Investitorii imobiliari, greu de convins să vină în România. Riscurile sunt prea mari – BlueHouse

Investitorii imobiliari sunt greu de convins să vină în România deoarece ar obţine profituri reduse în raport cu riscurile pe care trebuie să şi le asume, a declarat, joi, Babis Padis, managing partner al fondului BlueHouse Capital.
Economica.net - J, 17 mai 2012, 12:16
Investitorii imobiliari, greu de convins să vină în România. Riscurile sunt prea mari - BlueHouse

„Noi suntem aici pentru că avem încredere în piaţă, dar este foarte greu să convingi alţi investitori să vină în România, să cumpere proiecte, pentru că riscul este prea mare, iar profitul pe care l-ar obţine nu justifică acest risc. România nu este pe radarul investitorilor, chiar dacă are proiecte de calitate, cu chiriaşi buni şi chirii bune”, a spus Padis, la o conferinţă pe teme imobiliare.

Reprezentantul fondului cipritot de investiţii spune că este foarte greu pentru un investitor să găsească un cumpărător final pentru un proiect dezvoltat sau deţinut în România.

El a arătat că nici din punct de vedere politic lucrurile nu sunt încurajatoare pentru investitori.

În opinia sa, în prezent România nu este o locaţie potrivită pentru a începe dezvoltarea unui proiect nou, din cauza costurilor de finanţare.

„Dezvoltarea nu este o oportunitate acum în România din cauza costului finanţării, dar şi pentru că este greu să o obţii. Chiar dacă pe piaţă este cerere, iar chiriile sunt bune, nu este un moment pentru noi proiecte. Preferăm să investim în proiecte deja construite, pentru a le aduce valoare adaugată”, a spus Padis.

El a arătat ca BlueHouse deţine în România un teren pe care va începe construcţia doar când va fi momentul oportun.

În acelaşi timp, fondul negociază alte trei tranzacţii pe piata locală, însă în acest an nu a finalizat niciuna.

Anul trecut BlueHouse a făcut două achiziţii în România, un spaţiu de retail şi o clădire de birouri.

Tim Wilkinson, partner DTZ Echinox, spune însă că pe piaţa externă există bani disponibili pentru piaţa imobiliară, care ar putea ajunge în România în următorii ani.

„Aceşti bani se mută din Europa de Vest şi acum o parte merg spre Spania, iar în următorii ani ar putea ajunge şi în România, în condiţiile în care în Polonia preţurie sunt deja prea mari”, a spus Wilkinson.

În acelasi timp, Viorel Opait, director corporate services Colliers, spune că România este în competiţie cu Polonia din punct de vedere al cererii de spaţii industriale sau de birouri.

„România a pierdut această competiţie de cele mai multe ori din cauza facilităţilor pe care companiile le primesc în Polonia. Am discutat cu un primar despre o investiţie în IT care ar fi creat 100-200 de locuri de muncă, iar singura facilitate oferită era că pot înregistra firma în trei zile. În Polonia le ofereau deduceri la taxe şi alte reduceri”, a menţionat Opait.

Te-ar mai putea interesa și
Industria românească de armament a sărit pragul de 1 miliard de lei. Multe filiale ale Romarm au raportat vânzări record, însă peste 41% dintre ele sunt pe pierdere
Industria românească de armament a sărit pragul de 1 miliard de lei. Multe filiale ale Romarm au raportat vânzări record, ...
Industria locală de armament reprezentată de cele 15 filiale ale companie Romarm a generat anul trecut afaceri record, de peste 1,3 miliarde de lei, după un avans de 35% față de anul anterior.......
Infantino spune că i-a zis lui Trump că organismele disciplinare ale FIFA sunt independente
Infantino spune că i-a zis lui Trump că organismele disciplinare ale FIFA sunt independente
Preşedintele FIFA, Gianni Infantino, a confirmat luni seară că Donald Trump l-a sunat în legătură cu cartonaşul roşu ...
Creştere cu 12,1% a preţurilor producţiei industriale, în luna mai 2026
Creştere cu 12,1% a preţurilor producţiei industriale, în luna mai 2026
Preţurile producţiei industriale pe total (piaţa internă şi piaţa externă) au crescut cu 12,1%, în luna mai 2026 ...
Scandalul cartonașului roșu de la Campionatul Mondial de Fotbal. Trump confirmă că l-a sunat pe Infantino ca să reanalizeze suspendarea atacantului american Folarin Balogun
Scandalul cartonașului roșu de la Campionatul Mondial de Fotbal. Trump confirmă că l-a sunat pe Infantino ca să reanalizeze ...
Donald Trump a confirmat luni că l-a sunat pe preşedintele FIFA pentru a solicita reanalizarea cartonaşului roşu primit ...