SRI menţine acelaşi nivel de alertă teroristă în România – albastru precaut

Sorin Sava, şeful Biroului de presă al SRI, a declarat, joi, pentru MEDIAFAX, că până la acest moment Serviciul menţine acelaşi nivel de alertă teroristă în România, adică albastru precaut.
Economica.net - vin, 20 iul. 2012, 05:53
SRI menţine acelaşi nivel de alertă teroristă în România - albastru precaut

„Asta nu înseamnă că nu suntem atenţi în această privinţă şi suntem mai puţin vigilenţi”, a adăugat el.

Sava a precizat că nivelul de alertă teroristă este dat de SRI, care propune CSAT spre aprobare, potrivit legii.

Nivelul de alertă albastru precaut, al doilea din cele cinci, indică, potrivit site-ului SRI, faptul că „informaţiile disponibile şi evenimentele recente estimează existenţa unui risc scăzut de producere a unui atentat terorist”.

Următoarele trepte de alertă sunt galben – moderat, portocaliu – risc terorist ridicat şi roşu – care înseamnă nivel critic.

Ministrul Transporturilor, Ovidiu Silaghi, a declarat, joi, la Constanţa, că a fost instituit codul roşu pe toate aeroporturile din ţară în urma atentatului din Bulgaria, transmite corespondentul MEDIAFAX.

„Da, este cod roşu pe toate aeroporturile din România. Imediat, aseară, după ce s-a întâmplat evenimentul s-a luat această masură, deci atenţia este sporită. Sunt măsurile maxime de siguranţă luate şi este normal, în cazuri de urgenţă aşa se procedează”, a afirmat Silaghi.

Opt persoane au fost ucise, iar 37 rănite în urma unui atac terorist comis miercuri la aeroportul din Burgas, când un autocar care transporta turişti israelieni către staţiunea Sunny Beach a explodat.

Atentatul din Bulgaria a fost unul dintre subiectele şedinţei de joi a Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, de la Palatul Cotroceni.

Joi, premierul a spus, pe Autostrada Soarelui, că la CSAT se va discuta despre tragedia de la Burgas şi despre măsurile pe care România trebuie să le ia, existând anumite proceduri în astfel de situaţii.

Te-ar mai putea interesa și
Inflația în Germania a crescut în august, ca urmare a unei majorări bruște a prețurilor la energie
Inflația în Germania a crescut în august, ca urmare a unei majorări bruște a prețurilor la energie
Impulsionată de o creştere bruscă a preţurilor la energie, inflaţia şi-a continuat tendinţa ascendentă în august, în Germania, ceea ce conferă noi argumente pentru o majorare a dobânzii......
Wizz Air lansează din această iarnă o nouă rută de pe Aeroportul Târgu Mureș
Wizz Air lansează din această iarnă o nouă rută de pe Aeroportul Târgu Mureș
Transportatorul aerian Wizz Air anunță astăzi că introduce în programul său o nouă rută care va conecta Târgu Mureș ...
Bolojan anunță când se va încheia afacerea prin care Romgaz preia combinatul Azomureș. Reînceperea producției va mai dura însă
Bolojan anunță când se va încheia afacerea prin care Romgaz preia combinatul Azomureș. Reînceperea producției va mai ...
Prim-ministrul interimar, Ilie Bolojan, a anunţat, luni, la Târgu Mureş, că în zilele următoare Romgaz va semna efectiv ...
Radu Miruță, despre acuzațiile aduse de Ferotrafic – TFI: Nu poate fi vorba despre neplata unei compensaţii aferente unui contract pentru serviciile publice oferite, pentru simplul fapt că acel contract nu există
Radu Miruță, despre acuzațiile aduse de Ferotrafic – TFI: Nu poate fi vorba despre neplata unei compensaţii aferente ...
Operatorul Ferotrafic - TFI nu a încheiat cu statul, prin Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF), un contract de servicii ...