Primul zgârie-nori Freedom Tower: Constructorii au pus ultima grindă

Ultima grindă metalică a primului zgârie-nori care va fi inaugurat în 2013 pe locul unde au fost comise atentatele teroriste de la 11 septembrie 2001 din New York a fost pusă luni în vârful edificiului, relatează AFP.
Economica.net - mar, 26 iun. 2012, 07:03
Primul zgârie-nori Freedom Tower: Constructorii au pus ultima grindă

Construcţia turnului „World Trade Center 4”, de 72 de etaje şi cu o înălţime de 293 de metri, a început în 2008.

Aproximativ 1.000 de muncitori care au participat la construirea turnului au asistat la ceremonia de instalare a grinzii, de care a fost fixat un steag al Statelor Unite.

„Construcţia turnului World Trade Center 4 reprezintă o nouă etapă majoră în efortul de creare a unui nou şi dinamic World Trade Center”, a declarat promotorul complexului, Larry Silverstein.

Zgârie-norul cel mai înalt din complexul în care se aflau Turnurile Gemene, care s-au prăbuşit pe 11 septembrie 2001, a fost numit „Freedom Tower” (Turnul Libertăţii). Acesta urmează să fie finalizat la sfârşitul lui 2013 sau începutul lui 2014 şi urmează să atingă, cu tot cu antenă, 541 de metri, adică 1.776 de picioare, cifră care simbolizează anul independenţei Statelor Unite. Turnul va fi, atunci, cel mai înalt de pe teritoriul Statelor Unite.

Te-ar mai putea interesa și
Odiseea TAP a ajuns la final. Portugalia a ales oferta gigantului german Lufthansa
Odiseea TAP a ajuns la final. Portugalia a ales oferta gigantului german Lufthansa
Guvernul portughez a selectat grupul german Lufthansa pentru achiziţionarea unei participaţii de 44,9% la TAP Air Portugal, ceea ce ar transforma compania aeriană germană în partenerul strategic......
Atacuri drone Bulgaria – Guvernul de la Sofia se aşteaptă să adere până la finalul lunii octombrie la iniţiativa antidronă a NATO
Atacuri drone Bulgaria – Guvernul de la Sofia se aşteaptă să adere până la finalul lunii octombrie la iniţiativa ...
Bulgaria se aşteaptă să adere până la finalul lunii octombrie la iniţiativa antidronă a NATO, a anunţat miercuri ...
23 de locomotive noi în România: Siemens a fost declarat câștigătorul licitației
23 de locomotive noi în România: Siemens a fost declarat câștigătorul licitației
Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF) anunță finalizarea procesului de evaluare a celor trei oferte depuse, în ...
DNA – Şeful Serviciului Regim Permise Ilfov a fost reţinut pentru constituirea de grup infracţional şi luare de mită
DNA – Şeful Serviciului Regim Permise Ilfov a fost reţinut pentru constituirea de grup infracţional şi luare de ...
Mihai Niţă, şeful Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor Ilfov, a fost ...