Cursul a încheiat şedinţa în creştere uşoară, la 4,4534 – 4,4540 lei/euro

Cursul de schimb a încheiat şedinţa în creştere uşoară, la 4,4535 - 4,4540 lei/euro, într-o piaţă în care cotaţiile şi volumele au urcat spre 4,4550 lei/euro în a doua parte a zilei din cauza disputelor din Parlament privind schimbarea preşedinţilor Senatului şi Camerei Deputaţilor.
Economica.net - mar, 03 iul. 2012, 14:33
Cursul a încheiat şedinţa în creştere uşoară, la 4,4534 - 4,4540 lei/euro

În primele minute euro a fost cotat la 4,4500 – 4,4515 lei/euro, foarte aproape de închiderea de luni, de 4,4505 – 4,4525 lei/euro. În prima oră paritatea a scăzut la nivelul minim al şedinţei, de 4,4475 lei/euro, iar apoi a urcat peste 4,4500 lei/euro, în cadrul unor transferuri cu volume foarte reduse.

Cu puţin timp înainte de ora 13:00, când BNR anunţă cursul de referinţă, băncile cotau euro la 4,4510 – 4,4513 lei, foarte aproape de închiderea de luni.

În a doua parte a zilei cursul s-a apropiat uşor de nivelul de 4,4550 lei/euro, iar volumele de tranzacţionare au depăşit media ultimelor trei şedinţe. Mişcarea cursului şi creşterea volumelor transferate au venit pe fondul disputelor din Parlament între PDL şi USL pentru schimbarea preşedinţilor Cameri Deputaţilor şi Senatului.

„Pe jucători nu îi interesează că sunt schimbaţi Blaga (preşedintele Senatului -n.r.) sau Anastase (preşedintele Camerei Deputaţilor -n.r.). Ei se gândesc că scopul acestor schimbări este suspendarea preşedintelui Traian Băsescu. Va depinde mult şi de modul în care USL va continua acţiunile pentru suspendarea preşedintelui, dacă va fi respectată Constituţia sau nu. Jucătorii se aşteaptă la instabilitate politică în România, care va duce la deprecierea leului, creşterea CDS-urilor şi poate creşterea randamentelor la obligaţiuni. În cazul leului, cred că deprecierea ar putea fi cam de 2 – 3%, urmată de o intervenţie a BNR care să oprească mişcarea”, a afirmat un dealer.

Potrivit dealerilor, disputele din Parlament nu au influenţat cotaţiile obligaţiunilor şi ale costurilor asigurării datoriilor împotriva riscului de neplată, prin intermediul contractelor credit default swaps (CDS).

Cursul de referinţă anunţat de Banca Naţională a României (BNR) a crescut foarte uşor, de la 4,4496 lei/euro la 4,4505 lei/euro.

În acelaşi timp, paritatea oficială leu/franc elveţian a ajuns la de 3,7043 unităţi, după ce luni a fost la 3,7044 lei/franc.

Leul s-a depreciat în raport cu dolarul, astfel că rata de referinţă pentru dolar a avansat cu 1,39 bani, la 3,5347 lei/dolar, de la nivelul din ziua precedentă, de 3,5208 lei/dolar.

Cursurile de referinţă leu/dolar şi leu/franc sunt calculate de Banca Naţională a României în funcţie de paritatea leu/euro şi ratele de schimb euro/dolar şi euro/franc.

Băncile comerciale au afişat dobânzi de 4,83% – 5,3% pe an pentru depozitele cu scadenţa la o zi, foarte apropiate de cele de luni, de 4,84% – 5,31% pe an. Totodată, dobânzile pentru plasamentele pe termen de o săptămână au scăzut nesemnificativ, la 4,84% – 5,32% pe an, după ce luni au fost de 4,86% – 5,33% pe an.

Dobânzile încadrează astfel rata dobânzii de politică monetară a BNR, de 5,25% pe an.

Te-ar mai putea interesa și
Nicuşor Dan: România, pregătită să îşi asume o parte mai mare din responsabilitatea propriei apărări
Nicuşor Dan: România, pregătită să îşi asume o parte mai mare din responsabilitatea propriei apărări
România este pregătită să îşi asume o parte mai mare din responsabilitatea propriei apărări, sporindu-şi angajamentele şi respectându-le, afirmă preşedintele Nicuşor Dan duminică, pe......
Majoritatea bucureştenilor consideră că România merge într-o direcţie greşită. Sondaj CURS:
Majoritatea bucureştenilor consideră că România merge într-o direcţie greşită. Sondaj CURS:
Majoritatea bucureştenilor (73%) consideră că România merge într-o direcţie greşită, arată un sondaj de opinie realizat ...
AUR propune modificarea Constituţiei pentru soluţionarea crizelor guvernamentale
AUR propune modificarea Constituţiei pentru soluţionarea crizelor guvernamentale
Alianţa pentru Unirea Românilor a decis, în cadrul Consiliului Naţional de Conducere reunit în judeţul Mehedinţi, ...
De la 1 septembrie fără bilet de trimitere pe hârtie dacă vă faceţi cont în portalul e-sănătatea mea
De la 1 septembrie fără bilet de trimitere pe hârtie dacă vă faceţi cont în portalul e-sănătatea mea
La 1 septembrie 2026 intră în vigoare utilizarea componentei aferente formularelor medicale din portalul e-sănătatea ...