Italia a vândut obligaţiuni de 3,5 miliarde de euro la costuri mai ridicate

Costurile de creditare pe termen mediu ale Italiei au crescut luni, ajungând la cel mai ridicat nivel din decembrie, chiar dacă Ministerul de Finanţe a reuşit să vândă emisiunea de obligaţiuni cu cupon zero, în valoare de 3,5 miliarde de euro, deoarece posibilitatea ieşirii Greciei din zona euro şi problemele sectorului bancar din Spania continuă să afecteze datoria ţărilor mai slabe din zona euro, transmite Reuters.
Economica.net - lun, 28 mai 2012, 19:32
Italia a vândut obligaţiuni de 3,5 miliarde de euro la costuri mai ridicate

Italia a trebuit să plătească un randament de 4,037% pentru obligaţiuni cu scadenţa în 2014, după ce la precedenta emisiune randamentul a fost între 3,355%, a anunţat luni Banca Centrală a Italiei. Obligaţiuni cu cupon zero sunt acele bonduri care nu face plăţi periodice ale dobânzii către deţinătorul său.

Guvernul de la Roma a recunoscut luna trecută că nu va putea să-şi respecte ţinta de a echilibra bugetul până în 2013. Potrivit noilor estimări, Italia va înregistra în 2013 un deficit bugetar de 0,5%, în loc de 0,1% cât se estima anterior. Chiar şi aşa, noile estimări respectă prevederile Pactului bugetar european care cere ca deficitul structural să nu depăşească 0,5% din PIB.

Fondul Monetar Internaţional a anunţat recent că se aşteaptă la o contracţie a economiei italiene de 1,9% în 2012 şi un recul de 0,3% în 2013. În plus, FMI susţine că Italia nu va reuşi să echilibreze bugetul până în 2018.

Italia are unul din cele mai mici deficite bugetare din zona euro, însă se chinuie să-i convingă pe investitori că poate ţine sub control datoria publică, care se situează la aproximativ 120% din PIB, fiind devansată doar de Grecia în zona euro.

 

Te-ar mai putea interesa și
Cum își pregătesc românii cumpărăturile de Black Friday și Crăciun – analiză
Cum își pregătesc românii cumpărăturile de Black Friday și Crăciun – analiză
Românii preferă magazinele fizice atunci când caută cadouri de Crăciun, șase din zece spun că vor să facă cumpărăturile în acest mod, în timp ce 28% dintre aceștia aleg un mix între......
Consumul de energie electrică a scăzut cu 4% în primele opt luni ale anului – date INS
Consumul de energie electrică a scăzut cu 4% în primele opt luni ale anului – date INS
Consumul final de energie electrică a scăzut cu 4% în primele opt luni ale acestui an, comparativ cu perioada similară ...
evomag anunță un update major: investiții de 200.000 de euro pentru îmbunătățirea experienței de cumpărare online
evomag anunță un update major: investiții de 200.000 de euro pentru îmbunătățirea experienței de cumpărare online
evomag accelerează dezvoltarea tehnologică și investește 200.000 de euro pentru îmbunătățirea experienței de cumpărare ...
Tema Energy: Piața infrastructurii pentru centre de date din România ar putea ajunge la 800 de milioane dolari până în 2035
Tema Energy: Piața infrastructurii pentru centre de date din România ar putea ajunge la 800 de milioane dolari până în ...
Piața infrastructurii pentru centre de date din România ar putea ajunge la aproape 800 de milioane dolari până în 2035, ...