Introducerea reţetei electronice amânată până în august

Ministrul Sănătăţii, Vasile Cepoi, a declarat miercuri că sistemul electronic de prescriere a medicamentelor va fi introdus, experimental, la 1 iulie, reţeta electronică urmând să fie obligatorie din august.
Economica.net - mie, 06 iun. 2012, 14:38
Introducerea reţetei electronice amânată până în august

El a menţionat că în urma discuţiilor cu reprezentanţii CNAS au reieşit anumite disfuncţionalităţi care trebuie rezolvate.

„Dacă lucrurile vor decurge cum trebuie atunci introducerea reţetei electronice se va face de la 1 august, iar dacă vor fi probleme se va amâna introducerea”, a spus ministrul Sănătăţii.

Preşedintele interimar al CNAS, Dorin Ionescu, declara, la sfârşitul lunii mai, că reţeta electronică va fi obligatorie din luna iulie, de la 1 iunie va funcţiona experimental, în paralel cu cea tipizată.

Ministrul Sănătăţii, conf. dr. Vasile Cepoi, a cerut marţi reprezentanţilor CNAS să prezinte în regim de urgenţă o informare cu privire la introducerea în sistem a reţetei electronice.

În cadrul întâlnirii pe care a avut-o cu reprezentanţii CNAS, ministrul s-a interesat despre avantajele pe care le aduce implementarea acestui sistem atât pentru medicii prescriptori şi farmacii, cât şi pentru pacienţi.

Te-ar mai putea interesa și
Analiză economică de la Jooble: Impactul parcurilor industriale și al logisticii din Ploiești asupra angajărilor
Analiză economică de la Jooble: Impactul parcurilor industriale și al logisticii din Ploiești asupra angajărilor
Parcurile industriale și nodurile logistice din Prahova atrag investiții masive. Descoperă pe Jooble oportunitățile de angajare din Ploiești și salariile oferite....
Producătorii auto europeni sub presiunea importurilor din China
Producătorii auto europeni sub presiunea importurilor din China
Industria auto europeană se confruntă cu un decalaj tot mai mare între redresarea cererii și scăderea performanței ...
VIDEO Autostrada A7 Bacău – Pașcani: Lucrările la lotul 2 au ajuns la stadiul de 60%
VIDEO Autostrada A7 Bacău – Pașcani: Lucrările la lotul 2 au ajuns la stadiul de 60%
Avansează lucrările și pe lotul 2 al Autostrăzii Bacău – Pașcani (A7), informează joi Cristian Pistol, directorul ...
Palatul Telefoanelor, primul „zgârie-nori” din România, scos la vânzare. Ce preţ cere Orange
Palatul Telefoanelor, primul „zgârie-nori” din România, scos la vânzare. Ce preţ cere Orange
Palatul Telefoanelor este construit în stilul art deco şi are un teren de 1.893 metri pătraţi şi o suprafaţă construită ...