Rusia creşte de patru ori taxele de exploatare aplicate producătorilor de gaze

Guvernul rus a decis miercuri să crească peste aşteptări a taxele de exploatare impuse Gazprom şi celorlalţi producătorilor de gaze, care vor plăti din 2015 aproximativ 1.000 de ruble (34 de dolari) pentru o mie de metri cubi, de patru ori mai mult faţă de nivelul actual, transmite Reuters.
Economica.net - mie, 02 mai 2012, 17:06
Rusia creşte de patru ori taxele de exploatare aplicate producătorilor de gaze

Acţiunile companiei independente Novatek au scăzut cu peste 10% în urma informaţiei că producătorul va plăti o taxă de exploatare a zăcămintelor minerale aproape similară cu cea a Gazprom.

Titlurile Gazprom au coborât cu 1%, după ce s-au depreciat cu circa 15% începând din martie, când a devenit clar impactul major al creşterii taxei.

„Este o mişcare negativă pentru întreaga industrie a gazelor, în special pentru companiile independente. Gazprom îşi poate permite taxe mai mari, are cheltuieli de capital flexibile”, a declarat Oleg Maximov, analist la compania de brokeraj Troika Dialog.

Guvernul rus vrea să crească veniturile bugetare, după ce premierul Vladimir Putin a promis cheltuieli masive înainte de câştigarea alegerilor prezidenţiale din martie. Putin va reveni la Kremlin luni, 7 mai.

Firma de consultanţă Capital Economics estimează că promisiunile electorale ale lui Putin vor ajunge la costuri anuale de 4.800 de miliarde de ruble (163 miliarde de dolari), respectiv 4%-5% din PIB, până în 2018.

Producătorii de gaze au plătit în mod tradiţional taxe mai mici de exploatare decât companiile petroliere care, potrivit analiştilor, nu mai pot suporta noi majorări fără să reducă livrările.

Conform noilor prevederi referitoare la exploatarea gazelor, statul va încasa 80% din veniturile suplimentare generate de creşterea preţurilor reglementare.

Veniturile din petrol şi gaze reprezintă jumătate din veniturile bugetului federal al Rusiei.
Gazprom a obţinut anul trecut un profit net în creştere cu 35%, la aproape 45 de miliarde de dolari, cel mai mare raportat de vreo companie tranzacţionată la bursă la nivel mondial.

Taxa pe extracţia de resurse minerale va fi majorată treptat, în cazul Gazprom la 582 de ruble (19,82 dolari) pentru o mie de metri cubi în 2013. Taxa va atinge 1.062 de ruble din iulie 2015, a declarat ministrul de Finanţe Serghei Şatalov.

Pentru alţi producători de gaze naturale, taxa fi fi stabilită la 265 de ruble pentru o mie de metri cubi din 2013 şi va totaliza 1.049 de ruble în iulie 2015.

Te-ar mai putea interesa și
Ilie Bolojan: Pentru a ne redresa economic, scăderea preţului energiei electrice este o condiţie de bază
Ilie Bolojan: Pentru a ne redresa economic, scăderea preţului energiei electrice este o condiţie de bază
Premierul interimar Ilie Bolojan a declarat că reducerea preţului energiei electrice este esenţială pentru redresarea economică a României, subliniind că acest lucru depinde de accelerarea......
Norvegia se plasează sub umbrela nucleară franceză, anunță premierul Jonas Gahr Store
Norvegia se plasează sub umbrela nucleară franceză, anunță premierul Jonas Gahr Store
Norvegia va beneficia de umbrela nucleară a Franţei, a declarat miercuri premierul Jonas Gahr Store (foto) agenţiei norvegiene ...
Bogdan Badea (Hidroelectrica): Suntem săraca fată bogată, cheltuim foarte mulţi bani şi după aceea ne uităm la diurna de 36 de euro pe care o primește un ministru. La fel e și în companii
Bogdan Badea (Hidroelectrica): Suntem săraca fată bogată, cheltuim foarte mulţi bani şi după aceea ne uităm la diurna ...
Directorul general interimar al Hidroelectrica, Bogdan Badea, a criticat miercuri birocratizarea excesivă şi modificările ...
ANPIS: Numărul beneficiarilor alocaţiei de stat pentru copii a crescut cu 26.000 în primele patru luni din 2026
ANPIS: Numărul beneficiarilor alocaţiei de stat pentru copii a crescut cu 26.000 în primele patru luni din 2026
Numărul beneficiarilor alocaţiei de stat pentru copii a crescut cu aproape 26.000 în primele patru luni ale anului 2026, ...