Oltchim trimite 1.000 de angajaţi în şomaj tehnic

Circa 1.000 de angajaţi ai combinatului chimic Oltchim Râmnicu-Vâlcea (OLT) vor fi trimişi iar în şomaj tehnic, în perioada 15-30 noiembrie, după ce în ultimele trei luni consecutive un număr similar de salariaţi au fost în aceeaşi situaţie, din cauza lipsei materiei prime şi a capitalului de lucru.
Economica.net - lun, 14 nov. 2011, 09:35

„Consiliul de Administraţie a aprobat reducerea temporară, în perioada 15-30 noiembrie, a activităţii la nivelul Oltchim, fără încetarea raporturilor de muncă”, se arată într-un comunicat trimis luni Bursei de Valori (BVB) de către combinatul chimic, potrivit Mediafax.

Salariaţii vizaţi fac parte atât din rândul celor care îşi desfăşoară activitatea în cadrul activului din Râmnicu Vâlcea cât şi al celor ce-şi desfăşoară activitatea la Divizia Petrochimică din comuna Bradu, judeţul Argeş.

Pe durata suspendării contractelelor individuale de muncă, salariaţii beneficiază de o indemnizaţie de 75% din salariul de bază al fiecăruia, corespunzător locului de muncă ocupat.

Oltchim avea la sfârşitul lunii septembrie 3.470 de angajaţi.

Totodată, combinatul a anunţat că Florin Ionel, secretar general adjunct în cadrul Ministerului Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri, a fost numit ca administrator provizoriu în locul lui Dan-Viorel Paul, preşedintele Asociaţiei Brokerilor.

Florin Ionel este şi membru în Consiliul de Administraţie al Transelectrica , E.ON Energie România şi GDF Suez Energy Romania.

În luna septembrie şi octombrie o treime din angajaţii combinatului au fost în şomaj tehnic, după ce în august Oltchim şi-a redus activitatea la 30% din capacitate şi a trimis un procent similar de salariaţi în şomaj tehnic.

Oltchim este controlat de stat, prin Ministerul Economiei, care deţine 54,8% din capital.

Potrivit celor mai recente raportări, compania germană PCC SE controlează 17,47% din acţiunile Oltchim, iar fondul de investiţii Carlson Ventures, înregistrat în Marea Britanie, deţine 14,02% din titluri, prin intermediul Nachbar Services.

Titlurile Oltchim au fost tranzacţionate vineri la BVB la preţul de 1,515 lei pe unitate, în creştere cu 14,95%. Combinatul chimic are o capitalizare de 609,17 milioane lei (139,8 milioane euro).

Te-ar mai putea interesa și
Dr. Max preia 18 farmacii din grupul Marcos Provit. Tranzacţia, avizată de Consiliul Concurenţei
Dr. Max preia 18 farmacii din grupul Marcos Provit. Tranzacţia, avizată de Consiliul Concurenţei
Consiliul Concurenței a autorizat tranzacția prin care Dr. Max SRL intenționează să preia controlul asupra activității desfășurate de 18 farmacii operate anterior de grupul Marcos Provit....
Preț uimitor pentru Tesla Model Y: Sub 20.000 de euro în Japonia
Preț uimitor pentru Tesla Model Y: Sub 20.000 de euro în Japonia
O analiză a pieței auto globale evidențiază o situație macroeconomică atipică în Japonia: Tesla Model Y, SUV-ul electric ...
Buşoi: Cât timp UE nu găseşte o soluţie de reducere a costurilor la energie electrică, va fi dificil ca noi să avem preţuri mai mici
Buşoi: Cât timp UE nu găseşte o soluţie de reducere a costurilor la energie electrică, va fi dificil ca noi să avem ...
Stocarea este una dintre soluţiile la care trebuie să lucrăm mai intens, dar cât timp Uniunea Europeană nu găseşte ...
Carburanții sunt scumpi, dar s-ar fi putut scumpi și mai mult în România. Creșterea prețurilor din benzinării este mai redusă decât creșterea cotațiilor internaționale, cum stăm comparativ cu celelalte țări UE. Raport al Consiliului Concurenței GRAFICE
Carburanții sunt scumpi, dar s-ar fi putut scumpi și mai mult în România. Creșterea prețurilor din benzinării este ...
În pofida creșterilor susținute din ultima vreme, prețurile carbuanților din România rămân sub media UE, iar creșterea ...