrice verzi prin baterii, cu o capacitate totală de stocare de 20 MWh, o investiţie privată, a fost inaugurat vineri, la Caracal, în prezenţa primarului Ion......
Controversatul afacerist Ilan Șor a fost trimis din nou în judecată de procurorii din Republica Moldova. El este acuzat că a delapidat 100 de milioane de dolari ale unei bănci
Controversatul afacerist Ilan Șor a fost trimis din nou în judecată de procurorii din Republica Moldova. El este acuzat ...
Procuratura Anticorupţie de la Chişinău a anunţat vineri că a finalizat urmărirea penală şi a trimis în instanţa ...
Consiliul Concurenței analizează preluarea mai multor companii din Spania de către Airbus Atlantic
Consiliul Concurenței analizează preluarea mai multor companii din Spania de către Airbus Atlantic
Consiliul Concurenţei analizează achiziționarea de către Airbus Atlantic, S.A.S. (Franța) a companiilor spaniole Mecanizaciones ...
Bursa de la București a închis în creștere ultima ședință de tranzacționare din luna iulie. Rulajul a sărit de 140 de milioane de lei
Bursa de la București a închis în creștere ultima ședință de tranzacționare din luna iulie. Rulajul a sărit de 140 ...
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis cu creşteri pe majoritatea indicilor ultima şedinţă din luna iulie, iar valoarea ...