Cine este Radu Călin Cristea, directorul general interimar al TVR

Radu Călin Cristea, jurnalist, fost corespondent al Radio Europa Liberă, scriitor şi fost director al Muzeului Literaturii, preia şefia TVR, ca director general interimar, pentru un mandat de maximum şase luni, după ce a fost validat marţi de Parlament.
Economica.net - mar, 12 iun. 2012, 18:55
Cine este Radu Călin Cristea, directorul general interimar al TVR

Radu Călin Cristea a fost numit în funcţia de director general interimar al TVR până la numirea unui nou Consiliu de Administraţie şi a unui nou preşedinte al CA al Televiziunii Române, care va fi în acelaşi timp şi director general al televiziunii.

Durata interimatului lui Radu Călin Cristea nu poate fi mai mare de şase luni.

Născut pe 30 aprilie 1955, Radu Călin Cristea se recomandă în CV-ul său ca având competenţe în management cultural, editorial şi jurnalistic.

Radu Călin Cristea este, din mai 2012, consilier în Ministerul Culturii. În ultimii ani, el a fost editorialist la Institutul pentru Liberă Iniţiativă din Bucureşti (iunie 2010 – martie 2012) şi la Editura Cuvântul (iulie 2009 – iunie 2010, mai 2007 – ianuarie 2008).

Are o rubrică permanentă („Zigzag”) în cotidianul Adevărul, precum şi apariţii regulate la televiziune, mai menţionează acesta în CV. Totodată, a scris comentarii şi a realizat emisiuni radio şi TV pe teme de istorie recentă, cultură şi civilizaţie.

Radu Călin Cristea a fost directorul Muzeului Naţional al Literaturii Române, în perioada februarie 2008 – iunie 2009.

Din 1990, a lucrat la Radio Europa Liberă în calitate de corespondent la Bucureşti, iar din 1995 până în 2003, ca editor-realizator la Praga.

El a mai lucrat în presă, la cotidianul Averea, ca senior editor (aprilie 2005 – mai 2007), în redacţia Cuvîntul şi Amfiteatru, ulterior Editura Cuvîntul, ca redactor, redactor şef-adjunct şi redactor-şef, din 1990 până în 2005, la revista Urzica (1988 – 1990) şi a fost editor-realizator de publicaţii sportive la clubul Rapid.

Şi-a început activitatea profesională ca profesor de limba şi literatura franceză la şcoli generale din Arpăşel, Tăut şi Talpoş, judeţul Bihor, între 1979 şi 1981.

Radu Călin Cristea a urmat Facultatea de limba şi literatura română/ franceză, Universitatea Bucureşti, pe care a absolvit-o în 1979.

El este membru al Uniunii Scriitorilor din România din 1990 şi are publicate volumele „Emil Botta sau despre frontierele inocenţei” (Ed. Albatros, 1984), „Literaturile Bucureştiului sau despre memoria fără amintiri” (coordonator, prefaţă, Ed. Semne, 2009) şi „Luntre şi punte, 12 conversaţii despre tranziţie” (Ed. Paralela 45, 2010), la care se adaugă alte titluri în care a publicat prefeţe, postfeţe, eseuri şi interviuri.

A primit premiul pentru debut al Uniunii Scriitorilor (1984) şi marele premiu „George Călinescu” (1985).

Te-ar mai putea interesa și
Prețurile de acum la apartamente în București. Unde sunt cele mai ieftine
Prețurile de acum la apartamente în București. Unde sunt cele mai ieftine
Prețurile locuințelor din București continuă trendul ascendent și în luna în februarie 2026. În majoritatea zonelor analizate, pe baza datelor portalului Anunțul.ro, s-au înregistrat......
Trump spune că războiul din Iran va dura patru-cinci săptămâni, dar ar putea să dureze și mai mult de atât
Trump spune că războiul din Iran va dura patru-cinci săptămâni, dar ar putea să dureze și mai mult de atât
Statele Unite continuă să desfăşoare operaţiuni militare de amploare în Iran, a declarat luni preşedintele Donald ...
Diana Buzoianu: Pentru prima dată, la Ministerul Mediului şi la ANAR s-au făcut licitaţii publice pe un caiet de sarcini care n-a mai fost scris de grupuri de interese
Diana Buzoianu: Pentru prima dată, la Ministerul Mediului şi la ANAR s-au făcut licitaţii publice pe un caiet de sarcini ...
Aproape 90 de construcţii ilegale au fost dărâmate pe plajele din Năvodari, Mamaia, Eforie, Tuzla şi Mangalia, a declarat, ...
Bursa de la București a închis pe roșu ședința de tranzacționare de luni. Rulajul a depășit 157 de milioane de lei
Bursa de la București a închis pe roșu ședința de tranzacționare de luni. Rulajul a depășit 157 de milioane de lei
Bursa de Valori Bucureşti a închis în scădere pe aproape toţi indicii şedinţa de luni, iar valoarea totală a tranzacţiilor ...