Mihai Răzvan Ungureanu a lansat Iniţiativa Civică de Centru-Dreapta

Fostul premier Mihai Răzvan Ungureanu a lansat, vineri, Iniţiativa Civică de Centru-Dreapta, arătând că "este o coincidenţă de calendar" lansarea acesteia în ziua în care în Parlament se discută suspendarea preşedintelui Traian Băsescu.
Economica.net - vin, 06 iul. 2012, 13:25
Mihai Răzvan Ungureanu a lansat Iniţiativa Civică de Centru-Dreapta

„Pur şi simplu este o coincidenţă de calendar”, a precizat Ungureanu, la întrebările ziariştilor.

La lansarea Iniţiativei Civice de Centru-Drapta au fost prezenţi europarlamentarul PDL Monica Macovei, prim-vicepreşedintele PDL Cristian Preda şi parlamentari ai PDL, printre care Theodor Palologu şi Gelu Vişan, precum şi fostul ministru de externe Teodor Baconschi.

„Ne bucură şi ne mâhneşte că lansăm Iniţiativa Civică în aceste zile. Ne mâhneşte pentru că ea coincide cu un moment de cumpănă din viaţa cetăţenilor. Ne bucură pentru că nu suntem singuri. Suntem foarte mulţi”, a precizat Mihai Răzvan Ungureanu într-o conferinţa de presă organizată cu această ocazie.

În opinia sa, „ceea ce impune victoria acestei Iniţiative Civice este chiar situaţia de fapt”.

„În cazul în care tăceam, oameni precum Victor Ponta sau Crin Antonescu urmau să acapareze o ţară întreagă. Nu putem asista la acest proces cu mâinile în sân”, a precizat Mihai Răzvan Ungureanu.

El a mai spus că „asemenea lovituri de stat parlamentare, puciuri politice”, ar trebui să nu se mai întâmple şi că „există pentru lucrurile rele un sfârşit”.

Mihai Răzvan Ungureanu a mai spus că în opinia sa, suspendarea preşedintelui este „neconstituţională, ilegitimă” şi reprezintă „una dintre cele mai nenorocite făcături politice” din ultima perioadă.

Te-ar mai putea interesa și
Nvidia și-a schimbat planul de răscumpărare de acțiuni și a majorat suma până la 235 de miliarde de dolari
Nvidia și-a schimbat planul de răscumpărare de acțiuni și a majorat suma până la 235 de miliarde de dolari
Nvidia, lider în furnizarea sistemelor de cipuri folosite pentru antrenarea şi executarea modelelor AI, a majorat valoarea planului său de răscumpărare de acţiuni cu 150 de miliarde de dolari,......
Când pagubele trec de ușa casei. Companiile de asigurări au plătit 2,3 milioane de lei în primele trei luni din 2026 pentru despăgubiri produse terților
Când pagubele trec de ușa casei. Companiile de asigurări au plătit 2,3 milioane de lei în primele trei luni din 2026 ...
Uniunea Națională a Societăților de Asigurare și Reasigurare din România (UNSAR) anunță că în primele trei luni ...
Compania BioNTech, unul dintre pionerii vaccinurilor anti-Covid-19, se pregătește să închidă trei fabrici în Germania
Compania BioNTech, unul dintre pionerii vaccinurilor anti-Covid-19, se pregătește să închidă trei fabrici în Germania
BioNTech, una dintre primele companii care a dezvoltat un vaccin eficient împotriva Covid-19, ar urma să închidă trei ...
Cele mai importante tendințe din tehnologie care vor modela sectorul iGaming în 2026
Cele mai importante tendințe din tehnologie care vor modela sectorul iGaming în 2026
Industria iGaming nu a stat niciodată pe loc și s-a bucurat de acces la cele mai noi inițiative tehnologice. De la cazinourile ...