Împuşcături în Capitală. Poliţiştii au tras cu arma după doi hoţi de maşini

Un tânăr de 20 de ani a fost împuşcat în picior de poliţişti, iar un altul a reuşit să fugă, după ce au fost prinşi, în noaptea de duminică spre luni, în timp ce furau scule profesionale dintr-o maşină parcată pe Calea Giuleşti, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Capitalei, Diana Sarca.
Economica.net - lun, 14 nov. 2011, 06:13

Incidentul a avut loc în jurul orei 2.00, după ce proprietarul maşinii parcate pe Calea Giuleşti i-a văzut pe cei doi tineri când îi luau din maşină sculele profesionale şi a sunat la numărul unic de urgenţă 112, potrivit Mediafax.

Poliţiştii au ajuns la faţa locului în momentul în care cei doi tineri plecau cu o maşină şi, pentru că nu au oprit, au plecat în urmărirea lor. „Suspecţii au plecat cu un Audi, iar echipaje de poliţişti de la Secţia 20 şi de la Poliţia Rutieră i-au urmărit pe Calea Giuleşti. La un moment dat, cei doi au abandonat maşina şi au continuat să fugă. Un poliţist a tras patru focuri de avertizare în plan vertical, cu somaţie, şi unul în plan orizontal, la nivelul picioarelor”, a declarat Diana Sarca.

Unul dintre cei doi tineri, în vârstă de 20 de ani, a fost împuşcat, fiind este rănit la gamba piciorului drept. Acesta a fost dus la spital pentru investigaţii medicale, fiind în afara oricărui pericol. Celălalt tânăr care a reuşit să scape este căutat de poliţişti.

Tânărul de 20 de ani va fi cercetat pentru furt calificat, conducere fără permis, dar şi pentru că maşina avea numere false de înmatriculare.

Te-ar mai putea interesa și
Ilie Bolojan: Toate creșele care se finalizează în această perioadă vor putea angaja personal, ca să poată funcționa din toamnă
Ilie Bolojan: Toate creșele care se finalizează în această perioadă vor putea angaja personal, ca să poată funcționa ...
Toate creşele care se finalizează în această perioadă vor putea angaja personal, plătit din bugetul de stat, astfel încât să poată funcţiona din toamnă, a anunţat, sâmbătă, la......
Mihai Voicu, Bergenbier: Impredictibilul ne „costă” mai mult decât orice greșeală de business
Mihai Voicu, Bergenbier: Impredictibilul ne „costă” mai mult decât orice greșeală de business
„Dacă lăsăm la o parte șocurile anterioare – pandemia, izbucnirea războiului din Ucraina și, evident, majorările ...
Bolojan a vizitat șantierul centralei pe gaze de la Mintia, realizată 83%: “Vor începe testele de interconectare dintre centrală și stația electrică”
Bolojan a vizitat șantierul centralei pe gaze de la Mintia, realizată 83%: “Vor începe testele de interconectare dintre ...
Prim-ministrul demis Ilie Bolojan, care este și ministrul interimar al Energiei, a vizitat astăzi proiectul centralei pe ...
Alexandru Petrescu (ASF): România are astăzi o oportunitate majoră. Cifrele din ultimul raport de țară trebuie interpretate ca indicatori ai unui spațiu semnificativ de creștere
Alexandru Petrescu (ASF): România are astăzi o oportunitate majoră. Cifrele din ultimul raport de țară trebuie interpretate ...
România are astăzi o oportunitate majoră, aceea de a transforma pieţele de capital, sistemul de pensii private, sectorul ...