Ponta: Nu am luat banii pedeliştilor să-i dau primarilor USL

Banii care vor fi luaţi înapoi de Guvern de la administraţiile locale nu vor fi redistribuiţi către primarii şi preşedinţii de consilii judeţene ai USL, ci vor fi folosiţi pentru pensii şi salarii, a afirmat vineri, la Alexandria, premierul Victor Ponta.
Economica.net - vin, 11 mai 2012, 20:06
Ponta: Nu am luat banii pedeliştilor să-i dau primarilor USL

„Este dreptul Guvernului care acordă bani, a fost Guvernul Ungureanu, dar tot al Guvernului României, acum condus de mine, să oprească risipirea banilor publici în campania electorală. Vreau să precizez încă o dată, eu nu le-am luat banii pedeliştilor ca să-i dau la primarii sau preşedinţii de consilii judeţene ai USL, ci pur şi simplu îi pun înapoi la buget, tocmai pentru a da la pensii, la salarii”, a declarat Ponta.

Primul ministru a mai afirmat, în acelaşi context, că actul normativ prin care s-a decis returnarea fondurilor alocate de fostul Guvern este prefect legal, existând un precedent în anul 2008.

„Ordonanţa prin care am oprit folosirea banilor pe care domnul Ungureanu i-a dat pentru campania electorală primarilor şi preşedinţilor de Consilii Judeţene PDL este o ordonanţă copiată practic, ca text, după ordonanţa emisă în decembrie 2008 de către primul ministru Emil Boc. Acea ordonanţă a fost atacată şi în instanţă şi la Curtea Constituţională şi a fost declarată de toată lumea ca fiind legală”, a precizat Ponta.

Liderul PSD Victor Ponta a participat vineri, alături de preşedintele PNL Crin Antonescu şi preşedintele PC Daniel Constantin, la un miting electoral desfăşurat la Alexandria cu ocazia lansării candidaţilor USL din judeţul Teleorman la alegerile locale.

Te-ar mai putea interesa și
STRABAG România investește 3 milioane de euro într-o stație modernă de asfalt din Avrig, județul Sibiu
STRABAG România investește 3 milioane de euro într-o stație modernă de asfalt din Avrig, județul Sibiu
STRABAG România anunță miercuri punerea în funcțiune a unei noi stații de mixturi asfaltice în Avrig, județul Sibiu. Această investiție consolidează capacitatea companiei de a susține......
Odiseea TAP a ajuns la final. Portugalia a ales oferta gigantului german Lufthansa
Odiseea TAP a ajuns la final. Portugalia a ales oferta gigantului german Lufthansa
Guvernul portughez a selectat grupul german Lufthansa pentru achiziţionarea unei participaţii de 44,9% la TAP Air Portugal, ...
Atacuri drone Bulgaria – Guvernul de la Sofia se aşteaptă să adere până la finalul lunii octombrie la iniţiativa antidronă a NATO
Atacuri drone Bulgaria – Guvernul de la Sofia se aşteaptă să adere până la finalul lunii octombrie la iniţiativa ...
Bulgaria se aşteaptă să adere până la finalul lunii octombrie la iniţiativa antidronă a NATO, a anunţat miercuri ...
23 de locomotive noi în România: Siemens a fost declarat câștigătorul licitației
23 de locomotive noi în România: Siemens a fost declarat câștigătorul licitației
Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF) anunță finalizarea procesului de evaluare a celor trei oferte depuse, în ...