UE, prost dotată pentru apărarea acquis-urilor democratice

Uniunea Europeană (UE) plăteşte în România, dar şi în Ungaria sau Bulgaria, preţul unei extinderi efectuată un pic prea repede şi pare ciudat de prost dotată pentru apărarea, în interiorul său, a acquis-urilor democratice pe care le predică ţărilor ce aspiră să i se alăture, comentează AFP.
Economica.net - vin, 13 iul. 2012, 15:30
UE, prost dotată pentru apărarea acquis-urilor democratice

Odată cu criza politică românească şi evenimentele de anul trecut din Ungaria, „istoria pare tocmai să se repete”, apreciază Corina Stratulat, analistă în cadrul European Policy Centre. „Aceste evenimente arată că acquis-urile democratice nu sunt ireversibile”, este ea de părere.

Ea recunoaşte, cu toate acestea, că suspendarea în vederea destituirii a preşedintelui român Traian Băsescu de către premierul său Victor Ponta nu are aceleaşi izuri naţionaliste ca la Budapesta, unde şeful Guvernului, Viktor Orban, dezvoltă o retorică antieuropeană.

O criză politică zguduie şi Bulgaria, în privinţa unor nominalizări de judecători, în urma destituirii, joi, a preşedintei principalului sindicat al magistraţilor, aflată în conflict cu puterea.

O constatare este destul de împărtăşită la Bruxelles, şi anume că aderarea unor foste ţări comuniste din Europa de Est s-a făcut „prea rapid”, notează Stratulat. Atât de rapid, încât Bulgariei şi României le-a fost impus un Mecanism de Cooperare şi Verificare (MCV) cu scopul de a le indemna să continue, după admiterea în UE, în 2007, reformele în materie de independenţă a justiţiei şi luptă împotriva corupţiei.

Acest mecanism, care prevede o evaluare regulată din partea Comisiei Europene (CE) a progreselor sau reculurilor înregistrate la Sofia sau la Bucureşti, va fi foarte probabil prelungit săptămâna viitoare, în contextul evenimentelor recente. Acest lucru ar urma să aibă drept consecinţă directă blocarea aderării lor la Spaţiul Schengen, fără frontiere.

De la ultimul val de extindere, UE a învăţat din greşeli şi a consolidat condiţiile de aderare. Croaţia, care urmează să se alăture blocului european anul viitor, tocmai a luat contact cu exigenţe suplimentare în domeniile justiţiei şi luptei împotriva corupţiei.

Însă, în mod paradoxal, „există o dihotomie între ceea ce propovăduieşte UE în exterior şi ceea ce este în măsură să impună să se respecte înăuntru”, subliniază Steven Blockmans de la Centre for European Policy Studies.

În fapt, mijloacele Uniunii sunt foarte limitate în privinţa atingerilor la adresa statului de drept în propriile state membre.

Comisia Europeană a obţinut „oarecare rezultate” ameninţând Ungaria cu proceduri în faţa Curţii de Justiţie, de exemplu în ceea ce priveşte statutul Băncii centrale a Ungariei, recunoaşte Blockmans.

Însă ea nu a făcut altceva decât să se concentreze asupra unor aspecte tehnice de conformitate cu directivele europene, în lipsa unei puteri de a ataca probleme politice precum atingerile aduse pluralismului mass-mediae sau unor ocuparea posturi-cheie de către partidul la putere, condus de către Viktor Orban.

UE ar putea, teoretic, să invoce articolul 7 al Tratatului de la Lisabona, care prevede sancţiuni împotriva unui stat membru în caz de „încălcare gravă” a drepturilor fundamentale. Această dispoziţie nu a fost niciodată utilizată până în prezent.

Cauza este că dispoziţia este „extrem de dificil” de activat, relevă Steven Blockmans. Ea necesită unanimitatea celorlalte state membre, care nu sunt dispuse întotdeauna la „acte inamicale” faţă de un partener european.

A pedepsi un vecin, poate, în plus, să implice să dai cu mătura în faţa propriei ograde. „Însă nu doar în rândul noilor membri (UE) avem probleme”, afirmă o sursă apropiată Comisiei Euroepne, citând eşecurile amare ale justiţiei în Italia lui Silvio Berlusconi sau cazul discriminării romilor în Franţa lui Nicolas Sarkozy.

Te-ar mai putea interesa și
Ciprian Ciucu: Am semnat în ultima lună dispoziții de desființare pentru 55 de construcții ilegale
Ciprian Ciucu: Am semnat în ultima lună dispoziții de desființare pentru 55 de construcții ilegale
Primarul Capitalei, Ciprian Ciucu, anunţă că a semnat în ultima lună dispoziţii de desfiinţare pentru circa 55 de construcţii ilegale, relatează Agerpres....
Compania israeliană Elbit Systems promite din nou că va livra României dronele Watchkeeper X la jumătatea lui 2026, sub rezerva coordonării finale între toate părţile implicate
Compania israeliană Elbit Systems promite din nou că va livra României dronele Watchkeeper X la jumătatea lui 2026, sub ...
Elbit Systems îşi reafirmă angajamentul de a livra sistemele tactice de avioane fără pilot Watchkeeper X la jumătatea ...
Iașul, tot mai aproape să devină un oraș fără „păcănele”. Primarul Chirica a transmis Consiliului Local proiectul de interzicere a sălilor de joc de tip slot-machine
Iașul, tot mai aproape să devină un oraș fără „păcănele”. Primarul Chirica a transmis Consiliului Local ...
Primarul municipiului Iaşi, Mihai Chirica, a transmis, vineri, Secretariatului Tehnic al Consiliului Local proiectul de ...
Noua centrală electrică de la Mintia va fi racordată la rețeaua națională la 15 mai, termen asumat de Transelectrica. Primii 575 MW vor intra în teste
Noua centrală electrică de la Mintia va fi racordată la rețeaua națională la 15 mai, termen asumat de Transelectrica. ...
Centrala pe gaze Mass Mintia, care la finalizare va avea 1.700 MW și va fi cea mai mare din Europa de acest fel, va fi racordată ...