Bursa a scăzut foarte uşor, pe un rulaj redus

Bursa de la Bucureşti a scăzut foarte uşor, cu 0,15%, în prima parte a şedinţei, într-o piaţă în care majoritatea investitorilor au continuat să adopte poziţii de aşteptare, astfel că lichiditatea a depăşit cu greu 2 milioane lei.
Economica.net - mar, 24 iul. 2012, 10:28
Bursa a scăzut foarte uşor, pe un rulaj redus

Majoritatea acţiunilor de la BVB au înregistrat variaţii uşoare încă de la deschidere, investitorii neavând un reper clar nici pe pieţele vest-europene.

La ora 13:04, indicele BET, al celor mai lichide zece acţiuni, era în creştere cu 0,24%, iar titlurile companiilor din sectorul energetic plasau indicele BET-NG cu 0,78% sub închiderea de luni.

Totodată, indicele BET-FI, al acţiunilor celor cinci SIF-uri şi al titlurilor Fondului Proprietatea (FP), avansa cu 0,45%.

În creştere uşoară erau cei doi indici extinşi ai Bursei, BET-XT şi BET-BK.

Indicele BET-XT avanas cu 0,32%. Indicele reflectă evoluţia primelor 25 de acţiuni româneşti în funcţie de lichiditate, inclusiv SIF-urile şi Fondul Proprietatea.

Noul indice al BVB, BET-BK, se plasa cu 0,29% peste nivelul de luni. BET-BK cuprinde cele mai lichide 25 de acţiuni, inclusiv titlurile băncii austriece Erste (EBS).

Investitorii au transferat în total acţiuni de 2,1 milioane lei (463.000 de euro), valoare de aproape patru ori sub rulajul din perioada similară a şedinţei precedente, de 7,6 milioane lei (1,6 milioane euro).

Titlurile Fondului Proprietatea au fost cele mai tranzacţionate din piaţă, cu operaţiuni de aproape 1,1 milioane lei, iar preţul a scăzut nesemnificativ, cu 0,06%, la 0,467 lei.

La mijlocul şedinţei de la Bucureşti, bursele vest europene continuau să evolueze incert. Pieţele au oscilat între plus şi minus în prima parte a zilei, însă variaţiile au fost reduse.

Te-ar mai putea interesa și
Cum obține eMAG prețurile de Black Friday. CEO-ul dezvăluie ce le cere furnizorilor încă de la semnarea contractelor: „În timp, am adăugat foarte multă gamă și foarte mult spectacol”
Cum obține eMAG prețurile de Black Friday. CEO-ul dezvăluie ce le cere furnizorilor încă de la semnarea contractelor: ...
eMAG începe negocierile pentru reducerile de Black Friday încă din momentul în care încheie contractele anuale cu furnizorii și partenerii comerciali, cărora le solicită discounturi speciale......
România a împrumutat azi 4,5  miliarde de euro de pe piețele internaționale, prin trei emisiuni de bonduri
România a împrumutat azi 4,5  miliarde de euro de pe piețele internaționale, prin trei emisiuni de bonduri
Ministerul Finanţelor a împrumutat astăzi 4,5 mld. euro, cumulat, de pe pieţele financiare internaţionale prin vânzarea ...
Luca Niculescu s-a întâlnit astăzi cu liderii de sindicat. Prim-ministrul și-a arătat sprijinul pentru un prim set de măsuri concrete, precum indezarea pensiilor
Luca Niculescu s-a întâlnit astăzi cu liderii de sindicat. Prim-ministrul și-a arătat sprijinul pentru un prim set de ...
Prim-ministrul Luca Niculescu a transmis luni, în cadrul întâlnirii de la Palatul Victoria cu liderii confederațiilor ...
Primarul Sectorului 2 Rareş Hopincă: Sistemul de canalizare din cartierul Ion Creangă nu face faţă ploilor abundente. Am stabilit organizarea unei verificări în teren pentru a găsi cauzele
Primarul Sectorului 2 Rareş Hopincă: Sistemul de canalizare din cartierul Ion Creangă nu face faţă ploilor abundente. ...
Primarul Sectorului 2, Rareş Hopincă, a anunţat luni că, împreună cu inginerii Apa Nova, va fi organizată o verificare ...